Connect with us
Data: 07/01/2025
.

Actualitate

Asfalt în zona de Nord a municipiului Petroșani

Publicat

pe

În aceste zile sunt finalizate lucrările de asfaltare în Petroșani, în zona de Nord a orașului. Muncitorii țin cont de vremea bună și primarul Tiberiu Iacob Ridzi spune că va continua cu străzile din Colonia Petroșaniului.

Mai multe artere din Petroșani vor fi asfaltate, iar în aceste zile au loc ample lucrări pe străzile aflate în zona de nord. Primarul Tiberiu Iacob Ridzi a supravegheat totul la fața locului și a discutat și cu locatarii din blocurile din apropiere. La final, edilul a declarat și că vor fi asfaltate chiar și trotuarele, pentru că, spun ei, zona este mereu împânzită de praf, din cauza degradării arterelor. „E o zonă care necesita o reparație de acest gen. Suntem pe programul de reparații de drumuri în Petroșani și asfaltăm toată această zonă, cuprindsă între strada Constructorului și 1 Decembrie. E o zonă în care nu am intervenit de mai mult timp și era necesar”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Lucrările de asfaltare nu se opresc aici, iar în scurt timp se va intra și pe alte zone din oraș. „După această reparație, urmează să mergem pe strada Ștefan cel Mare, unde avem niște lucrări de reparații și vom realiza niște rigole și vom turna un covor asfaltic pentru că vine foarte multă apă cu nisip și ajunge în zona centrală, iar în paralel vom intra pe străzile din Colonia, respectiv Împăratul Traian și Egalității, Gheorghe Barițiu, Circa Pompieri și Jiului”, a mai precizat primarul Petroșaniului.

Banii au fost alocați din bugetul local, special pentru programul de asfaltări și, o altă parte dintre străzile din Petroșani, cum sunt cele din Colonie, vor fi asfaltate printr-un proiect realizat cu fonduri dintr-un împrumut.

Advertisement

Actualitate

Reduceri fiscale pentru donatorii de sânge, aprobate de Consiliul Local Petrila

Publicat

pe

Redactat de

Consiliul Local Petrila a adoptat o măsură menită să încurajeze donarea de sânge, oferind reduceri de impozite pentru locuitorii care efectuează cel puțin trei donări într-un an calendaristic.

Potrivit hotărârii, aceștia vor beneficia de o scutire de 25% la impozitul pe clădiri și terenuri aferente, cu condiția ca acestea să fie situate pe raza orașului și la adresa de domiciliu a donatorului.

Inițiativa reprezintă o formă de recunoaștere pentru gesturile altruiste ale donatorilor și urmărește să stimuleze implicarea activă în salvarea de vieți. Detaliile privind criteriile de eligibilitate și procedura de aplicare sunt prevăzute într-o anexă a hotărârii și vor fi gestionate de autoritățile locale, care se vor ocupa de implementarea acestei măsuri.

Această decizie subliniază angajamentul administrației locale față de sănătatea comunității și sprijinirea celor care contribuie activ la creșterea rezervelor de sânge.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Extinderea canalizării în Aninoasa: Trei oferte depuse pentru modernizarea infrastructurii urbane

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Aninoasa a lansat recent licitația pentru extinderea rețelei de canalizare pe trei dintre principalele artere ale orașului: străzile Uzinei, Izvorului și Jiului.

La licitație au fost depuse trei oferte, iar procesul de evaluare a acestora este în plină desfășurare. Conform programului stabilit, evaluarea tehnică și calificarea ofertelor va fi finalizată până pe 31 ianuarie 2025, urmând ca după această etapă să aibă loc analiza financiară a propunerilor.

Cu un buget estimat de 913.496 lei, proiectul reprezintă o etapă importantă în modernizarea infrastructurii orașului Aninoasa și va adresa direct nevoile de îmbunătățire a condițiilor de viață ale locuitorilor. Extinderea rețelei de canalizare este o prioritate pentru administrația locală, care își propune să asigure servicii publice de calitate, în conformitate cu standardele de mediu și sănătate publică. Investiția va sprijini dezvoltarea durabilă a zonei și va contribui la creșterea calității vieții cetățenilor, facilitând în același timp procesul de urbanizare și modernizare al orașului.

După finalizarea evaluării tehnice și financiare, autoritățile vor desemna câștigătorul licitației, iar lucrările vor putea începe într-un interval scurt, în conformitate cu cerințele proiectului.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Proiectul de eficiență energetică a clădirilor din Valea Jiului, inițiat de ADTI Valea Jiului

Publicat

pe

Redactat de

 

Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului (ADTI VJ) a lansat licitația pentru un contract semnificativ în cadrul programului „Green & Energy Efficient Jiu Valley.” Proiectul prevede realizarea unor rapoarte tehnice, audituri energetice și documentații tehnico-economice pentru 30 de clădiri rezidențiale, cu scopul de a reduce consumul de energie pentru încălzire cu cel puțin 50%.

Valoarea totală a contractului este de 4.439.269 lei, finanțat prin instrumentul ELENA al Băncii Europene pentru Investiții.

Detalii despre proiect și beneficiari

În prima sa etapă de implementare, proiectul se desfășoară în colaborare cu șase unități administrativ-teritoriale membre ale ADTI VJ: Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani. Fiecare localitate beneficiază de un lot dedicat, care include documentațiile necesare obținerii autorizațiilor, rapoartele de audit energetic și soluțiile tehnice pentru îmbunătățirea eficienței energetice. 30 de clădiri sunt incluse în proiect.

Obiective și impact

Advertisement

Prin măsurile propuse, clădirile incluse în proiect vor obține Certificatul inițial de Performanță Energetică, iar implementarea acestora va conduce la o reducere semnificativă a consumului de energie. Contractantul desemnat va oferi asistență tehnică pe parcursul procesului de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Finanțare europeană și sustenabilitate

Finanțat prin instrumentul ELENA, proiectul face parte dintr-o inițiativă europeană care vizează creșterea eficienței energetice și reducerea impactului ecologic al clădirilor rezidențiale din Valea Jiului. Acest demers reprezintă un pas important în modernizarea locuințelor din regiune și în îmbunătățirea calității vieții locuitorilor. Licitația reflectă angajamentul regiunii pentru adoptarea unor soluții sustenabile și eficiente din punct de vedere energetic.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate