Actualitate - Eveniment
La Petroșani, municipalitatea este pregătită de ninsoare
Ca în fiecare an, edilii de la Petroșani au făcut o demonstrație live a ceea ce va însemna deszăpezirea, imediat ce va ninge la Petroșani. Anul acesta sunt cu două utilaje în plus pentru deszăpezirea acestui oraș, iar planul de acțiune vizează modul în care se va acționa în caz de ninsori abundente.
Mai multe mașini de deszăpezire, pluguri și utilaje care să împrăștie material antiderapant au fost aliniate, cu girofarele aprinse, în joi dimineață, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor din Petroșani. Primarul Tiberiu Iacob Ridzi a făcut inventarul acestora și a ținut să precizeze că iarna nu ne va prinde nepregătiți. Măcar din punctul de vedere al dotărilor, capitol la care Petroșaniul stă bine.
„Am vrut să fac o scurtă inspecție a utilajelor și a forțelor de care dispunem pentru perioada de iarnă în cazul în care ar trebui să intervenim pentru deszăpezire. Cele trei unimoguri sunt noi și, de data aceasta avem trei utilaje pentru deszăpezirea trotuarelor și vom acționa cu un utilaj pe centrul civic, unul până la intersecția cu Strada Oituz, iar al treilea până la capătul Cartierului Aeroport. Avem asigurate stocurile de nisip, sare și clorură de calciu”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Planul de atac, pus la punct
Prioritare, în cazul în care vor fi ninsori abundente, sunt arterele ce duc spre școli, spital și instituțiile publice, iar cei de la firma cu care a fost încheiat contractul de deszăpezire și-au făcut deja planul de atac. „Avem, în mod prioritar, zonele în care sunt instituții publice și acolo vom acționa de la primele ore. Avem în vedere și podurile sau podețele, apoi pe sectoarele secundare, respectiv, acolo unde nu este circulație foarte mare”, a precizat și Melinda Rogobete, director al punctului de lucru SC Eolian Energy SRL Hațeg, firma care face deszăpezirea la Petroșani.
Costurile cu deszăpezirea vor fi stabilite în funcție de intervențiile din această iarnă, iar cei care se vor ocupa de deszăpezire sunt pregătiți să intervină în orice moment.
Actualitate
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.
Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.
Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.
Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.
Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.
În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.
Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.
De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.
Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.
La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.
La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
FOTO: Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic
Ca în fiecare an, odată cu venirea primăverii, polițiștii au desfășurat o acțiune specială dedicată doamnelor și domnișoarelor aflate la volan. În locul sancțiunilor, conducătoarele auto au fost surprinse plăcut cu mărțișoare și sfaturi preventive pentru siguranța rutieră.
Acțiunea, devenită deja o tradiție, a avut loc în municipiul Deva și a fost primită cu zâmbete de participante. Polițiștii au subliniat importanța respectării regulilor de circulație și au transmis mesaje privind responsabilitatea în trafic.
Alături de oamenii legii, la eveniment a participat și un reprezentant al Registrului Auto Român (R.A.R.), care a oferit, alături de mărțișoare, recomandări privind întreținerea corespunzătoare a autovehiculelor.
Polițiștii speră ca aceste mărțișoare să fie singurele „sancțiuni” primite astăzi de doamnele și domnișoarele aflate la volan, cărora le urează o primăvară frumoasă și drumuri sigure.
Acțiunea face parte din seria de inițiative dedicate siguranței rutiere și își propune să demonstreze că legea poate fi aplicată și cu un gest simbolic de apreciere.
FOTO: IPJ Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Turbina de aproape 800 de tone a ajuns la Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat s-a ales cu ordin de protecție după o ceartă cu soția.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat din Deva a deținut arme fără a avea actele necesare
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara