ULTIMA ORA
A început „Ziua Recoltei”, la Cristur! (FOTO)
Hunedorenii sunt poftiți să își umple cămările cu legume și fructe proaspete scoase la mezat de producătorii ce s-au adunat, și în acest an, pe amplasamentul vechiului târg de la intrarea în localitatea Cristur, acolo unde se desfășoară „Ziua Recoltei”. Evenimentul, aflat la a patra ediție, a început astăzi și ține până duminică, 20 septembrie.
Manifestarea e un bun prilej numai bun pentru gospodine de a se aproviziona cu produse de toamnă.
Și asta fiindcă la eveniment participă producători agricoli și tradiționali atât din județ cât și din alte zone din țară.
Peste 60 de producători din ţară se vor afla în aceste zile la Cristur, lângă Deva, cu astfel de produse. Li se alătură mici meşteşugari, producători de conserve şi dulceţuri, producători de preparate tradiţionale din carne şi lapte. Nu vor lipsi mustul proaspăt şi vinurile româneşti, dulciurile, micii, virşli şi mâncărurile preparate la ceaun, precum gulaşul. Atmosfera va fi întreţinută, începând de mâine, de trupe, ansambluri şi interpreţi locali.
„Ziua Recoltei” e organizată de Primăria și Consiliul Local Deva, iar la edițiile din anii trecuți s-a bucurat de un real succes, zeci de producători agricoli și sute de locuitori ai județului luând parte la eveniment.
Actualitate
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara

Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.
Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.
Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.
Actualitate
Patru mașini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva – Sibiu, în zona localității Simeria

Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, astăzi, pe autostrada A1, în zona localității Simeria. O persoană a fost transportată la spital.
“În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină pe autostrada A1, km. 358, sens de mers Deva -Sibiu, unde a avut loc un accident rutier. De urgență, pentru aceasta misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau în total, șapte persoane”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 76 de ani, a rămas încarcerată, aceasta fiind extrasă în siguranță de către salvatori, din autoturismul în care se afla. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Deva.
Celelalte persoane nu au necesitat asistență medicală. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
Până la eliberarea carosabilului, traficul s-a desfășurat pe banda de urgență, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara -DRDP Timișoara
Cauza accidentului: nepăstrarea distanței de siguranță
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. „Un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timișoara, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timișoara. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 76 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală din Deva, pentru investigații medicale”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.
Actualitate
Copiii dispăruți au fost găsiți de autoritățile din Serbia alături de tatăl lor

Poliția Română este în măsură să informeze opinia publică privind finalizarea operațiunilor de localizare și depistare a cetățeanului român (Marțian Adrian) și a celor trei minori (Marțian Rania Adriana, Marțian Antonio Adrian și Marțian Raisa Antonia), în Serbia, pe baza cooperării polițienești internaționale.
Cele patru persoane se află în custodia autorităților polițienești din Serbia, localitatea Nis.
Pe baza precizărilor făcute de către ministrul sârb de interne, ministrului român al afacerilor interne, în cadrul convorbirii telefonice avute astăzi 17.10.2024, inițiate de partea română, menționăm faptul că, la acest moment, cei trei minori sunt în afara oricărui pericol.
Poliția Română continuă activitățile specifice, în cadrul dosarului penal, sub coordonarea procurorului de caz.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Turbina de aproape 800 de tone a ajuns la Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat s-a ales cu ordin de protecție după o ceartă cu soția.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat din Deva a deținut arme fără a avea actele necesare
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara