Connect with us
Data: 06/01/2025
.

Actualitate

Aproximativ 40 de tone de fructe de pădure, valorificate pe piața internă

Publicat

pe

Radu Crisan Director Directia Silvica HunedoaraDirecția Silvică Hunedoara și-a propus în acest an să recolteze aproximativ 40 de tone de fructe de pădure. Cantitatea este puțin mai mică, comparativ cu anii trecuți, însă de vină pentru această situație este vremea, care a fost destul de capricioasă în ultima perioadă. Toate fructele de pădure, respectiv afine, măceșe și porumbele, vor fi scoase la licitație, însă pe piața internă. „În acest an, preconizăm că vom avea o producție de aproximativ 42 de tone de fructe de pădure. Sperăm să avem 15 tone de afine negre, cinci tone de afine roși, 20 de tone de măceșe și două tone de porumbele. Aceasta este cantitatea pe care ne-am propus-o, însă, este posibil, ca din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din acest an, cantitatea să fie puțin mai scăzută. De exemplu, anul trecut am avut doar 15 tone de măceșe, iasă atunci a fost de vină canicula. Toate fructele se valorifică pe piața internă, la diferiți agenți economici. Urmează să fie organizată o licitație în acest sens. În general, aceștia folosesc fructele pentru ceaiuri, siropuri sau sucuri. Dacă vor ajunge, sau nu, și în străinătate fructele sau produsele realizate din ele, asta nu am de unde să știu cu exactitate. Important este că încă mai avem recoltă, iar oamenii sunt interesați că cumpere astfel de produse care sunt naturale”, a declarat Radu Crișan, directorul Direcției Silvice Hunedoara. Anual, direcția încasează câteva sute de mii de lei din vânzarea acestor fructe, bani care se folosesc pentru achiziții și pentru congelarea fructelor. Referitor la agentii economici care sunt interesați de parteneriate cu instituția hunedoreană, reprezentanții acesteiasusțin că aceștia provin atât din județ, cât și din alte zone ale țării.

Advertisement

Actualitate

Licitație pentru mobilier educațional în Hațeg. Șase oferte depuse pentru dotarea școlilor locale

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Hațeg a organizat o licitație publică pentru furnizarea de mobilier școlar destinat mai multor unități de învățământ, în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Liceului Teoretic Ion Constantin Brătianu Hațeg, județul Hunedoara.”

Șase firme au depus oferte pentru acest contract, estimat la 1.214.938 lei. Proiectul, finanțat prin PNRR (cod F-PNRR-Dotari-2023-4095), vizează dotarea Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” și a altor unități școlare din Hațeg, precum Școala Gimnazială „Ovid Densusianu,” Școala Gimnazială „Aron Densusianu,” Grădinița cu Program Normal Nr. 1, Grădinița cu Program Prelungit și Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina,” împreună cu subunitatea acesteia, Grădinița „Episcop Gurie Georgiu.”

Achiziția include mobilier pentru sălile de clasă, laboratoarele de științe, cabinetele de istorie și psihopedagogie, precum și atelierele de practică. Proiectul are scopul de a moderniza condițiile de studiu, oferind elevilor și cadrelor didactice un mediu educațional modern și bine echipat. Atribuirea contractului va fi realizată în curând, conform criteriilor de evaluare stabilite în licitație.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Două oferte pentru reabilitarea termică a Secției de Ginecologie din Brad, un proiect de 3,7 milioane lei

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Brad a primit două oferte pentru licitația de reabilitare termică a Secției de Ginecologie, un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 – Valul Renovărilor.

Valoarea estimată a contractului este de 3.712.387 lei, iar lucrările vor avea o durată de 12 luni de la semnarea contractului.

Proiectul, identificat cu codul C5-B2.1.a-1783, are ca scop îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii, reducerea consumului de energie și crearea unor condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical.

Până pe 18 aprilie 2024, ofertele celor două asocieri de firme vor fi evaluate tehnic, iar după desemnarea câștigătorului, lucrările vor începe conform planului stabilit. Finanțarea provine din Componenta 5 a PNRR, un program național care susține tranziția către o infrastructură mai ecologică și mai eficientă energetic.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Mintia: Provocările și perspectivele unei investiții energetice strategice

Publicat

pe

Redactat de

Proiectul termocentralei pe gaz de la Mintia, o investiție majoră în infrastructura energetică a României, continuă să capteze atenția autorităților și a specialiștilor din domeniu.

Cu o capacitate instalată de 1.750 MW, această centrală se află în centrul unei strategii naționale de diversificare a surselor de energie și de reducere a dependenței de importuri. Începerea funcționării primei părți a centralei, estimată pentru 2025, va adăuga aproximativ 1.000 MW la producția de energie a țării, un pas important pentru asigurarea unei surse stabile de energie în perioadele de vârf.

Termocentrala de la Mintia va fi una dintre cele mai mari de acest tip din Europa, dar această realizare vine cu provocările sale. Proiectul a întâmpinat întârzieri semnificative de-a lungul anilor, iar punerea în funcțiune a capacităților complete ale centralei este încă departe de a fi finalizată. Deși acest proiect este văzut ca o soluție pentru asigurarea unei producții constante de energie, nu există garanția că Mintia va rezolva complet problemele structurale ale sistemului energetic românesc, care se confruntă cu o serie de provocări legate de modernizarea și diversificarea surselor de energie.

În contextul în care România se află pe cale să investească în parcuri solare, eoliene și în creșterea capacității de stocare a energiei, Mintia va juca un rol important, dar nu poate fi considerată soluția completă pentru provocările pe termen lung ale sectorului energetic. Capacitățile noi adăugate vor contribui cu siguranță la acoperirea consumului, dar integrarea acestora într-un sistem energetic modern și flexibil rămâne o misiune complicată.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a subliniat că soluția pentru facturi mai mici nu presupune o intervenție constantă a statului în piață, ci creșterea capacității de producție a energiei. În acest sens, parteneriatele cu sectorul privat vor fi esențiale, dar succesul acestora depinde de coordonarea eficientă între actorii publici și privați și de implementarea unor strategii pe termen lung care să răspundă nevoilor reale ale pieței și ale consumatorilor.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate