Actualitate - Eveniment
Proiect al administrației din Totești, pe locul doi în țară
Comuna hunedoreană Toteşti, o pitorească aşezare din Ţara Haţegului, este una dintre porţile de intrare către zona Retezatului.
Localitatea Toteşti, o aşezare rurală apropiată de oraşul Haţeg, are în componenţă patru sate, respectiv reşedinţa omonimă şi satele aparţinătoare Cârneşti, Păclişa şi Reea.
Fonduri europene pentru infrastructură
În comună întâlnim un monument istoric, Castelul Pogany şi parcul acestuia, dar şi un sit arheologic la Cârneşti, precum şi lacul de acumulare de la Păclişa. În mod firesc, locuitorii comunei, dar și administrația publică locală, își doresc o creștere a gradului de confort în așezarea în care trăiesc. „Şi noi punem un accent foarte mare pe dezvoltarea reţelei de infrastructură. Chiar dacă suntem o localitate rurală, suntem, practic, lipiţi de oraşul Haţeg, iar cei din Toteşti, cetăţeni europeni, merită, cu prisosinţă, condiţii de viaţă cât mai apropiate de cele din mediul urban. În acest sens, anul trecut s-au derulat lucrările la proiectul de introducere a rețelelor de apă potabilă și canalizare în regim centralizat în întreaga comună, derulat pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), prin Ordonanța de Guvern 28, şi s-a lucrat intens la această investiţie. Această iniţiativă este una mai veche, pe care am pornit-o cu mai mulţi ani în urmă, pe un proiect pe fonduri europene, dar prin 2009 – 2010 guvernanţii de atunci nu ne-au mai asigurat resurse bugetare, tăindu-ne de la finanţări. În fine, este o perioadă de care nu-mi face plăcere să îmi amintesc şi este bine că am reuşit să o depăşim. Lucrările au fost finalizate şi s-a pregătit documentaţia necesară pentru predarea investiţiei către operatorul de specialitate din judeţ, SC ApaProd SA Deva, care va a vea în administrare reţeaua de apă şi de canalizare. Această lucrare nu acoperă, în totalitate, toată comuna Totești și, pentru a remedia acest neajuns, am mai întocmit un proiect, de această dată pe fonduri europene, pentru extinderea rețelei de apă și canalizare. Acest proiect a fost depus la Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) Timișoara, pe măsura 7.2, cea intitulată „Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”. Cei de la AFIR Timișoara au făcut vizita în teren și apoi am fost anunțați că proiectul nostru a fost selectat pentru aprobare, fiind pe locul al doilea de pe o listă întocmită la nivel național”, a declarat Tiberiu Pasconi, primarul comunei hunedorene Toteşti.
Urmează aprobarea bugetului
Pentru cei din comuna Totești urmează, chiar astăzi, un moment important. „În ședința de Consiliu Local din data de 23 martie 2017 se va supune aprobării bugetul comunei Totești pentru acest an. Este cam târziu, dar acest lucru nu s-a întâmplat din vina noastră. În funcție de acest buget vom vedea cum ne vom încadra pentru cotele de cofinanțare la diverse proiecte sau ce investiții putem să le realizăm pe cheltuială preoprie integrală. Pentru acest an avem în plan, pe lângă rețelele de la apă și canalizare, reabilitarea căminului cultural din Totești, modernizarea drumurilor de exploatație agricolă din comună, extinderea bazei sportive de la Păclișa și amenajarea de locuri de joacă pentru copii în Cârnești și Reea. Bineînțeles că și în acest an vom continua cu întreținerea drumurilor și păstrarea curățeniei, cu sprijinirea unităților de învățământ, a căminelor culturale și a lăcașelor de cult, precum și alte activități”, a mai spus Tiberiu Pasconi, primarul din Totești.
Actualitate
Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale
Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale
În cursul zilei de ieri, polițiștii Serviciului Investigații Criminale și ai Biroului Investigații Criminale Deva, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, au desfășurat două percheziții domiciliare pe raza municipiului Deva.
În urma activităților procedurale, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat în vârstă de 53 de ani, domiciliat în municipiul Deva. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunii de instigare publică, faptă prevăzută și sancționată de Codul Penal (art. 368, alin. 1).
Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale care se impun.
Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă fapta.
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara reafirmă angajamentul ferm de a preveni și combate orice fapte ce amenință ordinea publică sau siguranța comunității.
Actualitate
Festin muzical oferit și în acest an, în pragul Crăciunului, de elevii și profesorii de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva
Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, elevii și profesorii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva oferă publicului devean momente muzicale pregătite cu mult entuziasm și dăruire.
Astfel, astăzi, 13 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Biserica Catolică „Sf. Anton” din Deva, va avea loc Concertul de Crăciun susținut de orchestra de chitare „Rozeta”, coordonată de prof. Csaba Varga, formată din elevi ai Liceului de Arte „Sigismund Toduță” și elevii Parohiei Romano-Catolice. Ansamblul propune spre audiție publicului un program format din opusuri din literatura muzicală universală și colinde, precum și miniaturi muzicale, solo-uri și duete.
Marți, 17 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Concertul de Crăciun va aduce pe scenă ansablurile vocal-intrumentale de muzică ușoară „Art Adventure” și „Art Band alături de Orchestra Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva.
„Art Adventure” reunește elevi talentați de la secțiile instrumentale și canto muzică ușoară, sub atenta coordonare a prof. Lorant Bravyak și, alături de trupa „Art Band” – compusă din profesorii: Lorant Bravyak (chitară), Lucian Mârza (bas), Delia Ștefoni (clape), Gabriel Hărăguș (colaborator – tobe) și eleve de la clasa de canto muzică ușoară a prof. Andreea Bogdan, Maria Copăcian și Florentina Pârva- , vor oferi publicului un program divers din repertoriul internațional. “Orchestra, înființată de regretatul profesor Radu Stan, coordonată în prezent de prof. Bianca Pienariu, reunește elevii claselor 6-12 de la secțiile coarde, suflători și pian și interpretează în cadrul acestui eveniment adaptări ale unor lucrări din repertoriul clasic și al muzicii de film, orchestrate cu dăruire și talent de însuși inițiatorul orchestrei, prof. Radu Stan. Prin marea varietate a repertoriului și genurilor abordate, Concertul de Crăciun promite să-și poarte ascultătorii într-o atmosferă de excepție”, spune prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.
Mult așteptatul concert al corurilor liceului, la Biserica „Immaculata” din Deva
În ziua următoare, miercuri, 18 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, Biserica Greco-Catolică „Immaculata” Deva va găzdui mult așteptatul Concert de Crăciun al Corurilor Liceului de Arte „Sigismund Toduță”.
“Corul de copii „Arlechino”, pregătit de hăruitele profesoare Florentina Pârva și Delia Ștefoni, împreună cu corurile „Lira” și „Orfeu”, dirijate de talentatul prof. Adrian Vinars și acompaniate la pian de prof. Delia Ștefoni își vor uni glasurile și vor înălța sufletele ascultătorilor prin colinde ale căror mesaj purtător de speranță străbate veacurile. Spre deliciul publicului, concertul coral va fi presărat cu momente instrumentale oferite de elevii și profesorii Liceului. Apreciem întregul colectiv de elevi și profesori pentru dăruirea și efortul investite în pregătirea acestor concerte și mulțumim instituțiilor care sprijină Liceul de Arte „Sigismund Toduță” în desfășurarea lor: Primăria și Consiliul Local Deva, Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, Biserica Catolică „Sf. Anton”și Biserica Greco-Catolică „Immaculata””, a mai transmis prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.
Actualitate
20 de ani de la înființarea IGSU. Evenimente speciale organizate de ISU Hunedoara
Pe 15 decembrie 2024, se împlinesc 20 de ani de la înființarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), o structură esențială în protecția vieții și bunurilor cetățenilor în fața situațiilor de urgență. Cu acest prilej, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara organizează o serie de evenimente dedicate marcării acestui moment aniversar.
Programul activităților:
Ziua Porților Deschise
Vineri, 13 decembrie, începând cu ora 10:00, subunitățile ISU din județ își vor deschide porțile pentru public. Detașamentele de Pompieri din Hunedoara, Petroșani și Orăștie, precum și Secțiile de Pompieri din Brad și Ilia, vor oferi vizitatorilor ocazia să descopere echipamentele utilizate în intervenții, să interacționeze cu personalul de intervenție și să afle detalii despre activitatea pompierilor.
Expoziție și demonstrații la Shopping City Deva
Tot vineri, de la ora 12:00, la Shopping City Deva, va fi organizată o expoziție impresionantă de tehnică de intervenție, care va include autospeciale moderne, echipamente de descarcerare și alte dispozitive utilizate de pompieri în misiuni. De asemenea, echipele SMURD vor susține exerciții demonstrative de acordare a primului ajutor, oferind publicului informații utile despre cum pot acționa rapid în caz de urgență.
IGSU, două decenii de dedicare
Creat în decembrie 2004 prin fuziunea Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari cu Comandamentul Protecției Civile, IGSU a devenit integratorul principal al Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență. Structurile subordonate, inclusiv ISU „Iancu de Hunedoara,” au misiunea de a gestiona riscurile și de a interveni prompt în cazuri de incendii, inundații, alunecări de teren, accidente colective, calamități naturale sau antropice.
Cu peste 280 de subunități operative la nivel național, IGSU este un reper al siguranței publice, sprijinind comunitățile în momente critice. SMURD, parte integrantă a IGSU, oferă servicii de prim-ajutor calificat și intervenție medicală de urgență, salvând vieți în situații limită.
Implicarea comunității
Evenimentele organizate de ISU Hunedoara sunt o oportunitate pentru cetățeni de a înțelege mai bine activitatea pompierilor și modul în care aceștia contribuie la siguranța comunității. Totodată, ele reprezintă un moment de recunoștință pentru munca și dedicarea personalului ISU, care zilnic își riscă viața pentru a proteja pe ceilalți.
Publicul este invitat să participe la activități, să interacționeze cu pompierii și să descopere tehnologiile și echipamentele care fac posibile intervențiile de succes.
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident tragic pe DN 68, în apropiere de Hațeg: Un șofer și-a pierdut viața
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu o zi in urma
Magia Crăciunului. Brăduți împodobiți de locatari, în scara blocului în care locuiesc, în Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incidente pe drumurile publice în județul Hunedoara: Viteza, alcoolul și fuga de la locul faptei pun în pericol siguranța circulației
-
Economiccu 2 zile in urma
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,11%, în noiembrie 2024
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Final de an bun pentru administrația din Pestișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Dosar penal întocmit de polițiști, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decretul, semnat de președintele Klaus Iohannis