Connect with us
Data: 01/07/2024
.

Actualitate

Au venit în județ din alte părți și au fost victime ale unor accidente

Publicat

pe

Așa cum era de așteptat, în perioada Sărbătorilor Pascale s-au înregistrat mai multe evenimente rutiere pe șoselele din județ, soldate, din fericire, fără urmări grave.

În două dintre accidentele din perioada Paștelui au căzut victime, spre ghinionullor, persoane care nu sunt de loc din județul Hunedoara.

Din Timiș și din Călărași

În primul caz, un tânăr în vârstă de 22 de ani din în municipiul Hunedoara, a condus un autoturism pe DN 66, în direcţia de mers Călan – Haţeg, pe dealul Hațegului și, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un șofer de 25 de ani, din comuna Giroc, judeţul Timiș. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a unei pasagere din județul vecin, în vârstă de 56 de ani, din autoturismul care circula regulamentar. Apoi o deveancă, în vârstă de 53 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul 1 Decembrie din reședința de județ, la intersecţia cu bulevardul Iuliu Maniu, nu a acordat prioritate de trecere unei femei în vârstă de 70 de ani, din municipiul Călăraşi, care s-a angajat regulamentar în traversare, rezultând vătămarea corporală uşoară a pietonului. În ambele cauze s-au întocmit dosare de cercetare penală, un astfel de act de procedură fiind făcut de polițiști și pe numele unui tânăr de 25 de ani din Deva, care a fost depistat în trafic la volanul un autoturism pe strada Piața Unirii din localitate, deși avea permisul de conducere suspendat din data de 8 septembrie 2016.

Advertisement

Actualitate

CAS Hunedoara: Activitatea medicilor de familie din județul Hunedoara se desfășoară în condiții normale

Publicat

pe

Redactat de

Contractul-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, este valabil până la data de 31 decembrie 2024. În urma discuțiilor dintre conducerea CAS Hunedoara și reprezentanții Asociației Profesionale a Medicilor de Familie și Patronatul Medicilor de familie din județul Hunedoara, la ora actuală, nu există motive care să conducă la un blocaj în ceea ce privește desfășurarea activității cabinetelor de medicină primară.

„Asigurarea accesului tuturor hunedorenilor la servicii medicale nelimitate și performante, este prioritatea Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara. De asemenea, ne concentrăm toate eforturile pentru a menține o colaborare profesionistă cu toți furnizorii de servicii medicale. Vă asigurăm că, CAS Hunedoara este un partener de încredere și responsabil, astfel încât, împreună să dezvoltăm un sistem de sănătate de calitate în județul Hunedoara”, declară Adrian David, directorul general al CAS Hunedoara.

Reprezentanții CAS Hunedoara precizează că se vor menține și în trimestrul III al anului în curs actualele valori ale punctelor pentru medicină primară și de specialitate din ambulatoriu, precum și a plafonului de referință pentru asistența medicală stomatologică.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Controale la operatori economici din domeniul forestier, la Teliucu Inferior și Crișcior

Publicat

pe

Redactat de

Operatori economici din domeniul forestier, din comunele Teliucu Inferior și Crișcior, au fost verificați de polițiști și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Timișoara.

Controalele, desfășurate zilele trecute, au vizat modul de punere în valoare, autorizare, exploatare, depozitare, gestionare și transport a materialului lemnos. La final, doi operatori economici au fost amendați, fiind, totodată, confiscat și peste nouă metri cubi de material lemnos.

În perioada 27 – 29 iunie 2024, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, însoțiți de reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara, au efectuat verificări privind modul de punere în valoare, autorizare, exploatare, depozitare, gestionare și transport a materialului lemnos, de către diferiți operatori economici, de pe raza comunelor Teliucu Inferior și Crișcior. În urma acestor controale, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 8.000 lei, conform Legii nr.171/2010 și au luat măsura confiscării valorice a unui volum de 9,234 mc material lemnos în valoare de 3.835,84 lei”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Aproximativ 200 de intervenții și misiuni ale pompierilor hunedoreni, în weekendul trecut

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara au desfășurat, în weekendul trecut, 195 de misiuni și intervenții, majoritatea constând în acordarea primului ajutor medical calificat și în gestionarea optimă a situațiilor de urgență.

“În această perioadă, echipajele SMURD au răspuns la 152 de solicitări, cele mai multe fiind gestionate de către Detașamentele de pompieri din Deva, Orăștie, Hunedoara și Petroșani. În cele trei zile, echipajele de pompieri au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor care ar fi putut avea loc din cauza producerii a cinci accidente rutiere, la unul dintre ele fiind nevoie și de asistență medicală din partea echipajului SMURD. De asemenea, măsuri PSI au fost asigurate și în localitatea Mintia unde s-a constatat o fisură în țeava de alimentare cu gaz metan”, au informat reprezentanții ISU Hunedoara.

Două incendii, izbucnite în Deva și Brad

În zilele de 28 și 30 iunie, pompierii au intervenit pentru stingerea a 2 incendii, în Deva, respectiv Brad, în urma cărora, din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. “În municipiul Deva, incendiul s-a manifestat la deșeuri menajere aflate pe holul etajului 4 al unui bloc de locuințe de pe strada Mărăști, iar în Brad, intervenția echipajelor de pompieri s-a realizat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă a unei gospodării situată pe strada Ardealului. Cauza probabilă a acestui incendiu a fost un scurtcircuit electric”, au mai informat reprezentanții ISU Hunedoara.

Tot în weekendul trecut, echipaje de pompieri de la subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au efectuat cinci acțiuni de informare preventivă și recunoaștere în teren, în diferite locații din Petroșani, Turdaș, Pricaz și Pui.

Advertisement

În cele trei zile, pompierii au participat la 24 acțiuni în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, iar alte șase misiuni au constat în diferite intervenții realizate în sprijinul comunității.

În continuare, pompierii militari hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical calificat persoanelor aflate în dificultate.

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate