Connect with us
Data: 01/07/2024
.

Actualitate

Din 11 noiembrie se intră, oficial, în campania electorală pentru „parlamentare”

Publicat

pe

>>Mai avem cam două luni de linişte<<

Odată cu stabilirea zilei de 11 decembrie ca dată în care se vor desfăşura alegerile parlamentare, a fost definitivat şi calendarul electoral.

Prin trei hotărâri de guvern adoptate recent, au fost stabilite măsurile tehnice necesare pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din 2016, calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor, precum și cheltuielile pentru pregătirea și desfășurarea în bune condiții a alegerilor.

Aproape 230 de milioane din banii noştri

campania electorală se va desfășura în perioada 11 noiembrie – 10 decembrie, listele electorale permanente întocmindu-se cel târziu cu trei zile înaintea alegerilor, adică pe data de 8 decembrie. Pentru organizarea alegerilor a fost aprobată suma totală de 227,7 milioane lei, fondurile necesare fiind prevăzute în bugetele Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Autoritatea Electoeală Permanentă (AEP), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) şi Institutului Naţional de Statistică (INS), pe categorii de cheltuieli. În ceea ce privește măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, Guvernul a detaliat atribuțiile și sarcinile ce revin AEP, MAI, MAE, INS, STS, Ministerului Sănătății, Secretariatului General al Guvernului, Regiei Autonome ”Monitorul Oficial”, instituțiilor prefectului, primarilor și președinților consiliilor județene.

Advertisement

În Postul Crăciunului

Campania electorală va fi, cu excepţia primelor trei zile, în Postul Crăciunului. Duminică, 13 noiembrie, este ajunul prinderii Postului Crăciunului, fiind ultima zi în care pot fi organizate „serbări câmpeneşti”. Deşi legea interzice organizarea unor astfel de acţiuni electorale, aproape sigur, în week-end-ul cuprins între 11 şi 13 noiembrie vor fi găsite motive pentru, de exemplu, organizarea, de concerte în aer liber, unde, dintr-o pură întâmplare, se vor afla şi candidaţii. Apoi, cu siguranţă, pretendenţii la titlul de ales al neamului se vor înghesui în biserici în fiecare duminică, dar şi în zile de sărbătoare, precum cea de luni, 21 noiembrie, când se prăznuieşte Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Iureş maxim pentru candidaţi va fi în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, şi, mai ales, de 1 Decembrie, Ziua Naţională, când se vor înghesui, mult mai cu talent decât în anii neelectorali, la participarea la manifestările specifice şi la depuneri de coroane.

Ce va fi de Sfânta Varvara…

2 şi 3 decembrie, şi acestea zile libere, sunt ideale pentru concerte de colinde, dar în toată campania electorală, după intrarea în Post, vor fi o mulţime de evenimente de acest gen. Apoi o altă zi care va fi exploatată la maxim de politicieni va fi cea de 4 decembrie, cea a Sfintei Munceniţe Varvara, ocrotitoarea minerilor. Cu siguranţă, în Valea Jiului vor fi organizate manifestări comemorative şi slujbe religioase speciale, dar, aproape cert, astfel de acţiuni se vor organiza, bineînţeles că tot din întâmplare, în multe alte locuri din judeţul Hunedoara unde mineritul a devenit istorie, un „merit” la acest lucru având şi destui dintre cei care ne vor cere votul. „Turul de forţă” al politicienilor va continua în 5 şi 6 decembrie, respectiv în ajunul şi în ziua de Moş Nicolae, la manifestările care vor fi organizate atunci. Iar apoi va fi linişte, aleşii urmând a fi văzuţi, pentru patru ani înainte, de grosul electoratului, doar la televizor, în cazurile fericite.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

CAS Hunedoara: Activitatea medicilor de familie din județul Hunedoara se desfășoară în condiții normale

Publicat

pe

Redactat de

Contractul-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, este valabil până la data de 31 decembrie 2024. În urma discuțiilor dintre conducerea CAS Hunedoara și reprezentanții Asociației Profesionale a Medicilor de Familie și Patronatul Medicilor de familie din județul Hunedoara, la ora actuală, nu există motive care să conducă la un blocaj în ceea ce privește desfășurarea activității cabinetelor de medicină primară.

„Asigurarea accesului tuturor hunedorenilor la servicii medicale nelimitate și performante, este prioritatea Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara. De asemenea, ne concentrăm toate eforturile pentru a menține o colaborare profesionistă cu toți furnizorii de servicii medicale. Vă asigurăm că, CAS Hunedoara este un partener de încredere și responsabil, astfel încât, împreună să dezvoltăm un sistem de sănătate de calitate în județul Hunedoara”, declară Adrian David, directorul general al CAS Hunedoara.

Reprezentanții CAS Hunedoara precizează că se vor menține și în trimestrul III al anului în curs actualele valori ale punctelor pentru medicină primară și de specialitate din ambulatoriu, precum și a plafonului de referință pentru asistența medicală stomatologică.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Controale la operatori economici din domeniul forestier, la Teliucu Inferior și Crișcior

Publicat

pe

Redactat de

Operatori economici din domeniul forestier, din comunele Teliucu Inferior și Crișcior, au fost verificați de polițiști și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Timișoara.

Controalele, desfășurate zilele trecute, au vizat modul de punere în valoare, autorizare, exploatare, depozitare, gestionare și transport a materialului lemnos. La final, doi operatori economici au fost amendați, fiind, totodată, confiscat și peste nouă metri cubi de material lemnos.

În perioada 27 – 29 iunie 2024, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, însoțiți de reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara, au efectuat verificări privind modul de punere în valoare, autorizare, exploatare, depozitare, gestionare și transport a materialului lemnos, de către diferiți operatori economici, de pe raza comunelor Teliucu Inferior și Crișcior. În urma acestor controale, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 8.000 lei, conform Legii nr.171/2010 și au luat măsura confiscării valorice a unui volum de 9,234 mc material lemnos în valoare de 3.835,84 lei”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Aproximativ 200 de intervenții și misiuni ale pompierilor hunedoreni, în weekendul trecut

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara au desfășurat, în weekendul trecut, 195 de misiuni și intervenții, majoritatea constând în acordarea primului ajutor medical calificat și în gestionarea optimă a situațiilor de urgență.

“În această perioadă, echipajele SMURD au răspuns la 152 de solicitări, cele mai multe fiind gestionate de către Detașamentele de pompieri din Deva, Orăștie, Hunedoara și Petroșani. În cele trei zile, echipajele de pompieri au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor care ar fi putut avea loc din cauza producerii a cinci accidente rutiere, la unul dintre ele fiind nevoie și de asistență medicală din partea echipajului SMURD. De asemenea, măsuri PSI au fost asigurate și în localitatea Mintia unde s-a constatat o fisură în țeava de alimentare cu gaz metan”, au informat reprezentanții ISU Hunedoara.

Două incendii, izbucnite în Deva și Brad

În zilele de 28 și 30 iunie, pompierii au intervenit pentru stingerea a 2 incendii, în Deva, respectiv Brad, în urma cărora, din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. “În municipiul Deva, incendiul s-a manifestat la deșeuri menajere aflate pe holul etajului 4 al unui bloc de locuințe de pe strada Mărăști, iar în Brad, intervenția echipajelor de pompieri s-a realizat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă a unei gospodării situată pe strada Ardealului. Cauza probabilă a acestui incendiu a fost un scurtcircuit electric”, au mai informat reprezentanții ISU Hunedoara.

Tot în weekendul trecut, echipaje de pompieri de la subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au efectuat cinci acțiuni de informare preventivă și recunoaștere în teren, în diferite locații din Petroșani, Turdaș, Pricaz și Pui.

Advertisement

În cele trei zile, pompierii au participat la 24 acțiuni în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, iar alte șase misiuni au constat în diferite intervenții realizate în sprijinul comunității.

În continuare, pompierii militari hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical calificat persoanelor aflate în dificultate.

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate