Actualitate - Eveniment
Vaccinarea copiilor – o problemă cu două fețe
Cancerul este o problemă a zilelor noastre și mii de oameni ajung să fie diagnosticați, în condițiile în care prevenția ar fi salvarea. Dar ce faci dacă îți este diagnosticat copilul? Despre vaccinări în cazul fetelor care ar putea să scape de cancerul de col uterin s-a vorbit, campaniile au fost sau nu eficiente, iar acum se pune din nou problema, pentru că a crescut alarmant numărul îmbolnăvirilor.
În condițiile în care tinerele mame refuză să își vaccineze bebelușii, de teama de a nu păți altceva, vaccinarea împotriva cancerului de col uterin este un subiect tabu. Zeci de femei au refuzat acest vaccin, pentru că nu s-au informat detul de bine, pentru că nu cred în reușita lui și pentru că se tem de reacțiile adverse. „Nu știu prea multe. Nu am idee ce ar trebui să fac, când și de ce. Am auzit fel de fel de povești și nu știu ce să zic. Mă mai gândesc, deși știu că timpul trece și nu prea am idee. Înclin să nu îmi vaccinez fata, că mă tem de reacții adverse și cine mi-ar garanta că nu va mai face cancer? Nici nu pot să mă gândesc la o asemenea variantă”, a fost reacția unei mame, care nu prea înclină să își vaccineze fetița.
Puține mame sunt de altă părere. Gabriela Socaci este mamă de fată și, după ce a trecut ea însăși printr-un episod dramatic, acum are altă opinie. „Părerile sunt controversate, dar din punct de vedere medical e bine să facem acest vaccin. Aș fi de acord să îmi vaccinez și eu fetița, pentru a preveni cancerul de col uterin, mai ales că am avut și eu probleme legate de acest subiect urât. Pe vremea copilăriei mele nu se punea problema vaccinării, iar acum aș fi de acord să îmi previn copilul ca să nu facă cancer cum am făcut eu”, a spus Gabriela Socaci, profesoară, care este gata să își ducă fetița la vaccin.
Campanie de informare
Medicii de familie spun că vor începe o campanie de informare. Fetele și mamele lor ar trebui să știe că acest vaccin ar putea fi o barcă de salvare, că ar trebui să se documenteze și să se decidă, înainte ca fetele să își înceapă viața sexuală. „Din păcate, acum câțiva ani, această campanie a fost un fiasco la nivel național și a fost o mare, mare greșeală și din partea celor care au făcut o campanie anti-vaccinare și din partea părinților și din partea Minsiterului Sănătății, care nu a știut să explice beneficiile acestei vaccinări”, a menționat dr. Constantin Gheorghiu, medic de familie.
S-a vorbit despre cazuri de tinere ucise de acest vaccin, dar medicii neagă că ar fi posibil așa ceva. Pacientele care au murit, s-a demonstrat că au decedat din alte cauze, conexe, dar acum se încearcă o nouă campanie la nivelul țării noastre, date fiind cifrele îngrijorătoare ale femeilor bolnave. „Eu, ca medic, recomand această vaccinare, mai ales fetițelor, care nu au început viața sexuală. Avem o statistică ce arată că 3.000 de românce sunt diagnosticate cu cancer de col uterin pe an și este foarte mult și suntem printre primii în Europa și în lume”, a mai menționat medicul Gheorghiu.
Medicii fac apel acum către părinții copiilor să se documenteze și să ia în calcul o posibilă vaccinare a fetițelor lor. Campania va începe de anul viitor și până atunci lumea ar trebui să se informeze corect și să ia decizii în consecință.
Actualitate
Extinderea canalizării în Aninoasa: Trei oferte depuse pentru modernizarea infrastructurii urbane
Administrația locală din Aninoasa a lansat recent licitația pentru extinderea rețelei de canalizare pe trei dintre principalele artere ale orașului: străzile Uzinei, Izvorului și Jiului.
La licitație au fost depuse trei oferte, iar procesul de evaluare a acestora este în plină desfășurare. Conform programului stabilit, evaluarea tehnică și calificarea ofertelor va fi finalizată până pe 31 ianuarie 2025, urmând ca după această etapă să aibă loc analiza financiară a propunerilor.
Cu un buget estimat de 913.496 lei, proiectul reprezintă o etapă importantă în modernizarea infrastructurii orașului Aninoasa și va adresa direct nevoile de îmbunătățire a condițiilor de viață ale locuitorilor. Extinderea rețelei de canalizare este o prioritate pentru administrația locală, care își propune să asigure servicii publice de calitate, în conformitate cu standardele de mediu și sănătate publică. Investiția va sprijini dezvoltarea durabilă a zonei și va contribui la creșterea calității vieții cetățenilor, facilitând în același timp procesul de urbanizare și modernizare al orașului.
După finalizarea evaluării tehnice și financiare, autoritățile vor desemna câștigătorul licitației, iar lucrările vor putea începe într-un interval scurt, în conformitate cu cerințele proiectului.
Actualitate
Sfântul Ioan Botezătorul: Aproape două milioane de români își sărbătoresc onomastica
În România, ziua de 7 ianuarie, dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, este sărbătorită cu mare evlavie, iar numărul celor care poartă acest nume este impresionant.
Potrivit statisticilor, aproape două milioane de români își serbează onomastica cu ocazia acestei zile, dintre care mai mult de un milion sunt bărbați, iar restul sunt femei.
Cel mai frecvent întâlnit prenume este Ion, purtat de aproximativ 347.000 de bărbați, urmat de Ioan, cu 456.000 de purtători. Varianta feminină, Ioana, numără aproximativ 389.000 de femei, iar alte forme ale numelui, precum Ionel și Ionuț, sunt de asemenea destul de populare.
Chiar dacă aceste nume au fost extrem de populare în trecut, se observă o ușoară scădere în ultima perioadă a numărului de bebeluși care primesc numele Ion sau variantele acestuia, în ciuda tradiției puternice. De exemplu, în 2014, doar 237 de copii au fost botezați Ion, un număr semnificativ mai mic față de anii anteriori, când acest nume era mult mai frecvent întâlnit.
Actualitate
Mintia: Provocările și perspectivele unei investiții energetice strategice
Proiectul termocentralei pe gaz de la Mintia, o investiție majoră în infrastructura energetică a României, continuă să capteze atenția autorităților și a specialiștilor din domeniu.
Cu o capacitate instalată de 1.750 MW, această centrală se află în centrul unei strategii naționale de diversificare a surselor de energie și de reducere a dependenței de importuri. Începerea funcționării primei părți a centralei, estimată pentru 2025, va adăuga aproximativ 1.000 MW la producția de energie a țării, un pas important pentru asigurarea unei surse stabile de energie în perioadele de vârf.
Termocentrala de la Mintia va fi una dintre cele mai mari de acest tip din Europa, dar această realizare vine cu provocările sale. Proiectul a întâmpinat întârzieri semnificative de-a lungul anilor, iar punerea în funcțiune a capacităților complete ale centralei este încă departe de a fi finalizată. Deși acest proiect este văzut ca o soluție pentru asigurarea unei producții constante de energie, nu există garanția că Mintia va rezolva complet problemele structurale ale sistemului energetic românesc, care se confruntă cu o serie de provocări legate de modernizarea și diversificarea surselor de energie.
În contextul în care România se află pe cale să investească în parcuri solare, eoliene și în creșterea capacității de stocare a energiei, Mintia va juca un rol important, dar nu poate fi considerată soluția completă pentru provocările pe termen lung ale sectorului energetic. Capacitățile noi adăugate vor contribui cu siguranță la acoperirea consumului, dar integrarea acestora într-un sistem energetic modern și flexibil rămâne o misiune complicată.
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a subliniat că soluția pentru facturi mai mici nu presupune o intervenție constantă a statului în piață, ci creșterea capacității de producție a energiei. În acest sens, parteneriatele cu sectorul privat vor fi esențiale, dar succesul acestora depinde de coordonarea eficientă între actorii publici și privați și de implementarea unor strategii pe termen lung care să răspundă nevoilor reale ale pieței și ale consumatorilor.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Hartă. „Gerul Bobotezei” – Unde s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi, noaptea trecută
-
Actualitatecu o zi in urma
Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Ziua în care sunt sfințite apele
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Ajunul Bobotezei – Tradiții și obiceiuri. Mersul cu “Ciorolița”, o datină străveche în satul hunedorean Țebea
-
Actualitatecu o zi in urma
Două oferte pentru reabilitarea termică a Secției de Ginecologie din Brad, un proiect de 3,7 milioane lei
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenționare meteo de intensificări ale vântului, până marți
-
Actualitatecu o zi in urma
Licitație pentru mobilier educațional în Hațeg. Șase oferte depuse pentru dotarea școlilor locale
-
Actualitatecu 2 zile in urma
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a crescut, în decembrie 2024, cu 3.860 persoane
-
Actualitatecu 8 ore in urma
Extinderea canalizării în Aninoasa: Trei oferte depuse pentru modernizarea infrastructurii urbane