Actualitate
Un copil a fost la un pas de a rămâne fără organul genital, într-un loc de joacă din Petroșani
O parte dintre spațiile de joacă pentru copiii din Petroșani sunt adevărate capcane. Un copilaș în vârstă de 10 ani a fost la un pas să fie mutilat pe viață într-un balansoar. Doar printr-o minune a scăpat, iar părinții săi trag un semnal de alarmă.
Băiețelul de numai 10 ani a trăit un adevărat coșmar, după ce s-a dat într-un balansoar din curtea grădiniței. Ieșise la joacă împreună cu verișoara sa și cu bunica, iar o clipă de neatenție, l-a dus direct în brațele medicilor de la salvare. Cum a fost posibil, ne explică chiar mama lui: „Se dădeau pe acel balansoar și prin alunecare a căzut în acea bară care a fost tăiată, pentru că s-a furat și s-a dus la fier vechi. A fost dus la spital, cu o plagă, trei copci și acum așteptăm să se vindece plaga și să îi scoatem firele”, spune femeia, care era la serviciu în momentul în care copilul său s-a accidentat în spațiul de joacă.
Bara ruptă i-a retezat copilului o parte din scrot
Practic copilul a fost la un pas să i se reteze penisul, din cauză că bucata de bară ruptă a acționat ca un cuțit și i-a retezat o parte din scrot. Diagnosticul medicilor a fost clar, dar din fericire, copilul a avut nevoie doar de trei copci. Părinții, însă, vor să le atragă atenția și altor copii și mai ales autorităților locale ca să verifice aceste spații destinate jocului. „Siguranța și sănătatea copiilor noștri este mai importantă decât orice altceva aici. Nu intenționez să acuz, nici să merg mai departe, vreau doar să trag un semnal de alarmă pentru cei care sunt în măsură să facă o revizie, ori un inventar asupra acestor spații, iar dacă nu mai pot fi întreținute, părerea mea personală este ca ele să dispară definitiv și cred că ar fi mai sănătos ca ai noștri copii să alerge doar prin iarba verde”, a mai spus mama copilului.
De două zile, spun cei din primărie a și demarat o astfel de acțiune de inventariere a spațiilor de joacă și cei de aici recunosc că regretă acest incident nefericit. „Eu, împreună cu domnul primar am întocmit o comisie pentru inventarierea tuturor locurilor de joacă de pe raza municipiului Petroșani. Acelea care sunt degradate, sau care pot să pună în pericol viața copiilor vor fi înlocuite, schimbate, sau reparate. De două zile sunt în teren și în cel mai scurt timp se vor remedia”, a declarat Daniel Vișan, director DPADPP.
Incidentul este privit de toți părinții cu atenție, mai ales că foarte multe spații de joacă sunt degradate și pot fi un real pericol pentru cei mici. Asta și din cauza hoților de fier vechi, care nu țin cont de ceea ce fac și acționează chiar și în astfel de spații destinate celor mici.
Actualitate
Corvinul este pe loc de play-off
În Liga 2 de fotbal s-au jucat, cu o singură excepție, meciurile etapei a XIV-a. Reamintim că în Liga 2, unde, la începutul competiției, au fost înscrise 22 de echipe, se joacă un singur tur, la finalul căruia primele șase clasate vor evolua în play-off-ul pentru promovarea în SuperLigă, iar celelate participante vor evolua în două serii de play-out.
Succes cu 2-1 la Oradea
Corvinul Hunedoara a jucat, în deplasare, la Oradea, pe terenul celor de la FC Bihor. Deși hunedorenii nu au drept de promovare în primul eșalon, trupa pregătită de Florin Maxim și-a respectat blazonul de deținătoare a Cupei României și își continuă evoluția pentru atingerea obiectivului, respectiv calificarea în play-off. Pe un teren deloc ușor, Corvinul a început mai bine jocul și, după două ratări ale lui Grigore, reușește deschiderea scorului în minutul 10 când, după o acțiune prelungită de atac, Cărăuș, din a doua încercare, a înscris, cu capul, din apropiere, centrarea lui Velisar. Până la pauză tot Corvinul a controlat jocul, în general, având ocazii mai periculoase decât gazdele, iar la vestiarele stadionului „Iuliu Bodola” din Oradea s-a intrat cu 1-0 în favoarea Hunedoarei. Mitanul secund începe perfect pentru Corvinul, Vladic, bine lansat de Lehaire, fiind faultat în suprafața de pedeapsă, este faultat de Băican. Iar penalty-ul din minutul 48 a fost transformat, cu siguranță, de Manolache. Jocul părea să se îndrepte spre o victorie fără probleme a Corvinului, dar, în minutul 68, arbitrul „vede” un henț, inexistent, la Lehaire, iar penalty-ul fantezist acordat a fost transformat de experimentatul Hora. Corviniștii reușesc să mențină rezultatul până la final, mai ratând, și ei, ceva ocazii, și se impun cu 2-1. În urma acestui rezultat, Hunedoara urcă pe 6, ultimul loc de play-off, cu 23 de puncte, iar Bihorul este pe 17, cu 11 puncte. Etapa viitoare cei de la Corvinul Hunedoara vor primi vizita liderului, AFKC Miecurea Ciuc, asupra acestui subiect urmând a reveni în edițiile următoare ale cotidianului SERVUS HUNEDOARA.
Actualitate
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
Un accident rutier grav a avut loc la ieșirea de pe autostrada A1 către DN 7, implicând două autoturisme și rănirea a patru persoane.
Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit în urmă cu puțin timp, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la ieșirea de pe autostrada A1 pe DN 7, unde a fost semnalat un accident rutier.
Pentru misiune au fost alocate și 3 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că, în accident au fost implicate 2 autoturisme, rezultând rănirea a 4 persoane.
Acestea au fost evaluate și au primit primul ajutor la locul evenimentului și ulterior au fost transportate la spitalele din Orăștie (2 victime), Deva ( 1 victimă) și Hunedoara (1 victimă), pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
În aceste momente, circulația în zonă se desfășoară alternativ.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR): „Am votat pentru candidatul cu o viziune de bun simț pentru oameni și pentru comunități”
Europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler (UDMR) a declarat, duminică, la Hunedoara, că a votat „pentru candidatul cu o viziune de bun simț pentru oameni și pentru comunități, pentru toți cetățenii țării noastre”.
„Am votat, azi, pentru candidatul care are o viziune rațională pentru oameni și pentru comunități, pentru toți cetățenii țării noastre. Am votat pentru candidatul care crede că statul trebuie să fie în slujba oamenilor și care știe că cetățenii nu sunt subordonații statului. După un președinte jucător și un președinte absent, este vremea să avem un președinte responsabil. De aceea, am votat pentru candidatul rațiunii și al bunului simț!”, a declarat europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler.
-
Actualitatecu o zi in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 8 ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Primarul din Luncoiu de Jos rămâne realist
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Probleme în sistemul informatic la Registrul Auto Român (RAR). Activitatea, perturbată în întreaga țară
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Acces gratuit la prevenție, diagnostic și monitorizare a bolilor grave pentru persoanele asigurate