Connect with us
Data: 13/12/2024
.

Actualitate

Ziua Munților Carpați marcată la poalele Parângului

Publicat

pe

Sâmbătă a fost Ziua Mondială a Munților Carpați și momentul a fost marcat la finele săptămânii cu elevii din licee. Membrii Organizației Pro Parâng au vrut să le arate tinerilor, în imagini, ce înseamnă o drumeție în acest loc și să îi determine să devină pasionați ai excursiilor pe munți. Ziua Munților Carpați se desfășoară mereu sub îndemnul de a fi generoși cu natura.

carpatii

Parângul, muntele ce poate fi văzut din Petroșani, este o parte a Munților Carpați și, pentru că în 26 septembrie a fost celebrată Ziua Mondială a Munților Carpați, tinerii de liceu au fost invitați să ia parte la un eveniment inedit. O parte dintre ei au realizat, în urma unor drumeții, mai multe imagini din zona de munte și acum le-au prezentat filmulețul și colegilor lor, cu îndemnul de a face mișcare.

„Cred că este important ca noi, locuitorii acestor meleaguri, să cunoaștem câte ceva despre Parâng. Îmi place să văd peisaje și să văd că acolo sus toți oamenii sunt uniți și toți sunt turiști”, spune una tintre tinerele care a participat la drumeția în urma căreia a fost realizat filmul documentar în imagini, film cu care s-au delectat toți liceenii din Petroșani.

Parângul în imagini

Asociația Pro Parâng este cea care a inițiat, în parteneriat cu Primăria Petroșani, acest eveniment și tinerii au fost încurajați să devină turiști bine pregătiți, pentru că au aflat câte ceva despre cum trebuie să fie mai exact un turist, care să nu se teamă de vreme, indiferent cât de cald sau frig este pe munte. „Ne-am gândit și noi să marcăm această zi, mai ales că noi trăim într-o zonă preponderent muntoasă și am încercat să prezentăm, într-un filmuleț, imagini foto realizate în expedițiile noastre în diferite zone din Munții Carpați”, a precizat Cristian Țopescu, vicepreședintele Asociației Pro Parâng, organizatorul evenimentului de la poalele Parângului.

Advertisement

Al doilea lanț muntos din Europa

Munții Carpați reprezintă un lanț muntos care aparține marelui sistem muntos central al Europei, cu o lungime de 1.500 de km și se întind pe teritoriul Austriei, Cehiei, Slovaciei, Poloniei, Ungariei, Ucrainei, Romaniei și Serbiei. Munții Carpați sunt cel de-al doilea lanț muntos din Europa, iar cel mai înalt vârf din România este Moldoveanu, de 2.544 m, situat în Munții Făgăraș.

România deține 40% din lanțul carpatic, ceea ce înseamnă că o aproape o treime din suprafața țării noastre este ocupată de Munții Carpați. Se estimează că aproximativ 2 milioane de români trăiesc, în prezent, în zona montană în aproximativ 745 de localitatăți.

Advertisement

Actualitate

Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale 

Publicat

pe

Redactat de

Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale

În cursul zilei de ieri, polițiștii Serviciului Investigații Criminale și ai Biroului Investigații Criminale Deva, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, au desfășurat două percheziții domiciliare pe raza municipiului Deva.

În urma activităților procedurale, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat în vârstă de 53 de ani, domiciliat în municipiul Deva. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunii de instigare publică, faptă prevăzută și sancționată de Codul Penal (art. 368, alin. 1).

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă fapta.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara reafirmă angajamentul ferm de a preveni și combate orice fapte ce amenință ordinea publică sau siguranța comunității.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Festin muzical oferit și în acest an, în pragul Crăciunului, de elevii și profesorii de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva

Publicat

pe

Redactat de

Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, elevii și profesorii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva oferă publicului devean momente muzicale pregătite cu mult entuziasm și dăruire.

Astfel, astăzi, 13 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Biserica Catolică „Sf. Anton” din Deva, va avea loc Concertul de Crăciun susținut de orchestra de chitare „Rozeta”, coordonată de prof. Csaba Varga, formată din elevi ai Liceului de Arte „Sigismund Toduță” și elevii Parohiei Romano-Catolice. Ansamblul propune spre audiție publicului un program format din opusuri din literatura muzicală universală și colinde, precum și miniaturi muzicale, solo-uri și duete.

Marți, 17 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Concertul de Crăciun va aduce pe scenă ansablurile vocal-intrumentale de muzică ușoară „Art Adventure” și „Art Band alături de Orchestra Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva.

„Art Adventure” reunește elevi talentați de la secțiile instrumentale și canto muzică ușoară, sub atenta coordonare a prof. Lorant Bravyak și, alături de trupa „Art Band” – compusă din profesorii: Lorant Bravyak (chitară), Lucian Mârza (bas), Delia Ștefoni (clape), Gabriel Hărăguș (colaborator – tobe) și eleve de la clasa de canto muzică ușoară a prof. Andreea Bogdan, Maria Copăcian și Florentina Pârva- , vor oferi publicului un program divers din repertoriul internațional. “Orchestra, înființată de regretatul profesor Radu Stan, coordonată în prezent de prof. Bianca Pienariu, reunește elevii claselor 6-12 de la secțiile coarde, suflători și pian și interpretează în cadrul acestui eveniment adaptări ale unor lucrări din repertoriul clasic și al muzicii de film, orchestrate cu dăruire și talent de însuși inițiatorul orchestrei, prof. Radu Stan. Prin marea varietate a repertoriului și genurilor abordate, Concertul de Crăciun promite să-și poarte ascultătorii într-o atmosferă de excepție”, spune prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.

Mult așteptatul concert al corurilor liceului, la Biserica „Immaculata” din Deva

În ziua următoare, miercuri, 18 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, Biserica Greco-Catolică „Immaculata” Deva va găzdui mult așteptatul Concert de Crăciun al Corurilor Liceului de Arte „Sigismund Toduță”.

Advertisement

“Corul de copii „Arlechino”, pregătit de hăruitele profesoare Florentina Pârva și Delia Ștefoni, împreună cu corurile „Lira” și „Orfeu”, dirijate de talentatul prof. Adrian Vinars și acompaniate la pian de prof. Delia Ștefoni își vor uni glasurile și vor înălța sufletele ascultătorilor prin colinde ale căror mesaj purtător de speranță străbate veacurile. Spre deliciul publicului, concertul coral va fi presărat cu momente instrumentale oferite de elevii și profesorii Liceului. Apreciem întregul colectiv de elevi și profesori pentru dăruirea și efortul investite în pregătirea acestor concerte și mulțumim instituțiilor care sprijină Liceul de Arte „Sigismund Toduță” în desfășurarea lor: Primăria și Consiliul Local Deva, Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, Biserica Catolică „Sf. Anton”și Biserica Greco-Catolică „Immaculata””, a mai transmis prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Guvernul alocă peste 2,5 miliarde de lei pentru investiții, energie termică și cultură

Publicat

pe

Redactat de

Executivul a aprobat în ședință alocarea a 2,175 miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru a asigura continuitatea unor programe de investiții esențiale și a serviciilor publice. Deciziile vin în sprijinul dezvoltării comunităților, modernizării infrastructurii și susținerii instituțiilor culturale din țară.

Investiții strategice prin programe naționale

Din suma totală, 1,435 miliarde de lei vor fi direcționați către proiecte finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, vizând modernizarea infrastructurii locale. Alte 380 milioane de lei sunt destinate implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar 360 milioane de lei vor finanța proiecte de interes public sau social, gestionate de Compania Națională de Investiții.

„Continuarea proiectelor de dezvoltare în toate comunitățile este esențială pentru creșterea calității vieții oamenilor. Alocările aprobate astăzi răspund cererilor de transfer pentru investiții vitale,” a declarat ministrul dezvoltării, Marcel Boloș.

Sprijin pentru energia termică

Pentru asigurarea continuității serviciilor de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, Guvernul a alocat 136,4 milioane de lei. Fondurile vor sprijini 19 unități administrativ-teritoriale unde energia termică este produsă din surse diverse, inclusiv gaze naturale, cărbune, păcură și biomasă.

Advertisement

Finanțare pentru cultură

Un alt act normativ aprobat vizează alocarea a 203,9 milioane de lei pentru 72 de instituții de cultură din 33 de județe. Suma, reprezentând 2% din impozitul pe venit colectat la nivel județean între 1 august și 6 decembrie 2024, va sprijini funcționarea și continuarea investițiilor în teatre, filarmonici, opere și alte instituții culturale subordonate unităților administrativ-teritoriale.

„Această măsură sprijină unitățile care nu au capacitatea financiară de a acoperi cheltuielile necesare funcționării și dezvoltării infrastructurii culturale,” a subliniat ministrul interimar al dezvoltării.

Județele beneficiare

Printre județele care vor primi finanțare pentru instituțiile culturale se numără Arad, Cluj, Hunedoara, Iași, Timiș și Sibiu. Decizia reflectă angajamentul Guvernului de a susține infrastructura culturală ca parte integrantă a dezvoltării comunităților locale.

Advertisement

Prin aceste alocări semnificative, Guvernul reafirmă prioritățile naționale legate de modernizare, sustenabilitate și acces la servicii de calitate pentru cetățeni.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

INFORMARE

Această informare este efectuată de:

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L., Orăștie, str. Târgului nr. 25, jud. Hunedoara, CUI RO 49298717,intenționează obțină emiterea acordului de mediu, conform Legii nr. 292/2018 cu modificările ulterioare, pentru obiectivul: “Stație concasare, sortare și concentrare hidrogravitațională a substanțelor minerale utile” comuna Certeju de Sus, loc. Certeju de Sus (amplasamentul fostei uzine de preparare II E.M. Certej), JUD. HUNEDOARA, identificat cu CF nr. 147 Certeju de Sus.

​Ca rezultat al acestei măsuri se vor produce următoarele:

sortarea agregatelor minerale brute cu concasarea fractiei mari, concomitent fiind supuse spalarii cu apa tehnologica
la final sorturile obținute sunt depozitate în depozitele de produse finite, amenajate la sol, de unde sunt încărcate în mijloace auto și transportate la beneficiari.

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare sau care intenționează să transmită observații, sugestii șirecomandări se pot adresa solicitantului la adresamenționate începând cu data de 13.12.2024.

e-mail:  petrecristea71@yahoo.com, tel. 0755795457

Prin reprezentant,

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L.

Administrator Petre Criste

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate