Connect with us
Data: 30/06/2024
.

Actualitate - Eveniment

Etapă sub semnul lui N’Doye

Publicat

pe

Microbiștii hunedoreni vor avea ce vedea în acest sfârșit de săptămână pe stadioanele din județ, care vor găzdui meciuri de fotbal din trei divizii.

Fără îndoială, cel mai așteptat moment al aceetui week-end este debutul lui Ousmane NDoye la CNS Cetate Deva.

Victorie obligatorie pentru Deva

Ajuns la Deva după o veritabilă telenovelă, internaționalul senegalez a efectuat, miercuri, primul său antrenament alături de noii săi colegi. NDoye, chiar dacă nu a mai evoluat de vreo șase luni într-un meci oficial, s-a declarat apt de joc și spunea că așteaptă decizia antrenorului Viorel Tănase în privința prezenței sale pe gazon. Este, însă, ca și cert că Tănase îl va folosi pe valorosul jucător în partida de acasă cu Millenium Giarmata, penultima clasată din seria a IV-a a Ligii a III-a de fotbal. În atare condiții, victoria devenilor, din meciul contând pentru etapa a zecea și care va începe vineri, la ora 14.00, pare a fi una normală. Totodată, succesul este și obligatoriu, pentru ca echipa să nu se înfunde și mai mult în subsolul clasamentului.

Meci greu pentru Petrila

Advertisement

Apoi sâmbătă, cu începere de la ora 11.30, se vor disputa primele jocuri din penultima etapă a turului Ligii a IV-a. Cel mai interesant meci al zilei va fi la Lupeni, unde echipa locală Hercules, a doua în ierarhie, va întâlni a patra clasată, Aurul Certej. Runda programează și un derby al amintirilor, între Jiul Petroșani, locul nouă, și Aurul Brad, poziția a cincea, oaspeții părând a fi favoriți. Și o altă echipă vizitatoare, Retezatul Hațeg, de pe șase, este favorită în jocul pe care îl va susține la penultima clasată, Metalul Crișcior Brad. În ultimul meci al zilei de sâmbătă, CS Hunedoara, locul opt, are prima șansă în jocul de acasă, cu Universitatea Petroșani, a zecea clasată. Derby-ul etapei se va disputa duminică, tot de la 11.30, când a treia clasată, Victoria Călan, va întâlni, pe propriul teren, liderul Inter Petrila, rezultatul acestui joc putând avea repercursiuni asupra vârfului ierarhiei. În fine, tot duminică, Șoimul Băița, locul șapte, este mare favorită în disputa de acasă cu “lanterna roșieMinerul Uricani. În deschiderea acestor jocuri, de la ora 9.30, după același program, se vor disputa meciurile juniorilor, competiție în care Jiul conduce detașat.

Derby-uri în Liga a V-a

Duminică, de la ora 11.00, se vor disputa și meciurile din etapa a XI-a a Ligii a V-a. Derby-ul rundei este la Pricaz, unde Mureșul, deținătoarera titlului și a treia clasată în prezent, întâlnește liderul Măgura Pui, între cele două echipe fiind un ecart de cinci puncte. De un eventual succes al celor de la Pricaz poate profita a doua clasată, Dacia Orăștie, care este favorită în disputa de acasă cu Saegeția Bretea Română, locul nouă, și se poate instala în fotoliul de lider. Al doilea derby al etapei este cel dintre echipele de pe patru și cinci, afalate la egalitate de puncte, AS Sântămăria Orlea și Comunal Ilia, un meci deschis oricărui rezultat. Avem și un derby al Țării Moților, în care Ponorul Vața, de pe 13, primește vizita celei de-a șasea clasate, Zarandul Crișcior, în întâlnirile dintre vecini totul fiind posibil. Este greu de dat un pronostic și în meciul dintre CSM Vulcan, antepenultima în ierarhie, și Cerna Lunca Cernii, poziția a șaptea, ambele trupe fiind surprinzătoare, dar și inconstante. În schimb, însă, vicecampioana ediției trecute, Berianul Beriu, acum pe opt, are prima șansă în deplasarea de la penultima clasată, Santos Boz. Tot favoriți sunt și cei de la CS Ghelaeri, locul 10, care pierd greu acasă, în partida cu Dacia Boșorod, poziția 12, chiar dacă, la prima vedere, jocul pare a fi unul echilibrat. În fine, Victoria Dobra, locul 11, este mare favorită în jocul de acasă cu ultima clasată, Agrocompany Băcia.

Advertisement

Actualitate

FOTO: Doi pompieri hunedoreni, în misiune în Franța

Publicat

pe

Redactat de

Mai mulți pompieri din țară se vor afla în Franța în cadrul unui program pre-poziționare.

În perioada 01 – 31 iulie 2024, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă cu un modul național specializat de stins incendii de pădure la un program de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților franceze în gestionarea acestui tip de risc.

De la ISU Hunedoara se află în această misiune doi colegi: plt. adj. șef Dănilă Cristian – Detașamentul de pompieri Orăștie și plt. adj. Bumbar Cristian – Detașamentul de pompieri Petroșani

Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activității de pregătire a modulelor de intervenție aparținând statelor membre, precum și îmbunătățirea interoperabilității între forțele participante.

Activarea si operaționalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Franței, în locațiile stabilite de partenerii francezi.

Primul contingent, care însumează 40 de pompieri și 8 mijloace tehnice (3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure (3000 l), 1 cisternă (30.000 l), 1 autospecială de stingere cu capacitate mare (10.000 l), 2 autospeciale de primă intervenție și comandă și 1 microbuz), a început deplasarea astăzi, 28 iunie, pe ruta Arad-Budapesta – Maribor – Ljublijana – Padova  – Piacenza – Nice – Montpelier – Sainte-Marie-la-Mer.

Advertisement

Suplimentarea tehnicii și a personalului de intervenție va fi realizată în funcție de dinamica situațiilor înregistate în teren, la solicitarea autorităților franceze, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Schimbarea efectivelor se va realiza în data de 16 iulie, urmând ca alți 40 de pompieri să înlocuiască personalul.

La plecarea contingentului format din pompieri salvatori în Franța a participat reprezentantul comenzii IGSU, prim-adjunct al inspectorului general, colonel dr.ing. Constantin Florea.

INFORMAȚII PRE-POZIȚIONARE

 Programul de asistenţă este finanțat de UE și a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunitățile franceze, după incendiile înregistrate în cursul anilor trecuți.

Advertisement

Pe baza programului pilot de pre-poziționare organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO) în 2022 și disponibilității declarate de DG ECHO de a sprijini și în 2024 pre-poziționarea de module specializate de stins incendii de pădure în țările afectate în trecut de incendii în perioada de vară, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în calitatea sa de punct național de contact, a primit, în data de 27.05.2024, solicitarea autorităților franceze de a pre-poziționa module specializate în stingerea incendiilor de pădure în luna iulie a acestui an. Această solicitare a fost transmisă către IGSU prin Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS.

INFORMAȚII MISIUNE FRANȚA 2023

În vara anului 2023, prin activarea Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență, în sprijinul autorităților franceze și protecția comunităților afectate.

Astfel, în perioada 30 iulie – 02 septembrie 2023, un modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure a fost dislocat în Franța pentru susținerea misiunilor din zonele puternic afectate de incendii.

FOTO: ISU Hunedoara

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Măsuri de ordine publică asigurate de polițiști cu ocazia turneului FIGHT ZONE 11 SHOW – GALĂ DE KICKBOXING

Publicat

pe

Redactat de

Măsuri de ordine publică asigurate de polițiști cu ocazia turneului FIGHT ZONE 11 SHOW – GALĂ DE KICKBOXING.

Cu ocazia turneului Kickboxing Fight Zone, organizat la Sala Sporturilor din municipiul Deva (30 iunie 2024), conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara a dispus o serie de măsuri pentru asigurarea ordinii publice și a siguranței sportivilor și a spectatorilor.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara va suplimenta efectivele de ordine publică și va mobiliza un număr semnificativ de polițiști din structuri operative, inclusiv luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și ai Serviciului Rutier.

În zona de acces în Sala Sporturilor și pe arterele principale de acces vor fi organizate patrule și puncte de control pentru a preveni eventualele incidente și a facilita fluxul de persoane și vehicule.

Poliția va colabora îndeaproape cu organizatorii turneului pentru a efectua verificări riguroase la intrările în Sala Sporturilor. Spectatorii vor fi supuși unor controale de securitate pentru a preveni introducerea obiectelor periculoase ori consumul de băuturi alcoolice. De asemenea, zona adiacentă va fi monitorizată, pentru a asigura intervenția promptă în caz de necesitate. Polițiștii le recomandă tuturor participanților să respecte indicațiile forțelor de ordine, să ajungă din timp la locație pentru a evita aglomerația și să nu introducă obiecte interzise. De asemenea, încurajăm cetățenii să semnaleze orice comportament suspect la numărul de urgență 112.

Pentru o desfășurare optimă a evenimentului, polițiștii colaborează cu Inspectoratul Județean de Jandarmi „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara, cu reprezentanții serviciilor medicale de urgență și cu cei ai altor instituții abilitate.

Advertisement

Prin aceste măsuri, polițiștii doresc să asigure condiții de siguranță și legalitate pentru toți cei care vor participa la acest eveniment sportiv. Invităm publicul să coopereze cu forțele de ordine și să se bucure de spectacolul sportiv în condiții de maximă siguranță.

FOTO: YouTube

Citeste mai mult ...

Actualitate - Eveniment

Outlet Fashion Z Man s-a deschis în complexul comercial Bălata din Șoimuș

Publicat

pe

Redactat de

Locuitorii din județul Hunedoara au acum un nou motiv de bucurie! În complexul comercial Bălata din Șoimuș s-a deschis recent magazinul Outlet Fashion Z Man, un concept unic pe piața locală.

Acest nou magazin se evidențiază prin colaborarea cu un brand românesc de renume din Sibiu, aducând în prim-plan confecții bărbătești de calitate superioară. Oferta variată a magazinului cuprinde articole vestimentare destinate bărbaților de toate vârstele, de la tineri activi și până la seniori eleganți, toate fiind realizate în România.

Outlet Fashion Z Man se angajează să promoveze produsele românești, punând accent pe autenticitate și calitate. Sloganul magazinului, „100% românesc, 100% bărbătesc”, reflectă perfect filosofia sa: aceea de a oferi clienților articole vestimentare de excepție, create cu măiestrie și atenție la detalii.

Într-o piață dominată de branduri internaționale, Outlet Fashion Z Man se distinge prin originalitate și prin dedicarea de a sprijini producătorii locali. Astfel, magazinul devine o destinație obligatorie pentru toți cei care doresc să își reînnoiască garderoba cu piese moderne și elegante, fără a renunța la tradițiile și valorile românești.

Vă invităm să vizitați noul magazin din complexul comercial Bălata și să descoperiți colecțiile disponibile. Outlet Fashion Z Man este locul unde moda autentică românească se întâlnește cu stilul desăvârșit al bărbatului modern.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate