Connect with us
Data: 13/12/2024
.

Valea Jiului

Expoziție de metaloplastice, vernisată la Petroșani de „Ziua Copilului

Publicat

pe

Elevi din peste zece județe și-au adjudecat, la Petroșani, titlul de cel mai bun lucrător în metal. Cercul de metaloplastice al Clubului Copiilor din capitala Văii Jiului, organizează de șapte ani concusrul național de metaloplastice. Expoziția cu lucrările elevilor a fost inaugurată chiar de 1 iunie.

Fiecare copil s-a mândrit cu lucrarea lui, spre bucuria părinților care au fost invitați în foaierul Teatrului Dramatic I. D Sîrbu să vadă munca celor mici. „E foarte frumos. Am lucrat cu unelte, nu prea știu să vă explic cum, dar mi-a ieșit o lumânare”, a spus un copil talentat, iar o altă fetiță l-a completat: „Lucrarea mea reprezintă o vază cu flori de primăvară. Mi-a fost cam greu. Nu e foarte ușor, trebuie multă muncă, atenție și trebuie să avem foarte mare grijă. Mie mi-a luat două ore jumate, trei, ca să fac lucrarea”, a completat fetița. „Lucrarea mea este despre un melc care stă într-o poiană cu flori. Am lucrat la ea foarte multe ore și m-am chinuit la ea câteva săptămâni. E greu la început puțin, până te obișnuiești, apoi e simplu”, ne-a lămurit un alt copil.

Elevi talentați și inovatori

Sunt mici, dar cu talentul lor au realizat lucrări valoroase. Mai mult, de la un an la altul găsesc noi tehnici. Așa au reușit și acum, când una dintre fetițe a încercat ceva nou, să pună culoare și mai că nimeni nu îi dădea șansa să reușească ceva mai mult, decât să strice metalul. „În acest an, pot să mă laud că noutatea este această lucrare, care spune foarte multe despre evoluția elevilor mei și implicarea lor și dedicarea lor către metaloplastie. Una dintre elevele mele care vine din primul an al meu la acest club, a vrut să iasă din tiparele obișnuite și a inventat această lucrare, cu o pată de culoare. Dar inițial am certat-o, că am zis că tabla este scumpă, însă, invenția ei ne încântă acum și considerăm tehnica inventată de ea, cea mai bună idee de până acum”, ne-a spus Mihaela Ștefania Cioc, profesoara care coordonează cercul de metaloplastie de la Clubul Copiilor din Petroșani. Din greșeli, cu multă muncă, perseverență și mult curaj copiii de la noi învață metaloplastie. În acest an au venit și copiii de la Școala nr 7 din Petroșani cu lucrări și din alte 13 județe. Expoziția va putea fi vizionată în foaierul teatrului.

Advertisement

Actualitate

Cheile Jiețului: Un spectacol natural de iarnă în inima Munților Parâng

Publicat

pe

Redactat de

Iarna transformă Cheile Jiețului, din județul Hunedoara, într-un peisaj feeric, atrăgând iubitorii de natură și aventură în Rezervația Naturală ce străjuiește versantul drept al Munților Parâng. Situată în apropierea orașului Petrila, această zonă protejată de 10 hectare oferă priveliști spectaculoase, în care sălbăticia devine artă.

Magia iernii în Cheile Jiețului

Cheile înguste cu pereți abrupți, sculptați în timp de apele râului Jieț, își dezvăluie frumusețea unică în timpul iernii. Zăpada care îmbracă stâncile și pădurile, pâraiele ce curg ziua și se transformă în cortine de țurțuri uriași noaptea, oferă un spectacol natural de neegalat.

Peșterile și stâncile sălbatice, acoperite de straturi albe de „zahăr,” par să invite vizitatorii într-o poveste, fiecare pas dezvăluind noi peisaje impresionante. „Cheile Jiețului sunt locul perfect pentru cei care vor să descopere iarna în toată splendoarea ei,” spun reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Jiu.

O comoară naturală de explorat

Parte a Rezervației Naturale Cheile Jiețului, zona reprezintă nu doar un loc de o frumusețe rară, ci și un refugiu pentru biodiversitate. Amplasarea sa pe versantul drept al Parângului, modelat de apele tumultuoase ale râului Jieț, o face o destinație unică pentru turiștii care ajung în regiune.

Advertisement

O invitație de neratat

Vizitatorii județului Hunedoara sunt îndemnați să includă Cheile Jiețului pe lista destinațiilor de iarnă. Fie că își doresc o drumeție liniștită sau o aventură pe traseele naturale, acest loc promite o experiență memorabilă, plină de liniște și frumusețe.

Cheile Jiețului, un colț de paradis în mijlocul iernii, reușesc să captiveze prin spectaculozitatea lor și să îmbine magia naturii cu sălbăticia Munților Parâng.

FOTO: FACEBOOK APELE ROMÂNE JIU

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Sezonul de iarnă începe la Straja: 4 instalații funcționale și distracție pe zăpadă din 7 decembrie

Publicat

pe

Redactat de

Complexul Montana di Straja dă startul sezonului de iarnă 2024-2025 începând cu sâmbătă, 7 decembrie, oferind pasionaților de sporturi de iarnă ocazia să se bucure de pârtii pregătite și instalații funcționale.

Programul de deschidere

Începând cu ora 09:00, iubitorii de schi și snowboard sunt așteptați la baza pârtiei Constantinescu, unde va avea loc deschiderea oficială a sezonului. Evenimentul va continua cu primele urcări ale zilei cu telescaunul 4 Alfa, urmate de coborâri spectaculoase pe traseul prin pădure, care duce către telescaunul 2.

Instalații disponibile

Pentru acest prim weekend de iarnă, patru instalații vor fi operaționale: teleski Constantinescu; telescaun 4 Alfa; telescaun 2; telegondola.

Organizatorii menționează că instalația de nocturnă nu va fi funcțională în acest weekend, însă pârtiile deschise și peisajele spectaculoase promit o experiență de neuitat pentru toți vizitatorii.

Advertisement

O invitație la distracție

Reprezentanții Complexului Montana di Straja încurajează turiștii să participe la deschiderea oficială și să profite de condițiile excelente oferite de stațiune. „Vă așteptăm cu zăpadă, voie bună și trasee pregătite pentru distracție!”, transmit organizatorii.

Stațiunea Straja, recunoscută pentru peisajele sale pitorești și facilitățile moderne, își reconfirmă statutul de destinație de top pentru sporturile de iarnă din România.

FOTO: FACEBOOK COMPLEXUL MONTANA STRAJA

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Decolmatarea pârâului Braia: Măsuri pentru prevenirea inundațiilor în Valea Jiului

Publicat

pe

Redactat de

Sistemul Hidrotehnic Independent Petroșani Apele Române Jiu a realizat, conform Planului Tehnic 2024, lucrarea de decolmatare a pârâului Braia pe o lungime de 56 metri, pentru a mări secțiunea de curgere și a asigura tranzitarea viiturilor.

”Sistemul Hidrotehnic Independent Petroșani Apele Române Jiu a executat în această perioadă, conform Planului Tehnic pe anul 2024, lucrarea “Decolmatare pârâu Braia”.  Lucrarea era necesară deoarece, în urma precipitațiilor abundente din ultimii ani căzute în vestul Văii Jiului, au avut loc creșteri semnificative ale debitelor și nivelurilor cursurilor de apă din bazinul hidrografic al Jiului de Vest, fapt care a condus la transportarea materialului solid din amonte și colmatarea albiei pârâului Braia (zona magazin). Decolmatarea cursului de apă amintit se realizează pe o lungime a albiei de 56 metri, scopul acesteia fiind acela de a mări secțiunea necesară curgerii libere a apelor și tranzitarea viiturilor. Principalele volume pentru realizarea lucrării au fost: terasamente = 673 mc; transportul rutier al pământului la 3 km = 566 to”, informează reprezentanții Apelor Române Jiu.

Intervenția a fost necesară din cauza colmatării albiei provocate de materialul solid transportat în urma creșterii debitelor și nivelurilor din bazinul hidrografic al Jiului de Vest, ca urmare a precipitațiilor abundente.

FOTO: FACEBOOK APELE ROMÂNE JIU

Citeste mai mult ...

INFORMARE

Această informare este efectuată de:

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L., Orăștie, str. Târgului nr. 25, jud. Hunedoara, CUI RO 49298717,intenționează obțină emiterea acordului de mediu, conform Legii nr. 292/2018 cu modificările ulterioare, pentru obiectivul: “Stație concasare, sortare și concentrare hidrogravitațională a substanțelor minerale utile” comuna Certeju de Sus, loc. Certeju de Sus (amplasamentul fostei uzine de preparare II E.M. Certej), JUD. HUNEDOARA, identificat cu CF nr. 147 Certeju de Sus.

​Ca rezultat al acestei măsuri se vor produce următoarele:

sortarea agregatelor minerale brute cu concasarea fractiei mari, concomitent fiind supuse spalarii cu apa tehnologica
la final sorturile obținute sunt depozitate în depozitele de produse finite, amenajate la sol, de unde sunt încărcate în mijloace auto și transportate la beneficiari.

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare sau care intenționează să transmită observații, sugestii șirecomandări se pot adresa solicitantului la adresamenționate începând cu data de 13.12.2024.

e-mail:  petrecristea71@yahoo.com, tel. 0755795457

Prin reprezentant,

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L.

Administrator Petre Criste

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate