Actualitate - Eveniment
Ceremonie de închidere la mina Petrila
În această săptămână, la Petrila va fi scos la suprafață, în cadrul unei ceremonii, ultimul vagonet cu cărbune. Demolarea activelor minei a fost deocamdată sistată, însă, pe de o parte, este susținută păstrarea clădirilor de la suprafață, iar pe de altă parte, administrația din Petrila nu prea vrea să se încurce cu ele, că sunt greu de întreținut.
Ziua de 31 octombrie este ultima când de la mina Petrila va mai fi scos cărbune. Deja activitatea de producție a fost sistată și cărbunele care se mai scoate de acolo este cel ce rezultă după ce din front sunt recuperate diverse utilaje. Evenimentul va fi marcat în cadrul unei ceremonii. „Vom marca evenimentul în ultima zi de lucru, unde vom invita foști și actuali conducători ai minei Petrila, minerii care lucrează în subteran. Chiar dacă este un moment trist, trebuie marcat în consecință, pentru că a fost acolo o activitate destul de intensă și de foarte mulți ani la această exploatare”, a spus Aurel Anghel, director general al Societății Naționale de Închideri de Mine din Valea Jiului (SNÎMVJ), societate de care aparține mina Petrila.
Urmează să se decidă soarta clădirilor
Demolarea clădirilor de la suprafața minei a fost sistată, pentru că acum se așteaptă un ultim aviz. Acesta ar urma să vină tot în această săptămână, când la București se decide soarta acestor clădiri. „După discuțiile purtate atât la Prefectură, cât și la Direcția de Cultură a județului Hunedoara, se întrunește comisia națională care va stabili clar dacă aceste clădiri rămân monumente istorice”, a mai spus directorul SNÎMVJ.
Din păcate, însă, primarul Ilie Păducel nu va avea bani să întrețină aceste active și nici să le păzească și atunci a decis că mai bine se alege cu lucrări de modernizare. Totuși, la Petrila sunt specialiști care vor să le păstreze și chiar a fost demarată o campanie de strângere de semnături în mediul virtual. „Un lucru foarte important, însă, este că primăria Petrila și domnul primar, a făcut o adresă prin care renunță la aceste clădiri și mai bine acceptă lucrări de modernizare a perimetrului care va fi demolat și ecologizat”, a conchis Aurel Anghel.
Până la decizia finală, minerii de aici se pregătesc să plece la alte unități miniere și la ceremonia din 31 octombrie, sunt asteptați toți cei care au lucrat cândva la mina Petrila.
Actualitate
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.
Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.
Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.
Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.
Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.
În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.
Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.
De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.
Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.
La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.
La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
FOTO: Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic
Ca în fiecare an, odată cu venirea primăverii, polițiștii au desfășurat o acțiune specială dedicată doamnelor și domnișoarelor aflate la volan. În locul sancțiunilor, conducătoarele auto au fost surprinse plăcut cu mărțișoare și sfaturi preventive pentru siguranța rutieră.
Acțiunea, devenită deja o tradiție, a avut loc în municipiul Deva și a fost primită cu zâmbete de participante. Polițiștii au subliniat importanța respectării regulilor de circulație și au transmis mesaje privind responsabilitatea în trafic.
Alături de oamenii legii, la eveniment a participat și un reprezentant al Registrului Auto Român (R.A.R.), care a oferit, alături de mărțișoare, recomandări privind întreținerea corespunzătoare a autovehiculelor.
Polițiștii speră ca aceste mărțișoare să fie singurele „sancțiuni” primite astăzi de doamnele și domnișoarele aflate la volan, cărora le urează o primăvară frumoasă și drumuri sigure.
Acțiunea face parte din seria de inițiative dedicate siguranței rutiere și își propune să demonstreze că legea poate fi aplicată și cu un gest simbolic de apreciere.
FOTO: IPJ Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Turbina de aproape 800 de tone a ajuns la Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat s-a ales cu ordin de protecție după o ceartă cu soția.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat din Deva a deținut arme fără a avea actele necesare
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara