Actualitate
Se anunță grevă generală în primării. Motivul: mărirea salariilor
Angajații mai multor primării atât din județul Hunedoara, cât și din țară, ar putea recurge la forme extreme de protest. Ei sunt în continuare nemulțumiți de măririle salariale care nu s-au aplicat peste tot, ci doar în unele administrații locale. Sindicaliștii au anunțat că deja strâng semnături pentru intrarea în grevă generală. Data la care va avea loc aceasta urmează să fie stabilită în zilele următoare.
Deși li s-au acordat creșteri salariale, funcționarii din administrațiile publice, inclusiv din cele aflate în județul Hunedoara, sunt în continuare supărați și vor să declanșeze o acțiune masivă de protest: grevă generală pe termen nelimitat. Ei au cerut salarii mai mari. Și le-au primit, însă, nu toți. Executivul le-a dat mâna largă primarilor să mărească lefurile angajaților, cu o condiție, însă: banii să vină din propriile bugete ale primăriilor și nu să fie ceruți de la Guvern. Din cauza bugetului auster, mare parte dintre primăriile din județul Hunedoara nu au reușit să crească veniturile cu 12 procente, stârnind un val de revoltă în rândul angajaților.
Lefuri mărite doar în patru primării
Conform sindicaliștilor, la nivelul județului Hunedoara, doar patru primării au crescut lefurile angajaților. Este vorba despre Primăriile Ghelari, Dobra, Beriu și Orăștie. Alte cinci primării hunedorene au anunțat că nu pot aplica majorarea salarială, din lipsă de fonduri. Este cazul Primăriilor Geoagiu, Uricani, Baia de Criș, Turdaș și Vălișoara, unde lefurile angajaților au rămas la fel. Restul administrațiilor locale din județ nu au comunicat până acum decizia luată cu privire eventuala mărire a salariilor angajaților, ele mai având timp să facă acest lucru până mâine după-masă, la ora 16:00.
61 de nemulțumiți în județ
Creșterea salarială aplicată doar în unele părți i-a revoltat pe sindicaliști care au anunțat că, în curând, vor protesta. Astfel, la îndemnul sindicaliștilor, peste 2.000 de angajați din primării din toata țara au semnat deja că sunt de acord să intre în grevă generală. 61 dintre aceștia sunt funcționari de la cinci primării aflate în județul Hunedoara. Cei mai mulți angajați din administrațiile locale hunedorene care vor să intre în grevă generală pe termen nelimitat sunt de la Primăriile Geoagiu și Ghelari, câte 16 funcționari de la fiecare. Urmează apoi Primăriile Balșa și Peștișu Mic, cu câte 11 angajați de la fiecare care vor grevă generală, și Primăria Ribița, cu șapte funcționari nemulțumiți. Lista este în continuare deschisă, angajații din administrația locală mai având timp să semneze dacă vor să se alăture acțiunii de protest.
Liderii de sindicat au anunțat că, zilele acestea, vor avea loc întâlniri pentru stabilirea datei la care va fi organizată greva generală.
Actualitate
Universitatea din Petroșani, reprezentată la discuțiile strategice privind viitorul universităților europene

Rectorii consorțiului EURECA-PRO, Peter Moser (Montanuniversität Leoben) și Sorin Mihai Radu (Universitatea din Petroșani), s-au întâlnit recent cu Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, pentru a dezbate rolul strategic al inițiativei Universităților Europene.
În cadrul discuțiilor, liderii academici și-au exprimat viziunea asupra viitorului universităților europene, punând accent pe necesitatea dezvoltării unor competențe orientate spre viitor și pe consolidarea competitivității Europei printr-o educație superioară de înaltă calitate.
De asemenea, la Forumul General FOREU4ALL, un eveniment dedicat inițiativelor academice europene, au participat și Vanessa Massegg, liderul managementului de proiect EURECA-PRO de la Montanuniversität Leoben, alături de Fabrice Lemoine și Eric Foucher, coordonatori din partea Universității din Lorraine.
Această reuniune subliniază angajamentul Universității din Petroșani în colaborarea internațională și în dezvoltarea unui mediu academic conectat la provocările și oportunitățile educaționale din spațiul european.
FOTO: FACEBOOK UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI
Actualitate
Tunelurile de pe Autostrada A1 Lugoj – Deva, finalizate până în septembrie 2026

Lucrările la tronsonul Margina – Holdea, ultima secțiune lipsă a Autostrăzii A1 Lugoj – Deva, vor fi finalizate conform termenului contractual, până în septembrie 2026. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că nu există motive care să determine o amânare a acestui termen.
Lucrările pe Lotul 2, secțiunea E1, au demarat pe 29 aprilie 2024, iar în zona tunelurilor – pe 25 septembrie 2024. Procesul de execuție a impus exproprieri suplimentare pentru portalurile tunelurilor, aprobate printr-o hotărâre de guvern în decembrie 2024. De asemenea, anumite suprafețe de pădure trebuie scoase din circuitul forestier, măsură care va fi reglementată printr-un ordin ministerial.
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, constructorii – UMB și partenerul bosniac Euro-Asfalt – continuă lucrările la portalurile de acces ale tunelurilor. Acestea vor fi primele de acest tip din România, fiecare având o lățime de 11,35 metri pe sens, incluzând și banda de urgență.
Forarea tunelurilor se va realiza în etape, cu avansuri de 75 de centimetri până la maximum un metru, sub protecția unor structuri speciale formate din țevi înclinate de 15 metri lungime. La fiecare segment forat, vor fi montate plase de protecție, ancore și un strat de beton injectat sub presiune.
Pe lângă tunelurile de 2,13 kilometri, tronsonul Margina – Holdea, cu o lungime totală de aproape 10 kilometri, va include trei viaducte, două pasaje, 23 de podețe și un Centru de Întreținere și Coordonare.
Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), este realizat de asocierea SPEDITION UMB – TEHNOSTRADE – SA & PE CONSTRUCT – EURO-ASFALT și are o valoare de 1,83 miliarde de lei fără TVA. Contractul prevede 11 luni pentru proiectare și 34 de luni pentru execuție.
Finalizarea acestui lot va permite circulația neîntreruptă pe autostradă de la Sibiu până la granița cu Ungaria, la Nădlac.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Corvinul, meci egal pe teren propriu

Divizionara secundă de fotbal Corvinul Hunedoara a jucat primul său meci oficial din acest an. Hunedorenii au întâlnit, pe teren propriu, pe FCU Craiova, ambele echipe fiind în lupta pentru play-off.
Remiză albă cu Craiova
Meciul, disputat în fața a circa 5.000 de spectatori, a început cu gazdele în atac, dar Sandu, portarul oaspeților, a scos, de fiecare dată de sub bară, șuturile lui Albino (4) și Velisar (5). Apoi a venit rândul portarului de la Corvinul, Ungureanu, aflat la debutul său oficial pentru alb-albaștri, să intervină salvator în două rânduri, la un șut al lui Ibrahim (15) și la o deviere nefericită a coechipierului Vladic (34). Finalul primei reprize, care s-a încheiat 0-0, i-a găsit tot pe oaspeți în atac, Meijer (45), neajungând la o minge la o minge în fața porții hunedorene. În partea secundă, și mai săracă în faze de poartă, Corvinul a avut prima ocazie, dar lovitura de cap a lui Albino (55) a fost respinsă de portarul Craiovei. Oaspeții au avut o singură ocazie, șutul lui Achim (60) trecând pe lângă buturile hunedorene. Ultima fază ofensivă notabilă a aparținut Corvinului, dar șutul lui Gârbiță (79) nu a găsit ținta și meciul s-a încheiat așa cum a început, 0-0.
Rezultat bun pentru alții
Remiza de la Hunedoara nu ajută niciuna dintre echipe, Corvinul rămânând pe opt, la trei un punct de play-off, iar Craiova pe nouă, la trei „lungimi” de poziția a șasea. Pentru a ajunge în play-off, obiectivul stabilit pentru acest campionat în care Corvinul nu are drept de promovare, hunedorenii ar trebui să adune cât mai multe puncte în ultimele jocuri, cu Metaloglobus, acasă, etapa viitoare, și cu Chindia, în deplasare, în ultima rundă din play-off, iar echipele din fața lor, Voluntariul și Afumațiul, în special, care au cu un punct mai mult, să se încurce, ținând cont că acestea vor juca cu liderul campionatului, Miercurea Ciuc. De acest lucru este conștient și antrenorul Corvinului, Florin Maxim. „A fost primul nostru meci oficial în acest an şi asta s-a cam simţit. Ştiam că vom avea în faţă o echipă pentru care victoria era obligatorie pentru a mai spera la primele şase locuri. Am început uşor crispaţi, cred că lipsa ritmului impus de meciurile oficiale a contat. S-au simţit, cumva, şi absenţele lui Cărăruş, Lică, Pîrvulescu, dar, în acelaşi timp, cei care au intrat în locul lor s-au zbătut, au alergat, au creat, dar atât am putut astăzi. Ne-am cam pripit la construcţie, mă aşteptam să exploatăm unele spaţii, dar nu ne-am asumat nici prea multe riscuri, n-a mers construcţia astăzi, am avut suficiente greşeli la transmiterea balonului. Una peste alta, trebuie să ne mulţumim cu acest punct şi să sperăm că vom obţine maximum din cele două jocuri rămase. Asta chiar dacă nu vom avea nici atunci o misiune uşoară, Metaloglobus a stat în această rundă, vrea să îşi consolideze locul în play-off. Chindia pierde greu acasă, au o echipă în schimbare, încearcă ceva pentru sezonul ce vine. Am avut o şansă bună de a urca în clasament, dar tot aşa putem spune, atât noi, cât şi ceilalţi, că ar fi trebuit să ne îndeplinim obiectivele mai repede, nu acum pe final de sezon regulat”, a spus, după meciul cu FCU Craiova, Florin Maxim, conform site-ului oficial al Corvinului.
Surpriză pentru Florin Maxim
Meciul cu Craiova s-a jucat în ziua în care Florin Maxim a împlinit 44 de ani, iar, la sfârșitul jocului fanii ținând să îi facă o surpriză, oferindu-i un tort și un album cu fotografii, gest apreciat de antrenorul Corvinului. „Chiar vreau să le mulţumesc tuturor pentru surpriza plăcută, şi băieţilor din galerie, care mi-au cântat la mulţi ani, ne-au susţinut, din nou, pe toată durata jocului. E tot ce mi-aş fi putut dori de ziua mea. Bun, dincolo de o victorie, asta e clar! Le mulţumesc încă o dată şi îi aştept alături de noi şi la finele săptămânii”, a mai spus antrenorul Corvinului, conform sursei mai sus citate.
Următorul meci, tot pe teren propriu
În meciul cu FCU Craiova pentru Corvinul au evoluat Ungureanu – Albino, Pop, Manolache, Velisar – Bradu – Hergheligiu (46, Zanc), Neacşa, Lehaire, Gîrbiţă (82, Grigore) – Vladic (64, Câmpan). Etapa viitoare, așa cum arătam mai sus, Corvinul va juca tot acasă, cu a treia clasată, Metaloglobus, bucureștenii mai având nevoie de un punct în două meciuri pentru a fi calificați, și matematic, în play-off. Dacă nu vor apărea modificări de ultimă oră, meciul Corvinul – Metaloglobus este programat sâmbătă, 8 martie, cu începere de la orele 11:00.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Turbina de aproape 800 de tone a ajuns la Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat s-a ales cu ordin de protecție după o ceartă cu soția.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat din Deva a deținut arme fără a avea actele necesare
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara