Gheorghe Hagi, considerat de majoritatea specialiștilor și mirobiștilor, cel mai mare fotbalist român din toate timpurile, a împlinit, ieri, vârsta de 52 de ani.

„Regele” Gheorghe Hagi s-a născut la 5 februarie 1965, în localitatea Săcele, din județul Constanța. Primul contact cu fotbalul l-a avut la vârsta de 10 ani, când s-a dus la piticii celor de la FC Constanța.

Întâi pe stadionul CFR…

Încă de la început, primul său antrenor, Iosif Bukossy, îi descoperă talentul deosebit și îl pune în valoare. Și a venit anul de grație 1977, răms în amintirea colectivă ca acea al cutremurului devastator din 4 martie, și cu primele contacte ale lui Hagi cu Hunedoara, județul și oameni de aici care aveau să îi marcheze, pozitiv, întreaga carieră. Așadar, în 1977, printre altele, se dădea în folosință Sala Sporturilor din Deva, cu participarea Nadiei Comîneci și a altor mari gimnaste, fiind primul pas pentru mutarea, la poalele Cetății, a lotului feminin de gimnastică, Jiul ocupa locul al cincilea în Divizia A, care îi permitea participarea în cupa Balcanică (unde avea să ajungă până în finală, pierdută în fața iugoslavilor, pe atunci, de la NK Rijeka, n.a), și la Corvinul Hunedoara venea, de la Dinamo, Mircea Lucescu, căpitanul echipei naționale de fotbal a României la Campionatul Mondial din Mexic 1970. Și tot în acel an de grație 1977 la Simeria, pe stadionul CFR, avea loc o tabără a Federației Române de Fotbal, la care era chemat și Gheorghe Hagi, aceasta fiind, poractic, prima selecție la o echipă națională a celui ce avea să devină, nu peste mult timp, „Regele”. Evoluția lui Hagi nu a rămas neremarcată, iar în anul următor este legitimat, pentru prima oară, la FC Constanța, și este convocat la o echipă națională U 16, deși el avea doar 13 ani, care a participat la un turneu internațional în Franța, la Montaigue. Antrenorul echipei era reputatul tehnician Constantin Ardeleanu.

…iar apoi Corvinul

Acesta avea să-i fie antrenor lui Hagi și la Sportul Studențesc pe toată perioada în care a evoluat la echipa bucureșteană. Apoi nea Titi Ardeleanu a venit la Corvinul, în sezonul 1987 – 1988, unde l-a avut ca secund pe Michael Klein. (Ce ar fi fost dacă reputatul tehnician l-ar fi putut aduce pe Hagi sub furnale? Practic, după 1988 a început căderea Corvinului…n.a). Hagi a început să fie o prezență constantă, apoi, la diferite echipe naționale de juniori. Ajungând la Luceafărul București. Și, deși mai mic cu un an decât majoritatea componenților lotului, își face debutul la „juniorii mari” pe 25 martie 1982, într-un meci contra Bulgariei, din preliminariile Campionatului European (CE), încheiat cu scorul de 2-2 (vecinii de la sud aveau să obțină calificarea la turneul final, după o victorie cu 2-0,.n.a), partida desfășurându-se la…Hunedoara. Era, practic, repetiția generală pentru primul și, din păcate, ultimul meci al primei reprezentative de fotbal la Hunedoara, respectiv jocul cu Cipru, din 1 mai 1982, din preliminariile UEFA 1984, disputat pe stadionul „Michael Klein”. România, fără Hagi, încă, dar cu Mircea lucescu antrenor și mulți hunedoreni în lot, avea să câștige cu 3-1, fiind primul pas pentru calificarea în Franța. Și, pentru a ne reîmprospăta memoria, să precizăm că scorul a fost deschis de Florea Văetuș, hunedorean get-beget, care juca atunci la Dinamo, și majorat de Rodion Cămătaru, pentru ca oaspeții să reducă din handicap până la pauză, prin Fivos Vrahimis, iar scorul final a fost stabilit de Ladislau Boloni. Pentru România au jucat atunci Moraru – Rednic, Iorgulescu, Ștefănescu, Bogdan – Țicleanu (min. 46 Petcu), Boloni, Balaci – Gabor, Cămătaru, Văetuș (min. 66 Augustin), iar rezerve Iordache – Dubinciuc Turcu. Astfel pe lângă Văetuș, au fost titulari corviniștii Mircea Rednic, Ioan Bogdan și Romolus Gabor iar Ioan Petcu a intrat după pauză, pe bancă rămânând Florin Dubinciuc, Aurel Țicleanu eare din Teliuc, iar Ionel Augustin s-a afirmat la Jiul. Revenind la Hagi, el debutează în Divizia A în sezonul 1982 – 1983, înainte de a împlini 18 ani. După două jocuri neconvingătoare, Hagi este remarcat de trimișii ziarului „Sportul” și scris cu majuscule în caseta tehnică, așa cum se obișnuia la acea vreme cu jucătorii care se evidențiau, într-un meci de la Constanța, cu…Corvinul, câștigat de hunedoreni cu 2-1.

Intervine Mircea Lucescu

Evoluțiile bune ale lui Hagi continuă și, la începutul lui 1983, Hagi este convocat de Mircea Lucescu la un cantonament al primei reprezentative la Bistrița, înainte de a fi major, această acțiune fiind cea care a stabilit o relație extrem de puternică între cei doi. Gică Hagi rămâne, însă, component de bază al echipei naționale de juniori, cu care obține calificarea la turneul final din Anglia, pe lângă antrenorul federal Marcel Pigulea de lotul UEFA 1983 răspunzând Costică toma, fostul antrenor al celor de la FIL Orăștie și…Corvinul. Din acea echipă, care avea să fie eliminată din faza grupelor, după înfrângeri în fața Iugoslaviei și Italiei și o victorie cu Turcia, mai făcea parte un tânăr de mare perspectivă, Dorin Mateuț, de la Corvinul, care, ca și Hagi, a avut o carieră de excepție, dar și alți jucători ce aveau să evolueze, ca seniori, la turnee finale, precum Gheorghe Mihali, Emil Săndoi și Zsolt Muzsnai, sau alții care au evoluat în echipa națională, precum Mihai Țârlea, purtătorul banderoloei de căpitan, și Florin Cârstea. Hagi joacă în continuare la FC Constanța și, deși echipa sa retrogradează, a fost votat ca a treia extremă stângă din țară, după rapidistul Nicolae Manea și Anton Băluță, de la Jiul. Hagi reușește să intre la facultate, la Craiova, și era ca și transferat la Universitatea (ce echipă s-ar fi făcut acolo…, n.a.). Dar, pe 10 august 1983, se transferă, pe plan școlar și sportiv, la Sportul Studențesc, mișcare de care Mircea Lucescu nu este străin, lucru pe care îl recunoaște marele antrenor, spunând că i-a sugerat lui Nicu Ceaușescu, care conducea tineretul comunist atunci, să îl aducă pe Hagi în București, și așa a și făcut.

Debutul la „națională”

În aceeași de 10 august 1983 se înregistrează debutul lui Gheirghe Hagi la echipa națională, sub comanda lui Mircea Lucescu, la Oslom într-un meci amical cu Norvegia, încheiat la egalitate, scor 0-0, „Regele” conlucrând foarte bine în atac cu un alt uriaș talent al fotbalului românesc, Romolus Gabor, de la Corvinul, pe care accidentările și dragostea prea mare pentru Hunedoara l-au împiedicat să realizeze performanțe mult mai mari. (Pentru reîmprospătarea memoriei, să ne aducem amninte de echipa din acel joc: Lung – Rednic, Iorgulescu, Ștefănescu (eliminat în min. 84), Văetuș – Movilă, Boloni, Klein Hagi – Gabor (min. 84 Iovan), Coraș (min. 89 Bărbulescu). În formație erau hunedoreanul Florea Văetuș și trei corviniști, Mircea Rednic, Michael Klein și Romoșus Gabor, n.a). Iar de aici calea lui Hagi către marea performanță s-a deschis. Primul meci oficial pentru echipa națională îl dispută în același an, pe 12 noiembrie, la Limassol, în victoria cu 1-0 în fața Ciprului, din preliminariile pentru EURO 1984, intrând la pauză în locul fostului star al Jiului, Gheorghe Mulțescu. În 1984 joacă la primul său turneu final de seniori (a jucat la trei campionate europene și trei mondiale), intrând pe teren în minutul 76 al meciului cu Spania, de la St. Etienne, de pe 14 iunie, scor 1-1, în locul lui Gabor. Tot în același an înscrie primul gol în echipa națională, în meciul cu Irlanda de Nord, de la Belfast, scor 2-3, din preliminariile CM Mexic 1986. În 1985 câștigă titlul de golgheter al României și, tot în același an, la doar 20 de ani, Mircea Lucescu îl numește, în premieră, căpitan de echipă în jocul retur cu Irlanda de Nord, de la București, de pe 16 octombrie, pierdut cu 0-1, ceea ce a însemnat șui ratarea calificării pentru Mexic. Apoi în 1986 joacă, pe 10 septembrie, la București, în ultimul meci al lui Mircea Lucescu pe banca tehnică a echipei naționale, demis după o victorie cu 4-0 în fața Austriei, din preliminariile EURO 1988. Hagi, care a marcat ultimul gol al meciului, în ultimul minut, a fost printre puținii care au fost alături de antrenor în acele momente, mărturisindu-i că a fost o demitere nedreaptă.

La alt nivel

Apoi, pentru o vreme, drumurile lui Hagi și ale lui Mircea Lucescu s-au despărțit. Aceștia s-au reîntâlnit în 1992, atunci când Gică Hagi, după doi ani la Real Madrid, era într-un impas. Mircea Lucescu l-a adus în Italia, la Brescia, unde în doi i-a relansat cariera, care a culminat cu evoluția de excepție a „Regelui”la CM din SUA 1994, lucru care i-a adus un transfer la o altă super – echipă, CF Barcelona. Cei doi s-au mai reîntâlnit, profesional vorbind, și între 2000 și 2001, la Galatasaray Istanbul, cucerind împreună Supercupa Europei, pe 25 august 2000, 2-1 după prelungiri, cu Real Madrid, la Monte Carlo, a doua din carieră pentru Hagi, după cea cîștigată cu Steaua, în 1987, și al treilea mare trofeu internațional, Hagi câștigând și Cupa UEFA cu echipa turcă. În anul 2000, pe 24 iunie, la Bruxelles, Hagi joacă ultimul său meci la națională, 0-2 cu Italia, la EURO, adunând, în total, 125 de selecții, din care în 62 a fost căpitan, precum și 35 de goluri, cel mai bun marcator român din istorie, alături de Adrian Mutu. Pe 26 mai 2001 se retrage din activitate, după un meci Galata – Trabzonspor 4-0, tot sub comanda lui Lucescu, joc în care a înscris două goluri. În același an, 2001, preia postul de antrenor principal al echipei naționale, dar, după ratarea barajului pentru CM din 2002, în fața Sloveniei, renunță la funcție. În scurtul său mandat, Gică Hagi l-as titularizat între buturi pe ultimul mare fotbalist provenit de la Corvinul Hunedoara, Bogdan Lobonț. „Regele” a lipsit, o vreme, din fotbal, dar s-a ]ntors, acum fiind antrenor ;i patron la Viitorul Constan’a, liderul Ligii I de fotbal. La mul’i ani, Gheorghe Hagi.