Connect with us
Data: 11/12/2024
.

Actualitate - Eveniment

Simeria, un nou început!

Publicat

pe

IMG_9348 - Iulius OKProvenind dintr-o familie cu rădăcini adânci de în orașul Simeria, Iulius Gelu Bedea este omul care vrea, știe cum și poate să facă din acest oraș un loc bun de trăit și muncit.

Dublu licențiat în psihologie și economie, cu masterat în dezvoltare regională, Iulius recunoaște cu modestie: Am avut noroc de părinți dispuși să facă eforturi mari pentru educația copiilor și nu  a fost deloc ușor, mai ales în anul în care toți cei trei frați am fost înrolați în învățământul superior.

De aceea, Iulius dorește ca simerienii să fie sprijiniți în efortul lor de a asigura educația copiilor, întrucât este convins că “educația dezvoltă copilul nu numai intelectual, ci și fizic și moral; copilul va fi astfel pregătit pentru viața socială, iar cei excepționali reușesc chiar să influențeze în bine societatea în care trăim”.

 

Accesul tuturor copiilor la educație

Cum o va face? Iulius are o serie de soluții pentru atingerea acestui obiectiv, gândite pe baza experienței acumulate de-a lungul carierei în dezvoltarea proiectelor și programelor cu finanțare europeană la Primăria Oraşului Simeria, Centrul de Informare Europeană al Judeţului Hunedoara – EUROPEDIRECT, Biroul de Consiliere pentru Cetățeni (BCC Simeria), Asociația pentru Integrarea Dezvoltării Durabile, Ministerul Muncii, Ministerul Afacerilor Interne – Biroul de Control şi Antifraudă şi în prezent la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcţia Generală Fonduri Europene, Direcţia pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative. Numai pe perioada în care a ocupat funcția de șef serviciul public dezvoltare locală şi management proiecte la Primăria Oraşului Simeria a elaborat sau implementat 6 proiecte cu o valoare totală de peste 5 milioane de euro, precum:

Advertisement
  • Modernizarea şi informatizarea Primăriei Oraşului Simeria
  • Parcul de Afaceri Simeria
  • Centrul de zi pentru persoane vârstnice Simeria (Clubul Pensionarilor)
  • Centrul Social de Urgenţă al Oraşului Simeria (Bârcea Mare)
  • Reabilitarea, modernizarea și dotarea așezământului cultural din orașul Simeria, localitatea Sântandrei
  • Tezaurul Hunedorean, festival – concurs de muzică şi dans (2010 și 2011)

 

Proiecte finalizate în vederea promovării la finanţare şi execuţiei acestora a căror valoare depăşeşte 15 milioane de euro, precum:

  • Reţea canalizare suplimentară pe str. Traian între şoseaua naţională şi podul peste calea ferată (pentru locuinţele de lângă Canalul Strei care nu sunt branşate la canalizare)
  • Regularizare, reabilitare şi amenajare Canal Strei, Oraşul Simeria
  • Reabilitarea și modernizarea reţelei de străzi urbane
  • Blocuri de locuinţe pentru tineri în regim de închiriere (ANL) str. 1 Decembrie
  • Parc şi zonă de agrement (Măgura Uroiului)
  • Reabilitarea și modernizarea Colegiului Tehnic de Transport Feroviar Anghel Saligny – Campus preuniversitar, profesional şi tehnic și altele.

 

Iulius Bedea: „Probabil că unii își mai amintesc de Biroul de Consiliere pentru Cetățeni (BCC Simeria), Centrul de Informare Europeană al Județului Hunedoara și Centrul EuropeDirect al Comisiei Europene, finanțate din fonduri europene, pe care le-am înființat și condus mai bine de 9 ani. Am lucrat în Primăria Oraşului Simeria 6 ani (2006 – 2012), iar în ultimii 4 ani în structurile aparatului central din Bucureşti unde am verificat analizat şi gestionat proiecte de capacitate administrativă din sute de oraşe ale ţării. Am văzut şi multe lucruri bune şi mai puțin bune şi am învăţat din toate. Un lucru este cert, avem nevoie de o administrație modernă.

 

Pentru accesul copiilor la educație mă gândesc la toţi copiii simerienilor atât cei preşcolari cât şi cei care învață în școala generală și în liceul din oraș. Trebuie sa facem ca școlile noastre să le ofere o educație de înaltă calitate. Copiii noștri trebuie sa ajungă la un nivel competitiv care să le permită să ocupe cele mai bune locuri la concursurile de admitere sau la posturile cele mai bine plătite din Simeria, Deva, Cluj, Timișoara sau din alte locuri din țară și Europa.

Trebuie sa ne gândim si la calitate, la calitatea muncii si a vieții simerienilor.

Advertisement

Putem să facem mai mult în școlile noastre? Da, cu certitudine DA, și toți avem câte ceva de făcut în acest sens. Avem nevoie si de dotare mai bună şi de un proces educațional mai eficace, cu profesori motivați şi instruiți, de cooperare mai bună cu părinții şi cooperare cu mediul de afaceri. Mediul de afaceri este esențial pentru noi pentru ca acesta  ne spune spre ce meserii si profesii trebuie sa ne orientăm  cu școlile şi cu copiii noștri și pentru ca acesta creează locurile de muncă.  

Da, sunt bani europeni disponibili și vom putea să îi atragem pentru investiții în educație, dar cum vă spuneam, nu este suficient acest lucru. Pentru accesul copiilor la educație există două programe europene care acordă finanțare pentru perioada 2014-2020. Sprijinul financiar oferit acoperă toate nivelurile educaționale – de la creșe și grădinițe, până la învățământul superior. Dacă simerienii îmi vor acorda șansa de a deveni primar, spune Iulius, Primăria va elabora și duce la bun sfârșit proiectele în domeniul educației, inclusiv pentru comunitățile marginalizate. Aici vom avea în vedere îmbunătățirea condițiilor în școli, aducerea școlii cât mai aproape de copii și tineri, subvenții pentru copiii sau tinerii marginalizați, dar și formarea personalului didactic. De asemenea, echiparea unităților școlare în vederea utilizării sistemelor moderne de educație electronică cred că ar fi un element dorit de către simerieni. Nu în ultimul rând Primăria va juca un rol activ de informare a părinților și tinerilor cu privire la posibilitățile de susținere financiară în facultate, precum și a celorlalți actori care pot accesa fonduri pentru educație”

Iulius este preocupat de dezvoltarea serviciului de management proiect din cadrul primăriei pentru că toate cele de mai sus necesită atât oameni, cât și cunoștințe în domeniu. Este pregătit să împărtășească cu aceștia experiența sa.

De asemenea, vă roagă să-i transmiteți ideile dumneavoastră despre ce și cum putem să îmbunătățim accesul copiilor la educația la e-mail: bedeaiulius@yahoo.com, pagina oficială facebook  www.facebook.com/pentru.iuliusbedea,  sau în scris la Centrul de Consiliere şi Iniţiativă Civică – „ASCENDENT Simeria”, ce va fi deschis în perioada imediat următoare.

Mai multe despre Accesul simerienilor la locuri de muncă mai bună în materialul următor.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Incidente pe drumurile publice în județul Hunedoara: Viteza, alcoolul și fuga de la locul faptei pun în pericol siguranța circulației

Publicat

pe

Redactat de

În noaptea de 11 decembrie 2024, polițiștii din județul Hunedoara au intervenit în mai multe cazuri care au pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice.

Primul incident a avut loc în orașul Călan, unde, la ora 00:15, un bărbat de 53 de ani a fost oprit în trafic pe DC51A. Verificările au arătat că șoferul avea permisul de conducere suspendat, iar autoturismul său nu trecuse inspecția tehnică periodică. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice.

Un alt incident a avut loc pe 10 decembrie, în jurul orei 16:45, în Deva. O femeie de 43 de ani, aflată sub influența alcoolului, a pătruns cu autoturismul în curtea unei societăți comerciale, unde a provocat un scandal. Testată cu etilometrul, femeia avea o alcoolemie de 1,01 mg/l, iar ulterior a fost dusă la spital pentru prelevarea probelor biologice.

În aceeași noapte, polițiștii din Hațeg au avut de-a face cu un incident de fugă de la locul faptei. La ora 01:55, pe bulevardul Nicolae Titulescu, a fost efectuat un semnal de oprire, însă șoferul autoturismului nu a respectat semnalul, fugind pe străzile din oraș. În urma unei urmăriri, conducătorul auto a abandonat vehiculul și a încercat să fugă pe jos, fiind însă prins de polițiști. Aceștia au identificat doi pasageri, care încercaseră și ei să fugă, și au descoperit în mașină o cagulă, un levier metalic și 6 ancore, obiecte ce ar putea fi utilizate în infracțiuni de furt. Conducătorul autoturismului, un tânăr de 24 de ani din Petrila, nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.

Aceste evenimente subliniază riscurile crescute la care sunt expuși participanții la trafic din cauza comportamentului iresponsabil al unora dintre conducători. Poliția continuă cercetările și reamintește importanța respectării regulilor de circulație pentru siguranța tuturor.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Dosar penal întocmit de polițiști, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor

Publicat

pe

Redactat de

Dosar penal întocmit de polițiști, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor

 La data de 10 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au efectuat o acțiune în urma căreia au găsit, la locuița unui bărbat de 32 de ani, din muncipiul Brad, un pistol cu bile și o armă de foc, pe care le deținea ilegal.

Atât pistolul (cu încărcător fără muniție), cât și pușca (cu lunetă și suport tip trepied), precum și 38 recipiente cu gaz tip butelie sigilate și două utilizate, o pungă din plastic cu închidere zip lock, conținând  proiectile tip diabol din plastic,  au fost ridicate de polițiști, pentru continuarea cercetărilor.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.

FOTO: IPJ Hunedoara

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Festivalul “Călușerul Transilvănean” va avea loc duminică, 15 decembrie

Publicat

pe

Redactat de

Cea de-a 55-a ediție a Festivalului ,,Călușerul Transilvănean” va avea loc duminică, 15 decembrie 2024, la Orăștie. Ca de obicei, locuitorii orașului Paliei sunt așteptați să admire și o paradă a costumului popular.

Parada portului călușăresc va porni la ora 11:45, din fața Colegiului Național “Aurel Vlaicu” din Orăștie, festivalul în sine desfășurându-se în Piața Victoriei.

Ediția din acest an a festivalului reunește formații de călușeri din județul Hunedoara (Balșa, Beriu, Boșorod, Grid, Bretea Română, Geoagiu, Mărtinești, Romos, Orăștioara de Sus, Turdaș), județul Alba (Glod, Almașu Mare, Vinerea, Valea Mică, Trâmpoiele), dar și din județul Cluj (Valea Drăganului).

Călușerul Transilvănean” este unul dintre cele mai frumoase festivaluri de tradiții din județul Hunedoara organizate, în fiecare an, înainte de Crăciun.

Inclus în patrimoniul UNESCO

Advertisement

Călușerul reprezintă un dans popular fecioresc, cu origini pre-romane, fiind unul dintre cele mai vechi și mai spectaculoase dintre dansurile tradiționale românești. Ceata de călușeri colindă în preajma Crăciunului și vestesc Nașterea Domnului, din casă în casă. Principalul scop al organizării acestui festival este acela al păstrării tradițiilor și stimulării prezentării acestui străvechi joc bărbătesc, inclus în patrimoniul UNESCO în anul 2005.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate