Connect with us
Data: 29/06/2024
.

Actualitate

Avertisment din partea autorităților locale devene: „Respectați bunele practici referitoare la arderile de vegetație!”

Publicat

pe

Reprezentanții municipalității devene atrag atenţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri, cu orice titlu, că au obligaţia să ia în considerare şi să respecte bunele practici agricole şi de mediu referitoare la arderea resturilor vegetale de pe pajişti şi din fondul forestier, în vederea reducerii riscului de incendii.

În caz contrar, aceștia sunt pasibili de amenzi usturătoare. „Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, este interzisă arderea vegetaţiei ierboase fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. Încălcarea acestei prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 de lei la 6.000 de lei – în cazul persoanelor fizice, şi de la 25.000 de lei la 50.000 de lei – în cazul persoanelor juridice”, au anuțat, prin intermediul unui comunicat, cei de la Primăria Deva.

Advertisement

Actualitate

UPET: Proiecte de investiții pentru studenți

Publicat

pe

Redactat de

Universitatea din Petroșani își propune să inițieze mai multe proiecte de investiții pentru îmbunătățirea confortului studenților, cadrelor didactice și personalului auxiliar.

În ceea ce privește treptele deteriorate în apropierea parcării pentru studenți, Prof. Univ. Dr. Ing. Radu Sorin Mihai, rectorul universității, a subliniat că acestea sunt responsabilitatea administrației locale, nu a universității.

„Treptele de lângă parcarea studenților nu sunt în proprietatea Universității din Petroșani. Este responsabilitatea Primăriei Municipiului Petroșani să se ocupe de aceste trepte, deoarece nu sunt înregistrate pe numele instituției noastre”, a declarat rectorul.

În plus, rectorul a menționat că continuă să facă demersuri pentru preluarea clădirii abandonate a Casei Universitare.

„În cazul Casei Studenților, structura actuală nu se potrivește pentru administrația locală. La subsol există o sală mare pentru discotecă, iar la etaj sunt garderobă și câteva camere, urmate de o sală mare de spectacol cu aproximativ 400 de locuri. Este crucial ca această clădire să fie transferată către noi pentru a putea fi reabilitată și valorificată”, a adăugat rectorul.

Clădirea se află în prezent într-o stare avansată de degradare, multe ferestre fiind vandalizate. Au fost raportate cazuri în care forțele de ordine au intervenit pentru a ridica persoane fără adăpost sau consumatori de substanțe interzise din această locație.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Lucrări de peste 28 de milioane în comuna Bretea Română

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din comuna Bretea Română a demarat un proiect amplu pentru modernizarea infrastructurii energetice, prin înființarea unei rețele de distribuție a gazelor naturale în zonă.

Proiectul, intitulat „Înființare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Bretea Română, județul Hunedoara”, este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Valoarea totală a lucrărilor a fost estimată la 28.085.811,58 de lei, fără TVA.

Obiectivul principal al proiectului este de a asigura alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii casnici, obiectivele socio-culturale și agenții economici din comuna Bretea Română și satele aparținătoare din județul Hunedoara. Investiția va include realizarea unui racord de gaze naturale de înaltă presiune, precum și implementarea unei rețele de distribuție formată din polietilenă și oțel. De asemenea, vor fi instalate racorduri pentru gaze naturale și un sistem inteligent de distribuție a acestora.

Inițiativa este salutată de comunitatea locală pentru beneficiile economice și sociale pe termen lung pe care le va aduce, contribuind la creșterea confortului locuitorilor și sprijinind dezvoltarea durabilă a regiunii. Implementarea proiectului se va realiza în conformitate cu normele și standardele în vigoare, având ca scop îmbunătățirea calității vieții în comuna Bretea Română.

Citeste mai mult ...

Actualitate

De la caniculă, la vijelii

Publicat

pe

Redactat de

Între 29 iunie și 2 iulie, România va fi afectată de un nou val de caniculă, urmat de vijelii puternice.

Valul de căldură se va extinde și intensifica în toată țara. Zone afectate vor fi Banat, Oltenia, Muntenia, local în Crișana, Transilvania, Moldova și partea continentală a Dobrogei. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăși pragul critic de 80 de unități în vest, sud și sud-est și pe spații mai mici în rest. Temperaturi maxime: vor fi de 28-30°C pe litoral și 37-38°C în zona de câmpie din Oltenia și Muntenia. Spre seară și în noaptea de luni spre marți (1/2 iulie) vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Vor cădea ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină.

”29 iunie-2 iulie. Nou val de caniculă, urmat de vijelii puternice. Valul de cãldurã se va extinde şi intensifica la nivelul întregii ţãri; va fi caniculã în cea mai mare parte a Banatului, Olteniei şi Munteniei, local în Crişana, Transilvania, Moldova şi partea continentalã a Dobrogei. Disconfortul termic se va accentua, astfel indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge sau va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi în vest, sud şi sud-est şi pe spaţii mai mici în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 28…30 de grade pe litoral şi 37…38 de grade în zona de câmpie din Oltenia şi Muntenia. Spre searã şi în cursul nopţii de luni spre marți (1/2 iulie) vor fi averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului în nord-vestul şi în nordul teritoriului şi local în centru şi vest. Ploile vor avea caracter torenţial, pe alocuri se vor înregistra cantitãţi de apã mai însemnate, vor fi vijelii şi cãderi de grindinã”, arată cei de la Meteoplus.

FOTO: FACEBOOK METEOPLUS

Citeste mai mult ...

Actualitate