Actualitate - Eveniment
13 hunedoreni au ajuns la spitalul din Deva, într-o singură noapte, după ce au mâncat ciuperci otrăvitoare
Un număr de 13 persoane, din Deva şi Burjuc, au ajuns în noaptea de vineri spre sâmbătă, la spital, după ce au mâncat ciuperci otrăvitoare, culese din pădure. Printre acestea s-au aflat şi doi copii minori.
Oamenilor li s-a făcut rău puţin înainte de miezul nopţii şi au sunat la 112, cerând ajutor. La scurt timp de la primirea apelului, un echipaj de pompieri al Detaşamentului din Deva, cu o autospecială dotată pentru transportul victimelor multiple, şi un alt echipaj prevăzut cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, au pornit spre adresa indicată din Burjuc. Au găsit acolo opt persoane, între care şi un copil, cu vârste cuprinse între 13 şi 87 de ani, care au mâncat ciuperci culese din pădure şi prezentau simptomele specifice intoxicaţiei cu acestea. „Cele opt persoane au fost transportate la Spitalul de Urgenţă din Deva. Acestea erau conştiente, cooperante şi stabile hemodinamic”, a declarat maior Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
Alţi doi bărbaţi, din aceeaşi familie din Burjuc, au pornit spre „Urgenţa” spitalului din Deva, cu maşina lor, după ce au început să acuze stări de greaţă şi vărsături.
Aproximativ o oră mai târziu, un echipaj de prim ajutor de la Deva a intervenit pentru a acorda asistenţă medicală la alte trei persoane, cu vârste cuprinse între 14 şi 48 de ani, care s-au intoxicat tot cu ciuperci. „În total, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, la UPU Deva au ajuns 13 persoane intoxicate cu ciuperci, două dintre acestea fiind minori”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Medicii atrag atenţia că nu este de glumit cu consumul ciupercilor. În ciuda tuturor avertismentelor, oamenii continuă să adune şi să mănânce ciuperci din pădure, fără să ţină cont de faptul că îşi pot pune vieţile în pericol.
Actualitate
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.
Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.
Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.
Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.
Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.
În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.
Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.
De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.
Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.
La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.
La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
FOTO: Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic
Ca în fiecare an, odată cu venirea primăverii, polițiștii au desfășurat o acțiune specială dedicată doamnelor și domnișoarelor aflate la volan. În locul sancțiunilor, conducătoarele auto au fost surprinse plăcut cu mărțișoare și sfaturi preventive pentru siguranța rutieră.
Acțiunea, devenită deja o tradiție, a avut loc în municipiul Deva și a fost primită cu zâmbete de participante. Polițiștii au subliniat importanța respectării regulilor de circulație și au transmis mesaje privind responsabilitatea în trafic.
Alături de oamenii legii, la eveniment a participat și un reprezentant al Registrului Auto Român (R.A.R.), care a oferit, alături de mărțișoare, recomandări privind întreținerea corespunzătoare a autovehiculelor.
Polițiștii speră ca aceste mărțișoare să fie singurele „sancțiuni” primite astăzi de doamnele și domnișoarele aflate la volan, cărora le urează o primăvară frumoasă și drumuri sigure.
Acțiunea face parte din seria de inițiative dedicate siguranței rutiere și își propune să demonstreze că legea poate fi aplicată și cu un gest simbolic de apreciere.
FOTO: IPJ Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Turbina de aproape 800 de tone a ajuns la Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat s-a ales cu ordin de protecție după o ceartă cu soția.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat din Deva a deținut arme fără a avea actele necesare
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara