Actualitate - Eveniment
CNS Cetate Deva a ajuns la trei puncte de primul loc
După ce runda trecută, au jucat, acasă, cu ACS Poli 2 Timișoara, astazi după masă băieții de la CNS Cetate au întâlnit un alt satelit de echipă de Liga I.
A doua victorie la rând din cele 12 dorite
La Rovinari, în județul Gorj, CNS Cetate Deva a întâlnit pe Pandurii 2 Târgu Jiu. Deși, prin prisma locurilor din clasament, devenii păreau favoriți, Viorel Tănase, antrenorul principal al celor de la CNS Cetate atrăgea atenția, înainte de joc, că meciul cu Pandurii 2 nu va fi deloc unul ușor, iar tehnicianul hunedorean a avut dreptate. Meciul nu a început deloc bine pentru Deva și, în minutul 11, la o fază prelungită de atac a gazdelor, Jude are o deviere nefericită și înscrie în propria poartă. CNS Cetate joacă fără orizont, gazdele controlează ostilitățile, dar până la pauză nu se mai înscrie, și Pandurii 2 Târgu Jiu intră la vestiare în avantaj. Ca și în prima etapă, în mitanul secund parcă a fost o altă echipă a Devei pe teren, după ce, cu siguranță, Viorel Tănase a avut, în pauză, mai multe discuții cu elevii săi. CNS Cetate comtrolează jocul, dar nu reușește să înscrie. Egalarea vine, totuși, în mod firesc, în minutul 76, când, după o bună centrare a lui Făgărășanu, Stoenac reia în plasă, cu un șut elegant, din șapte metri lateral. Golul îi descătușează pe deveni, care caută punctul decisiv. Și acesta vine, pe final de meci, în minutul 87, când, după o lovitură de colț executată de Cristian, Tecsi înscrie cu o lovitură de cap. Astfel, CNS Cetate câștigă la Rovinari cu 2-1 și realizează a doua victorie din cele 12 propuse pentru retur. Dar cel mai important este că Deva, printr-un joc favorabil al rezultatelor, pentru că trebuie să ai și un dram de noroc, s-a apropiat la trei puncte de primul loc, după ce, în urma primei etape din retur, ecartul ajunsese la opt „lungimi”. Iar în aceste condiții, chiar și dacă Național Sebiș va primi trei puncte la „masa verde”, distanțele sunt mai ușor remontabile. Iar un prim pas se poate face vineri, când Sebișul vine la Deva.
Actualitate
20 de ani de la înființarea IGSU. Evenimente speciale organizate de ISU Hunedoara
Pe 15 decembrie 2024, se împlinesc 20 de ani de la înființarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), o structură esențială în protecția vieții și bunurilor cetățenilor în fața situațiilor de urgență. Cu acest prilej, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara organizează o serie de evenimente dedicate marcării acestui moment aniversar.
Programul activităților:
Ziua Porților Deschise
Vineri, 13 decembrie, începând cu ora 10:00, subunitățile ISU din județ își vor deschide porțile pentru public. Detașamentele de Pompieri din Hunedoara, Petroșani și Orăștie, precum și Secțiile de Pompieri din Brad și Ilia, vor oferi vizitatorilor ocazia să descopere echipamentele utilizate în intervenții, să interacționeze cu personalul de intervenție și să afle detalii despre activitatea pompierilor.
Expoziție și demonstrații la Shopping City Deva
Tot vineri, de la ora 12:00, la Shopping City Deva, va fi organizată o expoziție impresionantă de tehnică de intervenție, care va include autospeciale moderne, echipamente de descarcerare și alte dispozitive utilizate de pompieri în misiuni. De asemenea, echipele SMURD vor susține exerciții demonstrative de acordare a primului ajutor, oferind publicului informații utile despre cum pot acționa rapid în caz de urgență.
IGSU, două decenii de dedicare
Creat în decembrie 2004 prin fuziunea Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari cu Comandamentul Protecției Civile, IGSU a devenit integratorul principal al Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență. Structurile subordonate, inclusiv ISU „Iancu de Hunedoara,” au misiunea de a gestiona riscurile și de a interveni prompt în cazuri de incendii, inundații, alunecări de teren, accidente colective, calamități naturale sau antropice.
Cu peste 280 de subunități operative la nivel național, IGSU este un reper al siguranței publice, sprijinind comunitățile în momente critice. SMURD, parte integrantă a IGSU, oferă servicii de prim-ajutor calificat și intervenție medicală de urgență, salvând vieți în situații limită.
Implicarea comunității
Evenimentele organizate de ISU Hunedoara sunt o oportunitate pentru cetățeni de a înțelege mai bine activitatea pompierilor și modul în care aceștia contribuie la siguranța comunității. Totodată, ele reprezintă un moment de recunoștință pentru munca și dedicarea personalului ISU, care zilnic își riscă viața pentru a proteja pe ceilalți.
Publicul este invitat să participe la activități, să interacționeze cu pompierii și să descopere tehnologiile și echipamentele care fac posibile intervențiile de succes.
Actualitate
Acțiune a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria, pentru siguranța rutieră
Acțiune a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria, pentru siguranța rutieră
În data de 11 decembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au desfășurat o acțiune pentru creșterea siguranței în trafic și prevenirea evenimentelor rutiere.
În cadrul acțiunii, în intervalul orar 10.30-12:30, au fost oprite pentru control, în orașul Simeria, 15 autovehicule, iar 15 persoane au fost verificate în bazele de date, prin utilizarea aplicației eDAC.
Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea legislației rutiere, conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar pentru lipsă RCA a fost reținut un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare.
Totodată, polițiștii au constatat și două infracțiuni rutiere: conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis de conducere.
Cele două infracțiuni au fost constatate în jurul orei 11:00, când polițiștii au oprit pe D.N.7 un autoturism care se deplasa din direcția de mers Simeria-Deva, fiind condus de un bărbat de 50 de ani, din comuna Turdaș.
În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, cel aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării probelor biologice de sânge necesare stabilirii cu exactitate a concentrației volumului de alcool în sânge.
Actualitate
Tânărul de 21 de ani, urmărit de polițiști, a fost reținut pentru 24 de ore
Tânărul de 21 de ani, urmărit de polițiști, a fost reținut pentru 24 de ore .
Polițiștii Serviciului Rutier au continuat cercetările în cazul tânărului de 21 de ani, din Deva, care a fost urmărit în trafic ieri, în municipiul Deva, după ce nu a respectat semnalul regulamentar de oprire. În urma verificărilor, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru:
• Conducere fără permis;
• Conducerea unui autovehicul neînmatriculat;
• Furtul plăcuțelor de înmatriculare montate pe autoturismul pe care îl conducea.
În momentul în care a fost oprit, autoturismul condus de acesta avea montate plăcuțe de înmatriculare care nu corespundeau vehiculului, iar investigațiile polițiștilor au relevat că acestea erau furate.
Poliția reamintește tuturor conducătorilor auto:
– Respectați semnalele polițiștilor și opriți la solicitarea acestora;
– Conducerea fără permis, sub influența alcoolului sau utilizarea unor plăcuțe false ori furate sunt infracțiuni grave, sancționate conform legii;
– Respectați regulile de circulație pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur.
Poliția Rutieră va continua să acționeze ferm față de cei care încalcă legea și pun în pericol siguranța publică.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ultima tură de serviciu: Plt. adj. șef Lucian Beregszaszy a ieșit la pensie. „Un exemplu de generozitate, implicare și profesionalism”
-
Actualitatecu 14 ore in urma
Accident tragic pe DN 68, în apropiere de Hațeg: Un șofer și-a pierdut viața
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Simpozion la ITM Hunedoara privind campania națională de control în domeniul construcțiilor
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Echipele hunedorene din Liga 3 termină anul, ambele, pe locul al cincilea
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Au apărut primii brazi de Crăciun în piețele din Hunedoara. Prețurile pornesc de la 40 de lei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Minori prinși pe stradă cu substanțe interzise, la Deva
-
Actualitatecu 10 ore in urma
Magia Crăciunului. Brăduți împodobiți de locatari, în scara blocului în care locuiesc, în Deva