Connect with us
Data: 11/12/2024
.

Actualitate

Directorul CNADNR: „Vom rezilia contractul cu firma care reabilitează DN 76!”

Publicat

pe

Directorul general al Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi din România (CNADNR), Narcis Neaga, a declarat joi, la Oradea, că în urma vizitei efectuate miercuri pe şantierul DN76 Oradea-Deva a decis rezilierea contractului cu firma spaniolă Viales, ce efectua lucrări în zona Brad-Vârfuri.

„I-am întrebat câţi oameni sunt pe şantier, mi-au spus că sunt 25 de persoane, asta pentru că au aflat că vin eu pe şantier, deşi până ieri, în ultimele două – trei luni, media era de 10, rar 11 persoane pe şantier. Ei au motivat această absenţă a personalului prin faptul că noi am fi avut unele datorii financiare către ei. Noi am rezolvat toate aceste datorii, toate problemele legate de certificatele de plăţi. Am vizitat şantierul, am găsit trei persoane şi două utilaje, din care unul era doar de decor şi am decis rezilierea contractului. Astăzi vor primi notificarea de reziliere. Este intolerabil modul în care această companie a tratat acest şantier de atâta vreme”, a declarat Neaga, în conferinţă de presă.

Acesta a precizat că, în perioada următoare se va efectua o expertiză şi se va pregăti documentaţia pentru o nouă licitaţie.

„Nu mai e mult de lucru acolo. Reparaţiile le va face regionala Timişoara ca să nu mai avem probleme pe iarnă şi în primăvară încep lucrările. Teoretic, din estimările noastre, în cinci-şase luni e gata”, a subliniat directorul general al CNADNR.

Pe şantierele de lucru la DN76 pornind dinspre Deva spre Oradea, situaţia prezentată de Neaga arată că situaţia este bună pe primul lot şi foarte bună pe al doilea, existând promisiunile constructorilor că se va putea circula chiar până la sfârşitul anului pe acestea. Pe lotul al treilea, pe o porţiune, a lucrat firma Viales.

Advertisement

Sectorul bihorean al DN 76 este împărţit şi licitat pe trei porţiuni, ca să poată fi finalizat în 2016, potrivit proiectului cu fonduri europene. Cele trei tronsoane din judeţ, Vârfuri-Ştei, Ştei-Beiuş, Beiuş-Oradea, sunt realizate în proporţie de 50%, 40%, respectiv nici 10%.

„Dacă am fi relicitat drumul Beiuş-Oradea nu l-am fi putut termina până la sfârşitul lui 2016 când este obligaţia noastră să fie finalizată, pentru că cererea de finanţare este pentru Deva-Oradea. Noi l-am împărţit în tronsoane. Am preferat să scoatem acest tronson Beiuş-Oradea din finanţare europeană şi l-am mutat pe o finanţare BEI. Deci fondurile europene vor acoperi tronsonul de la Deva până Beiuş, iar continuarea se face dintr-o finanţare BEI. Nu se pune problema să nu avem bani”, a mai spus Neaga.

AGERPRES

Advertisement

Actualitate

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decretul, semnat de președintele Klaus Iohannis

Publicat

pe

Redactat de

Noul Parlament al României se va reuni înainte de Crăciun, pe data de 20 decembrie 2024.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 11 decembrie 2024, decretul privind convocarea Parlamentului României, ales la data de 1 decembrie 2024, în ziua de vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14:00, la Palatul Parlamentului”, a informat Administrația Prezidențială.

Noul Legislativ al țării a fost ales în urma scrutinului din 1 decembrie.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar

Publicat

pe

Redactat de

Urmărire în trafic, încheiată la sediul Poliției pentru un tânăr din Deva. Acesta nu ar fi oprit la semnalele oamenilor legii, continuându-și drumul. Polițiștii au pornit pe urmele sale, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

În zona „Uzo Balcan”, tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul pe trotuar, oprindu-se într-un gard viu. Numai norocul a făcut ca un trecător să nu fie, în acel moment, pe acolo. După ce a ajuns cu mașina în gard, acesta a coborât și a fugit, fiind prins de polițiști. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul prânzului.

 

Sursa foto: amator

“Astăzi, în jurul orei 12:40, un echipaj rutier aflat în serviciu pe raza municipiului Deva a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism.
Cel aflat la volan nu s-a conformat solicitării polițiștilor, motiv pentru care echipajul rutier a pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase funcțiune. În zona sensului giratoriu „Uzo Balcan”, cel aflat la volan a pierdut controlul mașinii, oprindu-se pe trotuar, în gardul ornamental, după care a coborât din mașină și și-a continuat deplasarea în fugă, fiind urmărit și prins de polițiști”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

 

Oamenii legii au aflat motivul pentru care tânărul ar fi încercat să scape. Conform polițiștilor, acesta nu deține permis de conducere. Mai mult, autoturismul era neînmatriculat. “Cel aflat la volan, un tânăr de 21 de ani, din Deva, a fost condus la sediul Poliției, în urma verificărilor stabilindu-se că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care l-a condus nu era înmatriculat (având numere false de înmatriculare). În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal”, au mai informat reprezentanții IPJ Hunedoara.

Advertisement

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

AJF Hunedoara cheamă microbiștii la vot

Publicat

pe

Redactat de

Ne apropiem de final de an, iar cei de la Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara vor organniza o gală dedicată sportului – rege. În cadrul acestui eveniment vor fi conferite mai multe distincții, unele dintre acestea urmând a fi acordate cu sprijinul iubitorilor de fotbal din județ.

Două secțiuni pentru jucătorul preferat

Astfel, AJF Hunedoara îi invită pe microbiștii din județ să voteze, online, echipa favorită, precum și jucătorul preferat. Pentru jucătorul preferat sunt două secțiuni, una pentru Liga 4, iar cealaltă pentru Liga 5. Jucătorul preferat al fanilor este un concurs online prin care suporterii își arată aprecierea față de un jucător dintre cei nominalizați de cluburi. Accesând linkul https://forms.gle/sYAxDNGFQkSnGhum9, poți vota unul dintre jucătorii propuși de cluburile participante din Liga 4, sezonul 2023-2024. Susține-ți favoritul și arată-i cât de mult îl apreciezi! Completează formularul atașat până cel târziu 16 decembrie 2024, ora 9:00, și ajută-l să câștige acest titlu special”, au anunțat cei de la AJF Hunedoara în legătură cu alegerea jucătorului preferat din Liga 4. Și pentru Liga 5 procedura este similară, dar diferă linkul și termenul limită al exprimării opțiunilor. Accesând linkul https://forms.gle/C5Z6MPdHWWUBDMhQ6 , poți vota unul dintre jucătorii propuși de cluburile participante din Liga 5, sezonul 2023-2024. Fii parte din poveste și completează formularul atașat până cel târziu 16 decembrie 2024, ora 9:15”, au transmis reprezentanții AJF Hunedoara.

Fanii își pot alege echipa favorită

La echipa favorită este o singură secțiune. „AJF Hunedoara te invită să participi la un concurs inedit! Desfășurat exclusiv online, acest concurs va premia „Cel mai iubit club de fotbal din județul Hunedoara”! Cum participi? Susține-ți clubul favorit printr-un simplu vot! Accesează formularul atașat acestei postări, click pe https://forms.gle/57cj51jtxvHk5RFf8, selectează clubul tău favorit și apasă „Trimitere” până pe 16 decembrie 2024, ora 9:30. Alătură-te nouă pentru a celebra împreună performanțele sezonului 2023-2024 ale fotbalului hunedorean și pentru a descoperi care este cel mai iubit club din județul nostru! Susține-ți clubul, votează și arată-ți pasiunea pentru fotbal”, au informat cei de la AJF Hunedoara.

Advertisement

 

Câștigătorii, anunțați la „Gala fotbalului hunedorean”

Câștigătorii vor fi anunțați și premiați la „Gala fotbalului hunedorean”. Evenimentul, aflat la cea de-a doua sa ediție, va fi organizat joi, 19 decembrie, cu începere de la ora 17:00, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara. Cu această ocazie vor fi acordate și alte premii. „Gala este dedicată recunoașterii valorilor din fotbalul hunedorean. Vor fi acordate distincții importante, precum Jucătorul anului, Tinere talente, antrenorul anului, Golgeterul sezonului, Fair – play, Solidaritate și speranță, dar și premii pentru susținerea comunității și parteneriate de succes. Este mai mult decât o gală – este o celebrare a pasiunii, talentului și dedicării care transformă fotbalul într-un adevărat spectacol și un liant al comunității noastre. Vă așteptăm cu drag să fim împreună martori ai acestor momente de excelență”, au precizat reprezentanții AJF Hunedoara.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate