Connect with us
Data: 13/12/2024
.

Actualitate

Dezbatere publică „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”

Publicat

pe

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor organizează astăzi la Deva o dezbatere publică care va avea ca temă analiza cadrului normativ referitor la reducerea poluării cu nitrați, măsurile pentru prevenirea poluării, precum și sursele de finanțare pentru investițiile care susțin aceste demersuri.

Dezbaterea face parte din campania 2016 a proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, și se va desfășura la Sala Mare de Ședințe a Consiliului Județean Hunedoara, între orele 10 și 17. Evenimentul se adresează autorităților publice locale, celor cu responsabilităţi în domeniu, precum și specialiștilor, mediului academic și societății civile din județul Hunedoara. La dezbatere vor participa și vor avea intervenții reprezentanți ai autorităților centrale, experți din domeniul protecţiei mediului, membri ai comunității academice, reprezentanți ai diferitelor instituții implicate în implementarea, monitorizarea şi controlul Directivei Nitraţi. „Dezbaterea dorește să realizeze un dialog deschis între autorităţile locale judeţene, beneficiari şi finanţatori, în vederea creşterii accesului beneficiarilor din județul Hunedoara la sursele publice de finanţare a investițiilor din cadrul Directivei Nitraţi.

Pentru perioada 2016-2022, proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” dispune de o sumă totală de 48 de milioane de euro pentru investiții la nivelul comunităților locale pentru reducerea poluării cu nutrienți, cât și pentru măsuri de consolidare a capacității instituțiilor cu rol în monitorizarea și raportarea calității apelor”, spun organizatorii acestui eveniment.

Platforme speciale pentru depozitarea gunoiului de grajd

Scopul dezbaterilor este de a prezenta rezultatele de până acum ale proiectului, de a explica Codul bunelor practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole, precum și de a anunța noile surse de finanțare disponibile pentru investiții privind reducerea poluării apelor cu nutrienţi şi aplicarea bunelor practici agricole. Investițiile susținute financiar de proiect sunt construcția de platforme de depozitare a gunoiului de grajd, precum și achiziția de echipamente necesare funcționării acestora; realizarea unor sisteme de canalizare şi staţii de epurare pentru tratarea apelor uzate menajere; construcţia unei instalaţii de biogaz în oraşul Seini, judeţul Maramureş; îmbunătățirea protecției corpurilor de apă susceptibile la poluarea cu nutrienți prin crearea de zone tampon, reabilitarea pășunilor, plantarea de perdele forestiere de protecție, împăduriri. Beneficiarii acestor investiții vor fi unitățile administrativ teritoriale.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale 

Publicat

pe

Redactat de

Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale

În cursul zilei de ieri, polițiștii Serviciului Investigații Criminale și ai Biroului Investigații Criminale Deva, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, au desfășurat două percheziții domiciliare pe raza municipiului Deva.

În urma activităților procedurale, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat în vârstă de 53 de ani, domiciliat în municipiul Deva. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunii de instigare publică, faptă prevăzută și sancționată de Codul Penal (art. 368, alin. 1).

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă fapta.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara reafirmă angajamentul ferm de a preveni și combate orice fapte ce amenință ordinea publică sau siguranța comunității.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Festin muzical oferit și în acest an, în pragul Crăciunului, de elevii și profesorii de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva

Publicat

pe

Redactat de

Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, elevii și profesorii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva oferă publicului devean momente muzicale pregătite cu mult entuziasm și dăruire.

Astfel, astăzi, 13 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Biserica Catolică „Sf. Anton” din Deva, va avea loc Concertul de Crăciun susținut de orchestra de chitare „Rozeta”, coordonată de prof. Csaba Varga, formată din elevi ai Liceului de Arte „Sigismund Toduță” și elevii Parohiei Romano-Catolice. Ansamblul propune spre audiție publicului un program format din opusuri din literatura muzicală universală și colinde, precum și miniaturi muzicale, solo-uri și duete.

Marți, 17 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Concertul de Crăciun va aduce pe scenă ansablurile vocal-intrumentale de muzică ușoară „Art Adventure” și „Art Band alături de Orchestra Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva.

„Art Adventure” reunește elevi talentați de la secțiile instrumentale și canto muzică ușoară, sub atenta coordonare a prof. Lorant Bravyak și, alături de trupa „Art Band” – compusă din profesorii: Lorant Bravyak (chitară), Lucian Mârza (bas), Delia Ștefoni (clape), Gabriel Hărăguș (colaborator – tobe) și eleve de la clasa de canto muzică ușoară a prof. Andreea Bogdan, Maria Copăcian și Florentina Pârva- , vor oferi publicului un program divers din repertoriul internațional. “Orchestra, înființată de regretatul profesor Radu Stan, coordonată în prezent de prof. Bianca Pienariu, reunește elevii claselor 6-12 de la secțiile coarde, suflători și pian și interpretează în cadrul acestui eveniment adaptări ale unor lucrări din repertoriul clasic și al muzicii de film, orchestrate cu dăruire și talent de însuși inițiatorul orchestrei, prof. Radu Stan. Prin marea varietate a repertoriului și genurilor abordate, Concertul de Crăciun promite să-și poarte ascultătorii într-o atmosferă de excepție”, spune prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.

Mult așteptatul concert al corurilor liceului, la Biserica „Immaculata” din Deva

În ziua următoare, miercuri, 18 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, Biserica Greco-Catolică „Immaculata” Deva va găzdui mult așteptatul Concert de Crăciun al Corurilor Liceului de Arte „Sigismund Toduță”.

Advertisement

“Corul de copii „Arlechino”, pregătit de hăruitele profesoare Florentina Pârva și Delia Ștefoni, împreună cu corurile „Lira” și „Orfeu”, dirijate de talentatul prof. Adrian Vinars și acompaniate la pian de prof. Delia Ștefoni își vor uni glasurile și vor înălța sufletele ascultătorilor prin colinde ale căror mesaj purtător de speranță străbate veacurile. Spre deliciul publicului, concertul coral va fi presărat cu momente instrumentale oferite de elevii și profesorii Liceului. Apreciem întregul colectiv de elevi și profesori pentru dăruirea și efortul investite în pregătirea acestor concerte și mulțumim instituțiilor care sprijină Liceul de Arte „Sigismund Toduță” în desfășurarea lor: Primăria și Consiliul Local Deva, Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, Biserica Catolică „Sf. Anton”și Biserica Greco-Catolică „Immaculata””, a mai transmis prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Guvernul alocă peste 2,5 miliarde de lei pentru investiții, energie termică și cultură

Publicat

pe

Redactat de

Executivul a aprobat în ședință alocarea a 2,175 miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru a asigura continuitatea unor programe de investiții esențiale și a serviciilor publice. Deciziile vin în sprijinul dezvoltării comunităților, modernizării infrastructurii și susținerii instituțiilor culturale din țară.

Investiții strategice prin programe naționale

Din suma totală, 1,435 miliarde de lei vor fi direcționați către proiecte finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, vizând modernizarea infrastructurii locale. Alte 380 milioane de lei sunt destinate implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar 360 milioane de lei vor finanța proiecte de interes public sau social, gestionate de Compania Națională de Investiții.

„Continuarea proiectelor de dezvoltare în toate comunitățile este esențială pentru creșterea calității vieții oamenilor. Alocările aprobate astăzi răspund cererilor de transfer pentru investiții vitale,” a declarat ministrul dezvoltării, Marcel Boloș.

Sprijin pentru energia termică

Pentru asigurarea continuității serviciilor de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, Guvernul a alocat 136,4 milioane de lei. Fondurile vor sprijini 19 unități administrativ-teritoriale unde energia termică este produsă din surse diverse, inclusiv gaze naturale, cărbune, păcură și biomasă.

Advertisement

Finanțare pentru cultură

Un alt act normativ aprobat vizează alocarea a 203,9 milioane de lei pentru 72 de instituții de cultură din 33 de județe. Suma, reprezentând 2% din impozitul pe venit colectat la nivel județean între 1 august și 6 decembrie 2024, va sprijini funcționarea și continuarea investițiilor în teatre, filarmonici, opere și alte instituții culturale subordonate unităților administrativ-teritoriale.

„Această măsură sprijină unitățile care nu au capacitatea financiară de a acoperi cheltuielile necesare funcționării și dezvoltării infrastructurii culturale,” a subliniat ministrul interimar al dezvoltării.

Județele beneficiare

Printre județele care vor primi finanțare pentru instituțiile culturale se numără Arad, Cluj, Hunedoara, Iași, Timiș și Sibiu. Decizia reflectă angajamentul Guvernului de a susține infrastructura culturală ca parte integrantă a dezvoltării comunităților locale.

Advertisement

Prin aceste alocări semnificative, Guvernul reafirmă prioritățile naționale legate de modernizare, sustenabilitate și acces la servicii de calitate pentru cetățeni.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

INFORMARE

Această informare este efectuată de:

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L., Orăștie, str. Târgului nr. 25, jud. Hunedoara, CUI RO 49298717,intenționează obțină emiterea acordului de mediu, conform Legii nr. 292/2018 cu modificările ulterioare, pentru obiectivul: “Stație concasare, sortare și concentrare hidrogravitațională a substanțelor minerale utile” comuna Certeju de Sus, loc. Certeju de Sus (amplasamentul fostei uzine de preparare II E.M. Certej), JUD. HUNEDOARA, identificat cu CF nr. 147 Certeju de Sus.

​Ca rezultat al acestei măsuri se vor produce următoarele:

sortarea agregatelor minerale brute cu concasarea fractiei mari, concomitent fiind supuse spalarii cu apa tehnologica
la final sorturile obținute sunt depozitate în depozitele de produse finite, amenajate la sol, de unde sunt încărcate în mijloace auto și transportate la beneficiari.

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare sau care intenționează să transmită observații, sugestii șirecomandări se pot adresa solicitantului la adresamenționate începând cu data de 13.12.2024.

e-mail:  petrecristea71@yahoo.com, tel. 0755795457

Prin reprezentant,

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L.

Administrator Petre Criste

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate