Connect with us
Data: 03/03/2025
.

Actualitate - Eveniment

Află ce „nume grele” și-au anunțat participarea la Serbările Naționale de la Țebea!

Publicat

pe

Câteva mii de oameni, din întreaga țară, sunt așteptate să sosească duminică, 13 septembrie, la Țebea, acolo unde vor avea loc Serbările Naționale în memoria eroului transilvănean Avram Iancu. Pregătirile pentru buna desfășurare a evenimentului sunt pe ultima sută de metri. Totul a fost pus la punct, începând de la curățarea zonei în care va avea loc ceremonialul public, până la montarea scenei pe care vor urca cunoscuți interpreți de muzică populară.

Potrivit primarului de la Baia de Criș, Romeo Fărcaș, utilajele au curățat deja zona în care se vor avea loc serbările naționale de la Țebea. Și la scenă se lucrează, iar electricienii fac ultimele reglaje. Pregătirile sunt în plină desfășurare. Și anul acesta, va fi așa cum a fost și înainte”, a precizat edilul șef al comunei Baia de Criș, în opinia căruia, la eveniment vor participa în jur de 10.000 -12.000 de persoane.

Sunt nemulțumit de decizia TVR”

Pe de altă parte, întrebat cum comentează decizia reprezentanților televiziunii publice de a nu transmite în direct serbările de la Țebea dedicate lui Avram Iancu și spectacolul omagial, primarul Romeo Fărcaș s-a arătat nemulțumit de această hotărâre luată de conducerea Televiziunii Române. „TVR este instituția care se plânge că nu are bani din ce trăi. Directorul Stelian Tănase ar fi putut să facă acest pas, mai ales că, din câte am înțeles, bugetul pentru onorariul perceput de ei a fost asigurat. Era bine dacă difuzau și în acest an, așa cum au făcut până acum. Televiziunea publică poate fi urmărită în toate colțurile țării, chiar și în cele mai îndepărtate sate, și e păcat că nu pot vedea și alți cetățeni ceremonialul și spectacolul folcloric. Este regretabil ce se întâmplă. Sunt nemulțumit că nu se promovează valorile”, a declarat primarul Romeo Fărcaș.

Pe surse: Oprea și Tăriceanu, prezenți la manifestare

Advertisement

Serbările naţionale vor avea loc în complexul istoric din inima Țării Moților, Țebea, şi vor debuta la ora 10:30 cu o slujbă religioasă de pomenire și o ceremonie de depunere de coroane la monumentele eroilor înmormântaţi aproape de gorunul lui Horea, urmată de evocarea personalităţii marelui patriot Avram Iancu. Manifestarea va continua cu mesajele oficialităților prezente, defilarea gărzii de onoare. De la ora 14:00, va începe spectacolul folcloric susținut de formații și interpreți de muzică populară.

Ca în fiecare an, la manifestare sunt aşteptaţi lideri politici, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale. Potrivit unor surse neoficiale, la manifestările închinate memoriei lui Avram Iancu, și-au anunțat prezența vicepremierul Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, dar și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Pe toată perioada desfăşurării serbărilor naţionale, ordinea şi liniştea publică va fi asigurată de către structurile MAI. Pentru că se aşteaptă sosirea unui număr de participanţi, jandarmii au anunţat că vor urmări prevenirea şi combaterea oricăror fapte antisociale pentru crearea unei atmosfere de sărbătoare specifice Ţării Moţilor.

 

Trafic închis temporar pe DN 76

Pentru buna desfăşurare a manifestării, organizatorii au stabilit că accesul publicului, în data de 13 septembrie, pe platoul destinat ceremonialului se va realiza doar pe poarta nr. 2 (situată în imediata apropiere a căminului cultural). Totodată, în acest spaţiu se interzice accesul cu drapele sau însemne ale partidelor politice. În timpul ceremonialului public, se recomandă un comportament decent, zgomotele puternice (imnuri, lozinci) afectând caracterul comemorativ al manifestării. De asemenea, duminică, traficul rutier se va închide pe DN 76 km 38+500 – 38+600, în intervalele orare 10:15-10:30 şi 11:45-12:00. Închiderea circulaţiei este necesară pentru formarea gărzii de onoare, prezentarea onorului militar şi defilarea gărzii de onoare, iar situaţia din teren nu permite devierea circulaţiei pe rute ocolitoare.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Publicat

pe

Redactat de

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.

Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.

Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.

Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.

Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.

În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.

Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.

De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.

Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.

Advertisement

La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.

La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Publicat

pe

Redactat de

Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Ca în fiecare an, odată cu venirea primăverii, polițiștii au desfășurat o acțiune specială dedicată doamnelor și domnișoarelor aflate la volan. În locul sancțiunilor, conducătoarele auto au fost surprinse plăcut cu mărțișoare și sfaturi preventive pentru siguranța rutieră.

Acțiunea, devenită deja o tradiție, a avut loc în municipiul Deva și a fost primită cu zâmbete de participante. Polițiștii au subliniat importanța respectării regulilor de circulație și au transmis mesaje privind responsabilitatea în trafic.

Alături de oamenii legii, la eveniment a participat și un reprezentant al Registrului Auto Român (R.A.R.), care a oferit, alături de mărțișoare, recomandări privind întreținerea corespunzătoare a autovehiculelor.

Polițiștii speră ca aceste mărțișoare să fie singurele „sancțiuni” primite astăzi de doamnele și domnișoarele aflate la volan, cărora le urează o primăvară frumoasă și drumuri sigure.

Acțiunea face parte din seria de inițiative dedicate siguranței rutiere și își propune să demonstreze că legea poate fi aplicată și cu un gest simbolic de apreciere.

Advertisement

FOTO: IPJ Hunedoara

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate