Actualitate - Eveniment
Planeta Petrila – o lume văzută prin obiectiv de film
Un tânăr regizor Andrei Dăscălescu se încăpățânează să vină mereu la Petrila și o face de ani buni, doar pentru că este fascinat de ceea ce găsește el eici. Oameni frumoși i-au umplut mereu sufletul și acum revine din nou cu gândul că mina mai are puțin de trăit, cu regretul că i-a cunoscut pe mineri poate în timpul ultimelor lor șuturi sub pământ și cu plăcerea de a ne reda nouă viața lor.
Mutat temporar în Valea Jiului pentru a documenta ultimele zile ale Minei Petrila, Andrei Dăscălescu postează pe pagina de Facebook „Planeta Petrila” fotografii din oraș și de la mină. Imaginile au o lungă istorie și sunt realizate din mai 2013 încoac, fiind împărțite în mai multe albume savuroase. Ne-a atras atenția albumul „Humans of Petrila”, în care sunt postate imagini și povești cu petrileni. I-a găsit pe drum, i-a fotografiat și le-a ascultat poveștile, fascinat de o lume pe care nu și-o închipuia reală în anii studenției. De altfel, el însuși recunoaște că avea o altă impresie despre mineri din fața televizorului. „Proiectul meu de film documentar și pagina de Facebook se numesc „Planeta Petrila” tocmai pentru că orășelul e unul deosebit, cu o istorie fabuloasă, cu oameni speciali. Poate ați auzit de pagina „Humans of New York”. Pagina asta, împreună cu un citat „Nu-i cărbune ca huila, nici New York-ul ca Petrila” m-au inspirat sa creez albumul „Humans of Petrila”, cu fotografii și mici povești. Voi încerca să postez câte o imagine nouă, zilnic”, a declarat regizorul.
Humans of Petrila: domnul Constantin
Pe planeta asta frumoasă a găsit un păstor de capre și a aflat povestea lui pe care a redat-o publicului iubitor de Facebook: „”Ele mi-au salvat viața!” îmi spune domnul Constantin când vede că m-apropii cu aparatul de fotografiat, înainte să apuc să-i dau bună ziua sau să-i cer voie să-l fotografiez. Fost miner la Mina Petrila, a ieșit la pensie cu o serie de boli pulmonare pe care mi le înșiră cu denumirea medicală exactă. El crede ca laptele de capră l-a vindecat, așa că de mai bine de 10 ani are grijă de o micuță turmă, pe care o plimbă prin împrejurimi, uneori ajungând chiar în incinta minei care era să-l coste viața”, scrie Andrei Dăscălescu o primă poveste.
Humans of Petrila: Samir Straja
O altă poveste e a unui miner, care nu a aflat în viața lui decât povești minerești de la tata sau bunicul lui. L-a găsit și pe el la Petrila și ni-l prezintă așa cum îl vede prin obiectivul său. „Tatăl și bunicul au lucrat tot în Mina Petrila, iar străbunicul a fost adus în Vale odată cu specialiștii din Apuseni, de la minele de aur, când se puneau bazele mineritului în Valea Jiului”, i-a povestit minerul. Samir Straja a dus tradiția familiei mai departe, lucrând ca lăcătuș, inginer CFL (conducător al formației de lucru) și șef de sector la Mina Petrila. Pe 1 septembrie a ieșit la pensie. „Am petrecut un sfert de veac din viață la mină. Situația e tragică. Ne-alungă pe toți din Vale. Băiatul meu pleacă să studieze în Anglia. Toți tinerii pleacă”, a mărturisit omul, recent.
Întrebat ce părere are despre închiderea și demolarea minei în care familia lui lucrează de trei generații, Samir respiră adânc, iar tăcerea lui pare un răspuns grav, greu de pus în cuvinte. După câteva secunde, mai spune doar „moare o parte importantă de istorie”. Astfel de povești suntem invitați să le savurăm pe Planeta Petrila și ele vor continua pentru că Andrei Dăscălescu vrea să intre adânc în burta pământului, ca să scoată de acolo viața care există în întuneric.
Actualitate
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.
Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.
Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.
Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.
Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.
În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.
Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.
De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.
Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.
La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.
La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
FOTO: Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic
Ca în fiecare an, odată cu venirea primăverii, polițiștii au desfășurat o acțiune specială dedicată doamnelor și domnișoarelor aflate la volan. În locul sancțiunilor, conducătoarele auto au fost surprinse plăcut cu mărțișoare și sfaturi preventive pentru siguranța rutieră.
Acțiunea, devenită deja o tradiție, a avut loc în municipiul Deva și a fost primită cu zâmbete de participante. Polițiștii au subliniat importanța respectării regulilor de circulație și au transmis mesaje privind responsabilitatea în trafic.
Alături de oamenii legii, la eveniment a participat și un reprezentant al Registrului Auto Român (R.A.R.), care a oferit, alături de mărțișoare, recomandări privind întreținerea corespunzătoare a autovehiculelor.
Polițiștii speră ca aceste mărțișoare să fie singurele „sancțiuni” primite astăzi de doamnele și domnișoarele aflate la volan, cărora le urează o primăvară frumoasă și drumuri sigure.
Acțiunea face parte din seria de inițiative dedicate siguranței rutiere și își propune să demonstreze că legea poate fi aplicată și cu un gest simbolic de apreciere.
FOTO: IPJ Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Turbina de aproape 800 de tone a ajuns la Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat s-a ales cu ordin de protecție după o ceartă cu soția.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat din Deva a deținut arme fără a avea actele necesare
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara