De-a lungul timpului, județul Hunedoara a furnizat mai multe guverne, ca număr de miniștri, mai ales în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. Fie că au fost hunedoreni prin naștere, ori au avut legături strânse cu județul, cei despre care vom face vorbire au ocupat funcții înalte, în guverne de diferite coloraturi politice.

Hunedorenii nu au lipsit nici din guvernele comuniste, o perioadă care, ne place sau ba, nu poate fi ştearsă din istoria României. Primul premier „roşu” al României a fost dr. Petru Groza, cel născut la Băcia, care a condus patru Guverne, între 6 martie 1945 şi 2 iunie 1952. Pe lângă Groza, din aceste executive au mai făcut parte Romulus Zăroni, originar din Nădăştia de Sus, dar şi alte trei persoane care au avut strânsă legătură cu judeţul Hunedoara, despre unul dintre ei, Gheorghe Gaston Marin, pe numele său real Gheorghe Grosamann, făcând deja referire în episodul anterior.

Socrul Margaretei Pâslaru

În al patrulea Guvern Groza, între 8 decembrie 1949 şi 8 decembrie 1950, îl găsim, ca ministru al industriei uşoare, pe Alexandru Sencovici, sau Szenkovics Sandor, născut la Dej, în 1902. Acesta a fost ministru al industriei uşoare în Guvernele Gheorghe Gheorghiu Dej (1 şi 2 ) şi Chivu Stoica (1), din 2 iunie 1952 până în 19 martie 1957). De asemenea, a mai fost ministrul industriei bunurilor de consum în Guvernul Chivu Stoica (2), între 27 aprilie 1959 şi 20 martie 1961, revenind la cea uşoară în patru guverne conduse de Ion Gheorghe Maurer, în perioada 21 martie 1961 – 12 martie 1969. Apoi a îndeplinit funcţii pe linie de partid, fiins membru în Comitetul Central (CC)al Partidului Comunist Român (PCR) până în 1979 şi deputat în Marea Adunare Naţională până în 1980. Tocmai de această perioadă este legat Alexandru Sencovici de judeţul Hunedoara. La Plenara CC al PCR din 26-27 octombrie 1977, deși nu a fost pe ordinea de zi, la cererea lui Alexandru Sencovici,vechi ilegalist, a fost discutată și greva minerilor din Valea Jiului din 1-3 august din acelaşi an, eveniment care s-a lăsat, pe lângă condamnări ale celor ce au condus mişcarea de protest, cu demiteri pe linie de partid, de acestea fiind afectaţi şi unii miniştri hunedoreni, despre care vom mai face vorbire. Ca fapt divers, trebuie menţionat că Sencovici, maistru mecanic de meserie, a fost arestat, în 1950, când era ministru, pentru că frecventa Biblioteca Franceză şi că are o statuie, ridicată în 2013, în oraşul bihorean Marghita, pentru aportul pe care l-a adus în dezvoltarea acestei aşezări. Alexandru Sencovici, care a fost socrul cunoscutei cântăreţe Margareta Pâslaru, a decedat în 1995.

Șeful Securității

Petru Groza a fost în fruntea Guvernului, aşa cum aminteam mai sus, până pe 2 iunie 1952. Din 28 mai acel an, timp de cinci zile, practic, din acel Guvern a făcut parte şi, poate, cel mai temut ministru al Internelor, Alexandru Drăghici. Acesta și-a început cariera politică în 1946, când a fost ales deputat de Hunedoara din partea Partidului Muncitoresc Român, una dintre denumirile purtate de Partidul Comunist Român în istoria sa, în Marea Adunare Națională, fiind, apoi, și președintele Parlamentului din acea vreme, până în 1950. Drăghici a fost ministru de interne în două perioade, între 28 mai și 20 septembrie 1952 și, respectiv, între 19 martie 1957 și 27 iulie 1965. Între aceste perioade a fost ministru al Securității Statului, care se desprinsese de la Interne. Drăghici a fost acuzator public în cadrul Tribunalului Poporului, care îi judeca pe inculpații acuzați de crime de război sau ca dușmani ai statului român, și a făcut parte din comisia care l-a anchetat pe Lucrețiu Pătrășcanu și a intenționat să folosească trupele de grăniceri împotriva partizanilor din munți. În perioada când a fost ministru, efectivul trupelor de Securitate era de aproape 60.000 de persoane. Alexandru Drăghici a căzut în dizgrație în 1968, când Nicolae Ceaușescu începuse campania de îndepărtare ai fosștilor susținători ai lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Drăghici a fost acuzat de arestarea și anchetarea unor comuniști și degradat de la gradul de general – colonel la cel de soldat, cu care a fost trecut în rezervă, dar nu a fost judecat în perioada comunistă. După Revoluție s-a început urmărirea penală a lui Alexandru Drăghici pentru crimele produse în trecut, dar acesta a emigrat, în 1991, în Ungaria, la fiica sa, care se stabilise în țara vecină. În 1992 s-a cerut extrădarea lui Alexandru Drăghici, dar autoritățile ungare au refuzat să dea curs favorabil cererii, deoarece crimele comise au fost prescrise din punctul de vedere al jurisprudenței statului vecin. În 1993 Alexandru Drăghici a fost condamnat, în lipsă, pentru comandarea uciderii unui etnic turc, dar sentința nu a fost pusă în executare, acesta decedând în același an.