Ultima ora
Aglomerație la deschiderea Shopping City Deva. Cum arată mall-ul de 14 milioane de euro (FOTO)
Câteva sute de persoane au luat parte, azi dimineață, la deschiderea oficială a noului mall ridicat la ieșirea din municipiul Deva. Tineri sau vârstnici, oamenii s-au înghesuit să pășească în incintă pentru a vedea cum arată pe interior Shopping City Deva.
Panglica inaugurală a noului complex comercial din Deva a fost tăiată de dimineață, în prezența oficialităților locale, iar primii clienți ai mall-ului au putut păși în Shopping City Deva puțin după ora 10:00. Cu mic cu mare, oamenii s-au înghesuit să vadă cum arată mall-ul.
După ce au dat o raită printre magazinele care s-au deschis deja, cei mai mulți dintre vizitatori s-au arătat de-a dreptul încântați de amenajările făcute. „Arată chiar bine. Pe exterior l-am văzut, dar eram curioasă cum arată și pe dinăuntru. Mai urmează să vedem cu ce oferte vin magazinele de aici”, a spus una dintre vizitatoarele centrului comercial.
O mare parte dintre magazinele aflate în incintă, brand-uri de renume de pe piața internațională, de fashion, încălțăminte sau accesorii, s-au deschis deja, însă mai sunt câteva spații care, deocamdată, nu își pot primi clienții, fiind încă în curs de amenajare.
Lucrările la Shopping City Deva au început în luna ianuarie a acestui an. Grupul de investiții și dezvoltare NEPI a cheltuit, pentru construirea lui, nu mai puțin de 14 milioane de euro. Complexul comercial ocupă o suprafață de 54.000 de metri pătrați, dispune de 1.700 de locuri de parcare, peste 500 de specialiști lucrând, vreme de nouă luni, pentru realizarea lui.
Mai multe, în ediția de mâine, 25 septembrie.
Actualitate
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara

Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.
Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.
Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.
Actualitate
Patru mașini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva – Sibiu, în zona localității Simeria

Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, astăzi, pe autostrada A1, în zona localității Simeria. O persoană a fost transportată la spital.
“În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină pe autostrada A1, km. 358, sens de mers Deva -Sibiu, unde a avut loc un accident rutier. De urgență, pentru aceasta misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau în total, șapte persoane”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 76 de ani, a rămas încarcerată, aceasta fiind extrasă în siguranță de către salvatori, din autoturismul în care se afla. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Deva.
Celelalte persoane nu au necesitat asistență medicală. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
Până la eliberarea carosabilului, traficul s-a desfășurat pe banda de urgență, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara -DRDP Timișoara
Cauza accidentului: nepăstrarea distanței de siguranță
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. „Un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timișoara, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timișoara. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 76 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală din Deva, pentru investigații medicale”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.
Actualitate
Accident pe autostrada A1. Camion răsturnat

Un accident rutier s-a produs, miercuri dimineață, pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. Un camion care transporta mărfuri s-a răsturnat pe carosabil.
„Un ansamblu rutier s-a răsturnat pe a doua bandă pe Autostrada A1, calea 2, la kilometrul 304, la intrarea dinspre Sebeș către Sibiu, îngreunând astfel circulația. Incidentul nu s-a soldat cu victime. Traficul se desfășoară dirijat, pe prima bandă. Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 11:00”, a informat Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

Sursa foto: DRDP Timișoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Turbina de aproape 800 de tone a ajuns la Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat s-a ales cu ordin de protecție după o ceartă cu soția.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat din Deva a deținut arme fără a avea actele necesare
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara