Connect with us
Data: 02/07/2024
.

Actualitate

Weekend „înflăcărat” în județ. Șase incendii în doar trei zile

Publicat

pe

Pompierii hunedoreni au avut parte de un sfârșit de săptămână plin de intervenții. În trei zile aceștia au intervenit pentru lichidarea a șase incendii, au efectuat cinci transporturi cu ambulanța și au fost prezenți la două accidente rutiere.

Echipajele de pompieri, descarcerare şi prim-ajutor ale detaşamentelor din judeţul Hunedoara şi subunităţile aflate în subordine au intervenit, la finele săptămânii trecute, la șase incendii, două accidente şi cinci transporturi de la domiciliu la ambulanţă ale unor pacienţi din Deva, Hunedoara şi Petroşani. „Detaşamentul de Pompieri Deva a intervenit în localitatea Vărmaga, cu două echipaje, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă. La sosirea acestora, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperişul unei bucătării de vară, pe o suprafaţă de aproximativ 45 de metri pătraţi. În plus, au fost afectate elemente de mobilier şi două geamuri. Pompierii au stins operativ incendiul care, cel mai probabil, a fost generat de coşul de fum necurăţat sau neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile”, a declarat maior Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara.

Incendii și în Valea Jiului

Nici în Valea Jiului nu a fost liniște. Pompierii de la Petroșani au intervenit, cu două autospeciale, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie de vară, situată în Vulcan. Incendiul generat de coşul de fum deteriorat a distrus cinci căpriori din lemn şi trei butoaie din pvc. De asemenea, pompierii din municipiul Hunedoara au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit la o claie de fân, dar și la un altul produs la o ghenă de gunoi. „În ambele cazuri, incendiile au fost cauzate de focul deschis în spaţii deschise. Totodată, Detaşamentul de Pompieri Petroşani a intervenit cu două autospeciale şi un echipaj de prim ajutor, pe strada Avram Iancu, din municipiul Petroşani, pentru stingerea unui alt incendiu izbucnit la un apartament. În incendiu a ars mobilierul din sufragerie, tocurile de la uşi, geamurile şi un aparat TV”, a precizat Anemona Doda.

70 de hunedoreni, asistați medical

Advertisement

Pompierii din Hunedoara au acţionat cu echipaje de descarcerare, pompieri şi prim ajutor la două accidente rutiere produse în municipiul Hunedoara şi localitatea Ghelari. Primul accident s-a soldat cu doi bărbaţi în vârstă de 19 şi 23 de ani, încarceraţi după ce maşina, în care se aflau, s-a izbit de un copac de pe marginea drumului. Răniţii au fost scoși din autoturism şi transportaţi la Spitalul din Hunedoara. În cazul celui de-al doilea accident, nu au existat victime. Pompierii au acţionat pentru deconectarea acumulatorului unei autoutilitare care a derapat şi a lovit un gard de beton. De asemenea, pompierii care acţionează în vederea acordării ajutorului medical de urgenţă au asistat medical 70 de hunedoreni.

Advertisement

Actualitate

Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în județ, până mâine dimineață

Publicat

pe

Redactat de

Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu valabilă pentru mai multe județe, printre care și Hunedoara, începând din această dimineață (2 iulie), de la ora 10:00, până mâine dimineață, la aceeași oră.

 

Conform prognozei de specialitate, în intervalul menționat, vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii, cu viteze la rafală de 70…90 km/h, descărcări electrice și grindină. grindină de medii și posibil mari dimensiuni și averse torențiale. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…70 l/mp.

Recomandări din partea ISU Hunedoara

În cazul producerii unei furtuni, respectați următoarele măsuri:

Advertisement

-întrerupeți orice activități în aer liber

-dacă vă suprinde furtuna, intrați în casă, într-o construcţie sau într-un autoturism pentru a nu fi loviți de obiecte, pomi/crengi, stâlpi

închideți bine ferestrele şi uşile

-dacă vă aflați într-o zonă deschisă (câmp, plajă, o ambarcaţiune pe apă), așezați-vă ghemuit, puneți mâinile pe urechi şi pe cap, iar capul între genunchi

-evitați obiectele înalte, precum un copac izolat în zonă deschisă, câmpuri, plaje sau ambarcaţiuni pe apă, orice obiecte metalice, precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete

Advertisement

-dacă vă aflați în pădure, căutați adăpost într-o zonă în care sunt copaci mai puţin înalţi

-dacă sunteți într-o zonă deschisă, mergeți spre o zonă joasă, precum o vale

-dacă vă aflați pe un lac, ajungeți la mal de urgenţă şi adăpostiți-vă!

-evitați drumurile inundate (mers, șofat)

-aveți grijă la firele de curent electric căzute (mai ales în apă), la poduri avariate parțial sau total, la arbori sau clădiri afectate de furtună.

Advertisement

Accesează https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, pentru a afla cum să acționezi înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Un copac de mari dimensiuni s-a prăbușit pe DN 66, la intrarea în Defileul Jiului

Publicat

pe

Redactat de

Un copac de mari dimensiuni s-a prăbușit, marți dimineață, pe Drumul Național (DN) 66, la intrarea în Defileul Jiului. La fața locului a intervenit de urgență un echipaj de pompieri al Detașamentului Petroșani.

Arborele a fost îndepărtat de pe șosea de pompieri, astfel că traficul a fost reluat în scurt timp.

“Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca cele 2 sensuri să fie blocate doar pentru puțin timp”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Sursa foto: ISU Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Tabere pentru studenții de la UPET

Publicat

pe

Redactat de

Universitatea din Petroșani își trimite studenții în tabără pe litoral, oferindu-le o binemeritată pauză după un an academic intens. Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul UPET, a detaliat criteriile de selecție pentru cei 44 de studenți norocoși care vor participa la această activitate recreativă.

„Am avut 44 de locuri în tabere, repartizate pe facultăți în funcție de numărul de studenți existenți la fiecare facultate. Studenții au depus cererile, acestea au fost analizate și toate locurile sunt ocupate. Criteriile au fost bazate pe medie, activitatea în asociația studenților și voluntariat. Taberele sunt pe litoral. În iarnă am avut 8 locuri care nu s-au ocupat din cauza unei neînțelegeri, iar acestea s-au reportat pe vară,” a explicat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani.

Această inițiativă este o oportunitate excelentă pentru studenți de a se relaxa și de a se bucura de diverse activități recreative, după un an universitar plin de provocări. Tabăra de vară nu este doar un prilej de destindere, ci și o șansă pentru studenți de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale, într-un cadru informal și prietenos.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate