Connect with us
Data: 03/03/2025
.

Actualitate - Eveniment

>>GALERIE FOTO>> Accident pe DN 7, la Mintia. Impact puternic între un BMW și un Ford. Drumul blocat, minute în șir

Publicat

pe

 Un accident de circulație, soldat cu rănirea a patru persoane, a avut loc, ieri după – amiază, pe Drumul Național (DN) 7, în zona localității Mintia, de lângă Deva. Două autoturisme, un BMW și un Ford Fiesta, au fost implicate în coliziune.

Evenimentul rutier s-a produs puțin înainte de ora 17:00, mai multe echipaje de intervenție, descarcerarea, ambulanța, SMURD-ul și poliția, fiind mobilizate la fața locului. Martorii oculari au povestit că, totul s-ar fi petrecut, după ce șoferul autoturismului BMW, înmatriculat în Brașov, ar fi intrat în depășirea unui TIR și nu a mai apucat să revină pe banda sa de mers. Bărbatul nu se afla singur în mașină, ci împreună cu soția și copilul său, un bebeluș în vârstă de doar opt luni. Din fericire, micuțul a avut mare noroc și a scăpat fără nicio zgârietură. Părinții săi au fost, însă, răniți. Leziuni au mai suferit două femei, pasagere în celălalt autoturism implicat în coliziune. Răniții au fost transportați de urgență cu ambulanțele la spitalul din Deva. “Două dintre victimele încarcerate sunt de sex feminin, în jur de 40 de ani, ambele cu multiple contuzii și escoriații, una dintre ele cu fractură de claviculă, iar cealaltă cu fractură deschisă la nivelul membrului inferior. În cealaltă mașină, se afla o familie tânără, tatăl, în vârstă de 38 de ani, a suferit un traumatism toracic, mama, de 35 de ani, contuzie lombară, ambii prezentând multiple escoriații. În același autoturism mai era și un copil de opt luni care, din fericire, nu a pățit nimic, fiind prins bine în scaunul special”, a declarat dr. Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara.

Traficul în zonă a fost blocat aproape două ore, timp în care polițiștii au efectuat mai multe măsurători la fața locului cu scopul de a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul de circulație.

 

Advertisement

Actualitate

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Publicat

pe

Redactat de

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.

Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.

Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.

Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.

Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.

În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.

Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.

De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.

Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.

Advertisement

La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.

La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Publicat

pe

Redactat de

Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Ca în fiecare an, odată cu venirea primăverii, polițiștii au desfășurat o acțiune specială dedicată doamnelor și domnișoarelor aflate la volan. În locul sancțiunilor, conducătoarele auto au fost surprinse plăcut cu mărțișoare și sfaturi preventive pentru siguranța rutieră.

Acțiunea, devenită deja o tradiție, a avut loc în municipiul Deva și a fost primită cu zâmbete de participante. Polițiștii au subliniat importanța respectării regulilor de circulație și au transmis mesaje privind responsabilitatea în trafic.

Alături de oamenii legii, la eveniment a participat și un reprezentant al Registrului Auto Român (R.A.R.), care a oferit, alături de mărțișoare, recomandări privind întreținerea corespunzătoare a autovehiculelor.

Polițiștii speră ca aceste mărțișoare să fie singurele „sancțiuni” primite astăzi de doamnele și domnișoarele aflate la volan, cărora le urează o primăvară frumoasă și drumuri sigure.

Acțiunea face parte din seria de inițiative dedicate siguranței rutiere și își propune să demonstreze că legea poate fi aplicată și cu un gest simbolic de apreciere.

Advertisement

FOTO: IPJ Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate