Ieri s-au împlinit 72 de ani de când, în vremurile tulburi de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, în România se instala primul guvern comunist.

Primul guvern comunist al României a fost condus de dr. Petru Groza, cel născut în Băcia, iar în executivele alcătuite de acesta figura, ca ministru al Agriculturii și, mai apoi, al Cooperației, Romulus Zăroni, din Nădăștia de Sus, sat aparținător, acum, de orașul Călan.

Marginalizat de Ceaușescu

Apoi, timp de 16 ani, între 1961 și 1977, în guvernele conduse de Ion Gheorghe Maurer și Manea Mănescu, ministru al Minelor a fost deveanul Bujor Almășan. Din aceeași perioadă îl găsim, ca membru al guvernului, pe Janos Fazekas, cel care s-a născut la Lupeni, pe 16 februarie 1926. Membru al PCR, care a mai purtat și alte nume, din 1945, Janos Fazekas a absolvit o școală de partid în limba maghiară și a lucrat ca jurnalist. Cunoscut ca și luptător antifascist, Janos Fazekas a fost membru al CC al PCR între 1955 și 1984, iar într-un executiv apare prima oară în 1961, ca ministru al Agriculturii, timp de patru ani. Apoi, din 1965 și până la căderea comunismului, la finele lui 1989 a fost vicepremier în toate guvernele, ocupând, însă, și funcția de ministru al comerțului interior, între 1974 și 1980. Din această perioadă menționată intră în dizgrația lui Ceaușescu și, deși avea, la prima vedere un rang ministerial foarte înalt, Janos Fazekas a fost marginalizat pas cu pas. De altfel Janos Fazekas nu a fost judecat, precum alți foști demnitari comuniști. După revcoluție, a devenit membru al Partidului Umanist Român (devenit, apoi, Partidul Conservator, actualmente parte din ALDE) și a fost ales vicepreședinte al Asociației Antifasciste din România. A încetat din viață în urmă cu exact 13 ani, pe 6 martie 2004, la Budapesta.

Moartea suspectă a lui Vasile Patilineț

Municipiul Lupeni a mai dat un ministru în guvernele comuniste, acesta fiind Vasile Patilineț. Născut pe 21 decembrie 1923, a devenit membru de partid în 1945 și a cunoscut, apoi, o carieră politică fulminantă. Vasile Patilineț a fost membru al CC al PCR și responsabil din partea acestuia pentru Securitate, fiind adjunctul Direcției de organizare din cadrul temutului serviciu secret cominist, deputat și ministru, al Materialelor de Construcții, între 1972 și 1974, și, apoi, al Minelor, între 1974 și 1979, ajungând, apoi, ambasador în Turcia. Vasile Patilineț a fost, la început, un apropiat al lui Nicolaee Ceaușescu, acesta însărcinându-l, în secret, la finele lui 1965, cu lansarea unei anchete privind represiunea internă din partid. Această idee era legată de strângerea de documente referitoare la implicarea directă a lui Alexandru Drăghici în asasinarea lui Lucrețiu Pătrășcanu, iar Vasile Patilineț era considerat un mare specialist în dosare politice. Cu toate acestea, după “defectarea” lui Ion Mihai Pacepa, a fost rândul lui Vasile Patilineț să ajungă în vizorul Securității, ca urmare a unui ordin dat de Nicolae Ceaușescu pentru a-i fi verificați toți oamenii de încedere. Astfel, s-ar fi raportat, în 1979, că Patilineț, minstru al Minelor atunci, folosea o vilă din Petroșani pentru interese personale sau întrâlniri amoroase, pentru care Combinatul Minier din Valea Jiului plătise un milion de lei, o sumă colosală în acea perioadă. Despre Patilineț s-a mai spus că întreținea relații intime cu femei în biroul său ministeraial, dar și că ar fi fost implicat în traficul cu blănuri de urs pentru Germania. Totodată, sec spune că multe persoane îl urau pe Vasile Patilineț, printre acestea fiind și un cunoscut fotbalist, care făcuse închisoare prin anii ‘70, pentru că a fusese acuzat că a bătut un ofițer de Securitate. Acesta susținea că ar fi fost o răzbunare a lui Patilineț pentru că ar fi avut o relație amoroasă cu soșie ministrului. În viața persoanală a lui Vasile Patilineț a avut loc și un eveniment tragic, fiica sa murind ca urmare a unei întreruperi de sarcină provocată în condiții ilegale, datorate Decretului 770 de interzicere a avorturilor, act normativ sprijinit chiar de tatăl său. Vasile Patilineț a murit la sfârșitul lui 1984, într-un accident de mașină la Ankara, în capitala Turciei, țară în care era ambasador al României, după ce nu a mai fost ministru al Minelor. S-a speculat că accidentul lui Patilineț ar fi fost „aranjat” de Securitate, la ordinul lui Nicolae Ceaușescu, dar nu s-a putut dovedi nimic în acest sens. Cu toate acestea, un înalt demnitar comunist declara, după Revoluție, că respectivul accident s-a petrecut fiindcă lui Vasile Patilineţ i s-ar fi pus un drog într-un pahar din care băuse la o recepție înainte de producerea tragicului eveniment rutier.

Nouă ani în fruntea Internelor

Un alt ministru hunedorean, de numele căruia se leagă multe controverse pe perioada când s-a aflat în fruntea Internelor, este George Homoștean. Acesta, născut la Deva, pe 19 iunie, 1923, a fost în fruntea Ministerului Afacerilor Interne în cinci guverne, conduse de Ilie Verdeț și Constantin Dăscălescu, între 5 septembrie 1978 și 5 octombrie 1987, deci exact nouă ani și o lună. În mandatele sale s-au petrecut mai multe evenimente, ascunse atunci publicului larg. Una dintre ele este cea cunoscută ca “Operațiunea Autobuzul”. Într-o biografie a miniștrilor de Interne ai României, despre Homoștean se precizează următoarele: “A avut loc un eveniment (în 1981, n.red), care a fost calificat ca fiind act terorist după standardele internaţionale. Trei indivizi, cu vârste între 23 şi 32 de ani, au sustras, în noaptea de 22/23 august (fosta zi națională a României, n.red), de la un post de miliţie din judeţul Hunedoara (cel din comuna Pui, n.red.), două puşti-mitralieră şi un pistol, au deturnat un autobuz cu navetişti, obligându-i să se îndrepte spre Timişoara, cu intenţia de a părăsi România. Operaţiunea «Autobuzul», cum a fost cunoscută acţiunea miliţiei şi trupelor de securitate locale, a avut ca rezultat împuşcarea celor trei «terorişti» şi a câtorva din pasagerii autobuzului. Raportat ca un succes al Ministerului de Interne, în realitate evenimentul a scos în evidenţă reale deficienţe în tehnica de negociere a comandanţilor”. În acest caz, după Revoluție, George Homoștean a fost condamnat la 14 ani de închisoare, pentru instigare la omor deosebit de grav, în 2002, dar a fost grațiat de președintele de atunci al României, Ion Iliescu. Un alt caz celebru din vremea când George Homoștean era ministru este cel al avionului care a ajuns în Austria, mediatizat în epocă la posturile de radio Europa Liberă și Vocea Americii. În biografia prezentată de Ministerul de Interne se arată: “Un eveniment «terorist» a fost părăsirea României de către un grup de 20 persoane (3 iulie 1980), cu un avion AN-2 de pe un aeroport de lângă Arad. Alertarea forţelor de apărare antiaeriană a fost tardivă, avionul, condus de pilotul Vasile Popescu şi grupul format din rude apropiate din Banat (unii chiar membri de partid), a ajuns în Austria, unde a cerut azil politic guvernului austriac, care s-a şi grăbit să îl acorde, anunţându-se totodată că avionul va fi predat autorităţilor române”. De asemenea, numele lui George Homoștean mai este amintit și în cazul dizidentului anticomunist Gheorghe Ursu, mort în condiții suspecte în 1985, alături de cel al șefului Securității, Iulian Vlad, și al ministrului de Externe, Ștefan Andrei, după cum declara, în presa centrală, fiul victimei, fiind inculpat în acest dosar carese mai judecă și în prezent. Căderea comunismului l-a găsit pe George Homoștean ca ambasador al României în Cehoslovacia. De profesie fasonator, George Homoștean a luptat în al Doilea Război Mondial, unde a și fost rănit, după conflagrație fiind sergent major la un post de jandarmi din județul Sălaj. Odată cu înscrierea în Partidul Comunist, cariera lui George Homoștean a fost una ascendentă, de la prim-secrear în județul Alba, deputat în Marea Adunare Națională, timp de 20 de ani și până la cea de ministru. Mai mult, Homoștean a fost decorat, ca sublocotenent în retragere, de președintele de atunci al României, Traian Băsescu, cu Ordinul Național Virtutea Militară în Grad de Cavaler, în aprilie 2010. Ulterior, la puțin, distincția a fost retrasă de șeful statului. George Homoștean, al cărui nume apare și în cunoscutul raport de condamnare a comunismului a lui Vladimir Tismăneanu, a fost foarte activ până spre finalul vieții, acesta murind, de curând, pe 20 decembrie 2016.

Destinul tragic al întâiului prim – secretar al județului

În ordine cronologică, Ioachim Moga a fost ultimul hunedorean care a îndeplinit funcția de ministru într-un guvern comunist. Ioachim Moga născut pe 14 martie 1926, în cătunul Dealu Mic, acum în satul Cinciş – Derna, din comuna hunedoreană Teliucu Inferior. De meserie zidar, a practicat această îndeletnicire la Combinatul Siderurgic din Hunedoara, până la vârsta de 20 de ani. A urmat, apoi, o şcoală de partid şi a început să ocupe funcţii politice, începând cu 1950. A început ca secretar de partid la Raionul Haţeg, a răspuns de cadre la Ghelari şi, apoi, secretar II la Raionul Hunedoara, timp de opt ani şi jumătate, mai exact până în noiembrie 1965. După această dată a fost promovat în funcţie, fiind secretar al Comitetului Regional de Partid Hunedoara, post pe care l-a ocupat până în februarie 1968. După înființarea județelor în urma reorganizării administrativ-teritoriale din februarie 1968, Ioachim Moga a fost numit în funcția de prim-secretar al Comitetului Județean al PCR Hunedoara, fiind primul care a ocupat acest post. În perioada cât a fost prim-secretar la Hunedoara, a absolvit liceul la București și apoi Facultatea de Istorie și Filozofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. În august 1969 a fost ales ca membru al Comitetului Central al PCR, precum și deputat în Marea Adunare Națională (din martie 1959), fiind reales în ambele funcții până în decembrie 1989. După ce a fost prim secretar al judeţului aproape nouă ani, la 26 ianuarie 1977 (coincidenţă sau nu, de ziua de naştere a lui Nicolae Ceauşescu), Ioachim Moga a fost mutat la București, fiind numit în funcția de prim-vicepreședinte al Consiliului Organizării Economico-Sociale (cu rang de ministru secretar de stat). A îndeplinit această funcție până la data de 29 martie 1980, în guvernele Manea Mănescu 2 şi Ilie Verdeţ 1. Apoi, vreme de trei ani, a fost numit şef peste cooperaţiile meşteşgăreşti din ţară. În anul 1983 a fost numit în funcția de prim-secretar al Comitetului Județean al PCR Cluj, îndeplinind și funcția de președinte al Consiliului Popular Județean Cluj. Şi de aici intervin elementele tragice din destinul lui Ioachim Moga. În primăvara lui 1989 a făcut cere de pensionare, dar nu i-a fost aprobată. În decembrie acelaşi an a fost Revoluţia, la Cluj fiind mulţi morţi. După căderea comunismului, Moga s-a pensionat, în condiţiile în care soţia sa nu avea niciun venit, însă, în perioada 20 februarie – 13 august 1990, s-a aflat în detenție preventivă, fiind inculpat în dosarul Revoluției de la Cluj din decembrie 1989. A fost eliberat din închisoare, deoarece a făcut un atac cerebral în perioada arestului. S-a retras în satul natal, în casa soacrei, neavând apartament cumpărat, unde s-a ocupat cu agricultura, în perioada în care îi permitea sănătatea. În procesul în care i-a fost intentat, Ioachim Moga a fost, iniţial, scos de sub urmărire. În 1997 procesul s-a redeschis, sentinţa finală fiind dată în 2006. Până atunci, însă, în viaţa lui Ioachim Moga a mai fost un moment tragic. Unul dintre cei doi copii ai săi, Lucian, inginer miner, a fost găsit mort în condiţii suspecte. Oficial, cauza morţii ar fi fost sinuciderea prin spânzurare, lucru bazat pe faptul că soţia îl părăsise pe Lucian Moga în săptămâna producerii decesului. În schimb, însă, fostul prim secretar afirma, în respectiva perioadă, că fiul său fusese omorât, bazându-şi declaraţia pe faptul că Lucian Moga era înalt şi nu avea cum să se spânzure de cuierul de haine, care era destul de jos. La data de 20 martie 2006, Înalta Curte de Casație de Justiție a dat sentința finală în procesul privindu-i pe cei implicați în reprimarea revoluției, la Cluj. Instanța a respins recursul acuzaților, emițând mandat de executare a pedepselor pe numele lui Ioachim Moga, condamnat la opt ani de închisoare. La scurt timp după pronunțarea sentinței, avocații săi au cerut instanței și au obținut amânarea executării pedepsei cu un an, din motive medicale. După expirarea termenului, în iunie 2007, avocații au reușit să obțină o prelungire de înca un an și jumătate, adică până în decembrie 2008, invocând tot motive medicale. Ioachim Moga a încetat din viață la 2 decembrie 2007, în urma unor complicații la inimă, la Spitalul Municipal din Cluj, fiind înmormântat la Deva. În perioada în care Ioachim Moga a fost prim secretar la Hunedoara s-a construit barajul de la Cinciş şi “Casa Albă”. Ioachim Moga a fost unul dintre puţinii activişti de partid de rang înalt care nu avea apartament în proprietate, nu şi-a construit casă şi nu şi-a trecut nevasta pe niciun stat de plată.