Connect with us
Data: 13/12/2024
.

Actualitate

Evenimente pentru toate gusturile, organizate în județ, în weekendul ce urmează – Spectacole, concerte, teatru, un festival al aerociudaților și… bal mascat pe pârtie

Publicat

pe

Hunedorenii, amatori de distracție sau iubitori de cultură, vor avea prilejul de a lua parte la o serie de evenimente organizate, în weekend-ul care urmează, în județ. Spectacole, concerte cu muzică de foarte bună calitate sau întreceri dedicate pasionaților sporturilor de iarnă, sunt doar câteva dintre manifestările ce vor avea loc. „Servus Hunedoara” prezintă, săptămânal, cele mai importante evenimente ce se vor desfășura în diverse locații din județ, ca alternative de petrecere a timpului liber.

Iată care sunt câteva dintre manifestările din acest sfârșit de săptămână:

Deva

Iubitorii muzicii de calitate din Deva sunt invitați să ia parte la un recital extraordinar, „Culorile sunetelor”, care va avea loc vineri, 3 martie, în Sala „Pro Arte”, recent inaugurată, a Colegiului Național „Decebal” din municipiu. Concertul va fi susținut de renumitul flautist Matei Ioachimescu, unul dintre cei mai cunoscuți și rafinați muzicieni din România. El va fi însoțit de Tina Žerdin, din Slovenia, care va cânta la o harpă. Recitalul se anunță a fi unul plin de finețe și spectaculozitate elegantă. Biletele la ineditul concert se găsesc la casieria Teatrului de Artă din Deva, prețul unui tichet fiind de 15 lei.

Tot vineri, 3 martie, publicul iubitor de teatru este invitat la “Trei surori” de A.P. Cehov, în regia lui Constantin Podu. Spectacolul va avea loc începând cu ora 19:00, la Teatrul de Artă din Deva. “Trei surori” de A. P. Cehov este o piesă care explorează speranța și disperarea ȋn Rusia secolului XIX.

Advertisement

Din distribuție fac parte actorii Cristina Lazăr, Alexandra Podu, Mihai Panaitescu, Angelica Lisa, Teodora Voineagu, Mircea Rotaru, Mihai Feier, Isabela Hașa, Alexandru Dobrița, Ionuț Ghiorghe, Vlad Ianuș, Petrișor Diamantu.

Sâmbătă, 4 martie, tot la Deva, tenorul Vlad Miriță va susține un spectacol de excepție, dedicat femeilor. Intitulat „Iubesc Femeia. Povestea bărbatului interbelic”, concertul va avea loc începând cu ora 19:00, în sala Teatrului de Artă din municipiul reședință de județ. Intrarea la spectacol se va face pe bază de tichete, în funcție de numărul locurilor existente în sală. Acestea pot fi procurate de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.

Duminică, 5 martie, cei mai mici dintre locuitori sunt așteptați la Teatrul de Artă din municipiu la spectacolul de magie și pantomimă „Clowniada”, în regia lui Constantintin Podu. Distribuția: Alexandra Podu, Roxana Olșanschi, Angelica Lisa, Teodora Voineagu, Constantin Podu, Mircea Rotaru, Ionuț Ghiorghe.

Simeria

Caravana produselor tradiționale” poposește la Simeria, în perioada 3 -5 martie. Aceasta se va afla în parcarea din fața pieței din oraș. Vor fi expuse produse tradiționale din tot județul Hunedoara: dulcețuri, siropuri, conserve, miere, brânzeturi, mezeluri preparate după rețete vechi. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean (CJ) Hunedoara și Asociația Producătorilor de de Produse Tradiționale și Ecologice Hunedoara.

Advertisement

Parâng

Aerociudații își dau întâlnire, în weekend, în Parâng. Iubitori ai muntelui și zborului liber cu parapanta sunt invitaţi, de vineri și până duminică, să se întreacă la o nouă ediție, a XVII-a, a „Festivalului Aerociudaţilor”. Evenimentul cuprinde şi un carnaval al „aerociudaţilor” și al zăpezii. Astfel, parapantiştii înscrişi în concurs vor putea participa costumaţi. Chiar şi parapantele vor putea fi „tunate”, cele mai reuşite „creaţii” şi „creaturi” urmând a fi premiate. Evenimentul este organizat de Clubul „Pro Adrenaline Parâng”.

Tot în Parâng, în acest sfârșit de săptămână, va avea loc tradiționalul concurs „Serbările zăpezii”, organizat de Asociația Pro-Parâng, în parteneriat cu Primăria și Clubul Sportiv Școlar din Petroșani. Sâmbătă vor fi întreceri pe pârtie cu sania pentru copii, dar și între schiori. Manifestarea cuprinde și o paradă a măștilor de carnaval.

Lupeni

Palatul Cultural din Lupeni va găzdui vineri, 3 martie, începând cu ora 16:30, spectacolul „Un buchet de flori”, organizat de Primăria și Consiliul Local al municipiului Lupeni în colaborare cu Cenaclul ,, Pas cu Pas,, , Liceul Teoretic ,,Mircea Eliade,,, Școala Gimnazială nr.2, Școala Gimnazială nr. 3 din Lupeni dedicat Zilei Femeii.

Advertisement

Ce film va rula la Cinema Patria din Deva?

Cinefilii din oraș vor putea viziona în acest weekend, în fiecare zi, de vineri și până duminică inclusiv, de la orele 16:00, respectiv 19:00, filmul „Ana, mon amour”, în regia hunedoreanului Călin Peter Netzer. Pelicula a fost distinsă cu „Ursul de Argint” la cea de-a 67-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, desfășurată luna trecută în capitala Germaniei.

Advertisement

Actualitate

Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale 

Publicat

pe

Redactat de

Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale

În cursul zilei de ieri, polițiștii Serviciului Investigații Criminale și ai Biroului Investigații Criminale Deva, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, au desfășurat două percheziții domiciliare pe raza municipiului Deva.

În urma activităților procedurale, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat în vârstă de 53 de ani, domiciliat în municipiul Deva. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunii de instigare publică, faptă prevăzută și sancționată de Codul Penal (art. 368, alin. 1).

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă fapta.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara reafirmă angajamentul ferm de a preveni și combate orice fapte ce amenință ordinea publică sau siguranța comunității.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Festin muzical oferit și în acest an, în pragul Crăciunului, de elevii și profesorii de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva

Publicat

pe

Redactat de

Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, elevii și profesorii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva oferă publicului devean momente muzicale pregătite cu mult entuziasm și dăruire.

Astfel, astăzi, 13 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Biserica Catolică „Sf. Anton” din Deva, va avea loc Concertul de Crăciun susținut de orchestra de chitare „Rozeta”, coordonată de prof. Csaba Varga, formată din elevi ai Liceului de Arte „Sigismund Toduță” și elevii Parohiei Romano-Catolice. Ansamblul propune spre audiție publicului un program format din opusuri din literatura muzicală universală și colinde, precum și miniaturi muzicale, solo-uri și duete.

Marți, 17 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Concertul de Crăciun va aduce pe scenă ansablurile vocal-intrumentale de muzică ușoară „Art Adventure” și „Art Band alături de Orchestra Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva.

„Art Adventure” reunește elevi talentați de la secțiile instrumentale și canto muzică ușoară, sub atenta coordonare a prof. Lorant Bravyak și, alături de trupa „Art Band” – compusă din profesorii: Lorant Bravyak (chitară), Lucian Mârza (bas), Delia Ștefoni (clape), Gabriel Hărăguș (colaborator – tobe) și eleve de la clasa de canto muzică ușoară a prof. Andreea Bogdan, Maria Copăcian și Florentina Pârva- , vor oferi publicului un program divers din repertoriul internațional. “Orchestra, înființată de regretatul profesor Radu Stan, coordonată în prezent de prof. Bianca Pienariu, reunește elevii claselor 6-12 de la secțiile coarde, suflători și pian și interpretează în cadrul acestui eveniment adaptări ale unor lucrări din repertoriul clasic și al muzicii de film, orchestrate cu dăruire și talent de însuși inițiatorul orchestrei, prof. Radu Stan. Prin marea varietate a repertoriului și genurilor abordate, Concertul de Crăciun promite să-și poarte ascultătorii într-o atmosferă de excepție”, spune prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.

Mult așteptatul concert al corurilor liceului, la Biserica „Immaculata” din Deva

În ziua următoare, miercuri, 18 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, Biserica Greco-Catolică „Immaculata” Deva va găzdui mult așteptatul Concert de Crăciun al Corurilor Liceului de Arte „Sigismund Toduță”.

Advertisement

“Corul de copii „Arlechino”, pregătit de hăruitele profesoare Florentina Pârva și Delia Ștefoni, împreună cu corurile „Lira” și „Orfeu”, dirijate de talentatul prof. Adrian Vinars și acompaniate la pian de prof. Delia Ștefoni își vor uni glasurile și vor înălța sufletele ascultătorilor prin colinde ale căror mesaj purtător de speranță străbate veacurile. Spre deliciul publicului, concertul coral va fi presărat cu momente instrumentale oferite de elevii și profesorii Liceului. Apreciem întregul colectiv de elevi și profesori pentru dăruirea și efortul investite în pregătirea acestor concerte și mulțumim instituțiilor care sprijină Liceul de Arte „Sigismund Toduță” în desfășurarea lor: Primăria și Consiliul Local Deva, Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, Biserica Catolică „Sf. Anton”și Biserica Greco-Catolică „Immaculata””, a mai transmis prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Guvernul alocă peste 2,5 miliarde de lei pentru investiții, energie termică și cultură

Publicat

pe

Redactat de

Executivul a aprobat în ședință alocarea a 2,175 miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru a asigura continuitatea unor programe de investiții esențiale și a serviciilor publice. Deciziile vin în sprijinul dezvoltării comunităților, modernizării infrastructurii și susținerii instituțiilor culturale din țară.

Investiții strategice prin programe naționale

Din suma totală, 1,435 miliarde de lei vor fi direcționați către proiecte finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, vizând modernizarea infrastructurii locale. Alte 380 milioane de lei sunt destinate implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar 360 milioane de lei vor finanța proiecte de interes public sau social, gestionate de Compania Națională de Investiții.

„Continuarea proiectelor de dezvoltare în toate comunitățile este esențială pentru creșterea calității vieții oamenilor. Alocările aprobate astăzi răspund cererilor de transfer pentru investiții vitale,” a declarat ministrul dezvoltării, Marcel Boloș.

Sprijin pentru energia termică

Pentru asigurarea continuității serviciilor de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, Guvernul a alocat 136,4 milioane de lei. Fondurile vor sprijini 19 unități administrativ-teritoriale unde energia termică este produsă din surse diverse, inclusiv gaze naturale, cărbune, păcură și biomasă.

Advertisement

Finanțare pentru cultură

Un alt act normativ aprobat vizează alocarea a 203,9 milioane de lei pentru 72 de instituții de cultură din 33 de județe. Suma, reprezentând 2% din impozitul pe venit colectat la nivel județean între 1 august și 6 decembrie 2024, va sprijini funcționarea și continuarea investițiilor în teatre, filarmonici, opere și alte instituții culturale subordonate unităților administrativ-teritoriale.

„Această măsură sprijină unitățile care nu au capacitatea financiară de a acoperi cheltuielile necesare funcționării și dezvoltării infrastructurii culturale,” a subliniat ministrul interimar al dezvoltării.

Județele beneficiare

Printre județele care vor primi finanțare pentru instituțiile culturale se numără Arad, Cluj, Hunedoara, Iași, Timiș și Sibiu. Decizia reflectă angajamentul Guvernului de a susține infrastructura culturală ca parte integrantă a dezvoltării comunităților locale.

Advertisement

Prin aceste alocări semnificative, Guvernul reafirmă prioritățile naționale legate de modernizare, sustenabilitate și acces la servicii de calitate pentru cetățeni.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

INFORMARE

Această informare este efectuată de:

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L., Orăștie, str. Târgului nr. 25, jud. Hunedoara, CUI RO 49298717,intenționează obțină emiterea acordului de mediu, conform Legii nr. 292/2018 cu modificările ulterioare, pentru obiectivul: “Stație concasare, sortare și concentrare hidrogravitațională a substanțelor minerale utile” comuna Certeju de Sus, loc. Certeju de Sus (amplasamentul fostei uzine de preparare II E.M. Certej), JUD. HUNEDOARA, identificat cu CF nr. 147 Certeju de Sus.

​Ca rezultat al acestei măsuri se vor produce următoarele:

sortarea agregatelor minerale brute cu concasarea fractiei mari, concomitent fiind supuse spalarii cu apa tehnologica
la final sorturile obținute sunt depozitate în depozitele de produse finite, amenajate la sol, de unde sunt încărcate în mijloace auto și transportate la beneficiari.

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare sau care intenționează să transmită observații, sugestii șirecomandări se pot adresa solicitantului la adresamenționate începând cu data de 13.12.2024.

e-mail:  petrecristea71@yahoo.com, tel. 0755795457

Prin reprezentant,

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L.

Administrator Petre Criste

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate