Connect with us
Data: 03/03/2025
.

Actualitate - Eveniment

Tabără educativă pentru peste o sută de copii, la Muncelu Mic

Publicat

pe

Peste o sută de copii au participat la o tabără organizată, în localitatea hunedoreană Muncelu Mic, de Episcopia Devei și Hunedoarei. Micuții au avut o zi plină de activități care mai de care mai interesante, dar s-au putut bucura și de multe momente de distracție. Doi medici, un arhitect, un pompier, dar și un polițist s-au aflat printre cei care au venit să le explice copiilor, toți cu risc de abandon școlar din cauza problemelor sociale pe care le au acasă, cât de important este, pentru viitorul lor, să-și continue studiile.

Tabăra a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute și s-a derulat în cadrul Proiectului D.A.R. – „Dăruieste, Ajută, Respecta”- Activitatea 6, implementat de către Episcopia Devei și Hunedoarei, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara, până la finele acestui an.

Modele demne de urmat

În total, un număr de 120 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani, din județ, au participat la tabără, programul pregătit pentru ei fiind unul diversificat, cu numeroase activități educative, dar și distractive. Micuții au putut să cunoască „crâmpeie” din diferite profesii pe care, poate, le vor alege când vor deveni adulți. Astfel, în mijlocul lor a fost prezent Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, dar și reprezentanți ai Poliției, Pompierilor și ai Jandarmeriei. „Le-am vorbit copiilor despre o posibilă situație de urgență, despre rolul voluntariatului, dar și despre calitățile unui pompier adevărat. Mă bucur că am participat la o astfel de activitate care are un rol de informare și de conștientizare al copiilor despre situațiile de urgență”, a declarat plutonierul Claudia Jude, de la ISU Hunedoara.

Sperăm că i-am convins să nu părăsească școala”

Advertisement

Micuții au primit recomandări pentru o viață sănătoasă și au aflat tainele vocației de doctor de la două cadre medicale. Este vorba despre dr. Mihaela Stoian, șeful Laboratorului Clinic al Spitalului Județean Deva, și dr. Mihaela Paul, șeful Secției Pediatrie din cadrul aceleiași unități medicale. „Acțiunea a fost cu totul deosebită. Au participat persoane din diferite instituții care reprezintă modele de succes profesional. Eu le-am povestit copiilor ce înseamnă să fii medic, frumusețea, dar și greutatea acestei meserii”, a afirmat dr. Mihaela Stoian, șeful Laboratorului Clinic al Spitalului Județean Deva. La rândul său, dr. Mihaela Paul este de părere că astfel de acțiuni sunt benefice pentru copiii cu probleme de abandon școlar. „Din experiența mea de pediatru, am observat că, pe măsură ce trece timpul, potențialul biologic al copiilor noștri este tot mai scăzut. Un rol important îl are alimentația necorespunzătoare și modul de viață dezorganizat. Ar fi foarte important ca în această acțiune să fie implicați și părinții pentru că, până la urmă, ei sunt cei care decid în privința lor”.

În mijlocul copiilor s-a aflat și badea Pătru, un pădurean autentic, care l-a povestit despre tradiții, dar a și doinit, iar o tânără ce se pregătește pentru a deveni arhitect, Gianina Frenț, i-a învățat pe cei mici cum să-și creeze un ambient util și plăcut totodată. Atmosfera veselă și buna dispoziție au fost întreținute de un clown și animate de un cântăreț de folk.

Advertisement

Actualitate

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Publicat

pe

Redactat de

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.

Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.

Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.

Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.

Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.

În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.

Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.

De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.

Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.

Advertisement

La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.

La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Publicat

pe

Redactat de

Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Ca în fiecare an, odată cu venirea primăverii, polițiștii au desfășurat o acțiune specială dedicată doamnelor și domnișoarelor aflate la volan. În locul sancțiunilor, conducătoarele auto au fost surprinse plăcut cu mărțișoare și sfaturi preventive pentru siguranța rutieră.

Acțiunea, devenită deja o tradiție, a avut loc în municipiul Deva și a fost primită cu zâmbete de participante. Polițiștii au subliniat importanța respectării regulilor de circulație și au transmis mesaje privind responsabilitatea în trafic.

Alături de oamenii legii, la eveniment a participat și un reprezentant al Registrului Auto Român (R.A.R.), care a oferit, alături de mărțișoare, recomandări privind întreținerea corespunzătoare a autovehiculelor.

Polițiștii speră ca aceste mărțișoare să fie singurele „sancțiuni” primite astăzi de doamnele și domnișoarele aflate la volan, cărora le urează o primăvară frumoasă și drumuri sigure.

Acțiunea face parte din seria de inițiative dedicate siguranței rutiere și își propune să demonstreze că legea poate fi aplicată și cu un gest simbolic de apreciere.

Advertisement

FOTO: IPJ Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate