Connect with us
Data: 06/01/2025
.

Ultima ora

Anchetă la Hunedoara după ce 14 adolescenţi au ajuns la spital în urma consumului de etnobotanice

Publicat

pe

Poliția municipiului Hunedoara a început o anchetă după ce a fost sesizată de conducerea Spitalul “Dr. Alexandru Simionescu” că în ultimele două săptămâni 14 adolescenţi au ajuns la unitatea medicală, o tânără chiar în comă, în urma consumului de etnobotanice, ISJ spunând că încă nu a fost sesizat.

Conducerea Spitalul “Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara a anunțat, marți, că 14 adolescenți au ajuns, în ultimele două săptămâni, la Unitatea de Primire a Urgențelor, intoxicați cu etnobotanice, numărul fiind de aproape cinci ori mai mare faţă de întreg anul trecut, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”Față de anul trecut, când s-au semnalat doar trei cazuri de intoxicaţie cu substanțe etnobotanice în rândul adolescenților din municipiul Hunedoara, în ultimele două săptămâni am adunat 14 cazuri la tineri de 14-16 ani, 11 dintre ei de la un singur liceu. Ne confruntăm cu un fenomen îngrijorător, deoarece sunt substanțe toxice care au potențial letal”, a declarat directorul medical al Spitalului “Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, medicul Carolina Radu.

Potrivit șefului UPU Hunedoara, medicul Marian Munteanu, unii dintre adolescenți au ajuns la spital cu stări confuze, grețuri, amețeli, palpitații, însă o adolescentă a fost adusă în comă și a fost internată pentru a fi ținută sub observație.

“Unii adolescenți au fost aduși la spital cu simptome simple: cefalee, amețeli, alții în stare confuză. Unii au acuzat chiar fenomene digestive și fenomene cardiace. Un singur copil a fost diagnosticat cu o tahicardie paroxistică supraventriculară care s-a remis sub tratament medicamentos. Dacă nu ajung la timp, acești tineri pot ajunge la insuficiență renală, tulburări de ritm cardiac sau fenomene neurologice majore. Toți copiii ajunși la UPU au recunoscut imediat consumul de etnobotanice, unii dintre ei consumul în faza cronică”, a afirmat Munteanu.

Advertisement

Potrivit acestuia, într-o singură zi au ajuns la spital cinci tineri, dintre care trei elevi de clasa a X-a.

Medicii de la Spitalul “Dr. Alexandru Simionescu” au aunțat Poliția și DSP Hunedoara, urmând ca o adresă scrisă să fie trimisă la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Hunedoara.

Reprezentanții ISJ susțin că până acum nu au fost anunțați oficial că vreun elev din municipiul Hunedoara ar fi ajuns la urgență după ce a consumat etnobotanice.

„Am avut o situație la Colegiul Național de Informatică «Traian Lalescu» din Hunedoara, când trei elevi de clasa a X-a au ieșit din perimetrul școlii în pauza mare, apoi s-au întors și s-au simțit rău. Au fost observați de profesorul care avea curs în sala din apropierea grupului sanitar, care a anunțat conducerea școlii. Reprezentanții unității de învățământ au chemat Ambulanța și pe părinții elevilor. Cei trei au fost transportați la spital, însă până acum nu am primit un diagnostic oficial. Putea fi o toxiinfecție alimentară. Dacă se adeverește că au consumat etobotanice la școală se vor lua măsuri conform regulamentului intern al unității de învățământ și s-ar putea merge până la mutarea la un alt colegiu, ținând cont că sunt în clasa a X-a, iar învățământul în cazul lor este obligatoriu, așa că nu pot fi exmatriculați”, a declarant purtătorul de cuvânt al ISJ Hunedoara, Raluca Manea.

Sesizările medicilor au ajuns la Poliția municipiului Hunedoara și au fost transmise mai departe ofițerilor de la Combaterea Criminalității Organizate.

Advertisement

“Ofițerii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara fac cercetări să vadă natura substanței consumate de fiecare tânăr”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, subcomisarul Bogan Nițu.

Sursă: Mediafax.ro

Advertisement

Actualitate

Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.

Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.

Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Patru mașini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva – Sibiu, în zona localității Simeria

Publicat

pe

Redactat de

Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, astăzi, pe autostrada A1, în zona localității Simeria. O persoană a fost transportată la spital.

“În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină pe autostrada A1, km. 358, sens de mers Deva -Sibiu, unde a avut loc un accident rutier. De urgență, pentru aceasta misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau în total, șapte persoane”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 76 de ani, a rămas încarcerată, aceasta fiind extrasă în siguranță de către salvatori, din autoturismul în care se afla. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Deva.

Celelalte persoane nu au necesitat asistență medicală. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.

Până la eliberarea carosabilului, traficul s-a desfășurat pe banda de urgență, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.

Advertisement

 

Sursa foto: ISU Hunedoara -DRDP Timișoara

 

Cauza accidentului: nepăstrarea distanței de siguranță

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. „Un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timișoara, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timișoara. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 76 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală din Deva, pentru investigații medicale”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Accident pe autostrada A1. Camion răsturnat

Publicat

pe

Redactat de

Un accident rutier s-a produs, miercuri dimineață, pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. Un camion care transporta mărfuri s-a răsturnat pe carosabil.

„Un ansamblu rutier s-a răsturnat pe a doua bandă pe Autostrada A1, calea 2, la kilometrul 304, la intrarea dinspre Sebeș către Sibiu, îngreunând astfel circulația.  Incidentul nu s-a soldat cu victime. Traficul se desfășoară dirijat, pe prima bandă. Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 11:00”, a informat Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). 

Sursa foto: DRDP Timișoara

 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate