Connect with us
Data: 02/12/2024
.

Actualitate

1 octombrie – “Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”. Flori, diplome și alte activități pentru „bunicii” din centrele aflate în subordinea DGASPC Hunedoara

Publicat

pe

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”, celebrată, în fiecare an, în 1 octombrie va fi marcată printr-o serie de activități în centrele aflate în subordinea Direcției Generale pentru Protecția Copilului și Asistență Socială (DGASPC) Hunedoara.

Se vor înmâna flori și diplome, dar vor fi organizate și mese festive, programe recreative, jocuri de societate și audiții muzicale în cluburile și sălile de sport din centrele pentru vârstnici, aflate în subordinea DGAPSC Hunedoara. La Brad, elevi ai Liceului Teoretic „Avram Iancu” din municipiu vor susține un program artistic ”bunicilor” aflați în centrul din localitate. De asemenea, se va organiza o excursie pentru beneficiarii centrului din Uricani la un schit din împrejurimi.

Ziua de 1 Octombrie desemnată ca Zi Internațională a Persoanelor Vârstnice este o zi specială pentru toți hunedorenii. Devenită deja o frumoasă tradiție, sărbătorirea acestei zile în centrele noastre rezidențiale se află sub semnul cinstei și respectului pe care îl datorăm persoanelor vârstnice pentru tot ce au însemnat ei pentru comunitatea din care provin. În această zi de sărbătoare, D.G.A.S.P.C. Hunedoara adresează tuturor seniorilor hunedoreni calde urări de sănătate, viață lungă și liniștită! La mulți ani!”, a declarat Geanina Marina Ianc, director general la DGASPC Hunedoara.

În prezent, în subordinea DGASPC Hunedoara, funcționează în localitatea Pui un Cămin pentru persoane vârstnice, prin parteneriat cu Consiliul Local Pui, unde sunt ocrotite 14 persoane vârstnice. De asemenea în celelalte centre rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități aflate în localitățile Brad, Brănișca, Geoagiu, Păclișa, Uricani și Petrila, beneficiază de asistență și îngrijire un număr de 57 de beneficiari cu vârsta peste 65 de ani, din totalul de 351 de beneficiari.

Ziua de 1 octombrie a fost declarată de către Organizația Națiunilor Unite ca „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”.

Actualitate

S-au izbit cu mașina de un copac

Publicat

pe

Redactat de

Un tânăr de 22 de ani, din municipiul Hunedoara, este cercetat de polițiști după ce a fost implicat într-un eveniment rutier cu victime.

Evenimentul rutier a avut loc aseară, 01 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, pe un bulevard din municipiul Hunedoara.

Din primele verificări a reieșit că șoferul de 22 de ani nu ar fi adaptat viteza, ar fi pierdut controlul autoturismului, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat într-un copac.

În urma celor întâmplate a rezultat rănirea unui tânăr de 19 ani, pasager pe locul din dreapta-față al autoturismului.

Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii continuă verificările, în ambele cauze prezentate.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Bărbat fără permis de conducere, depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii au depistat în trafic, în cursul nopții trecute, în jurul orei 01:00, un bărbat de 44 de ani, bănuit că ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Conducătorul auto, domiciliat în orașul Simeria, a fost depistat în municipiul Deva, pe Calea Zarandului.

Acesta a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,95 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul de 44 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Parcul Național Retezat: Un colț de rai cu 80 de lacuri alpine și biodiversitate unică

Publicat

pe

Redactat de

Parcul Național Retezat, situat în vestul Carpaților Meridionali, se întinde pe o vastă zonă montană, cu altitudini ce variază între 794 și 2509 metri (vârful Peleaga), acoperind aproape întreaga masivului Retezat-Godeanu și o porțiune din Munții Ţarcu. Această arie naturală protejată impresionează prin peisajul său variat și diversitatea formelor de relief, fiind un adevărat colț de rai pentru iubitorii naturii.

Unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale Parcului Național Retezat este prezența celor 80 de lacuri alpine de origine glaciară, dintre care 54 sunt lacuri permanente. Aceste lacuri reprezintă aproximativ 38% din totalul lacurilor glaciare din România, iar zona este cunoscută sub denumirea „Tărâmul cu Ochi Albaştri” datorită apei cristalline care le caracterizează.

Parcul se mândrește cu o combinație rară de habitate naturale, incluzând păduri de fag, molidișuri, pajiști alpine, mlaștini de turbă, lacuri și pâraie montane. De asemenea, o atracție specială o reprezintă populația de zâmbru (Pinus cembra L.), considerată cea mai reprezentativă din România. Acesta este un arbore conifer cu cinci ace și conuri care produc semințe comestibile, fiind un simbol al biodiversității locale.

Parcul Național Retezat este administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și face parte din rețeaua celor 22 de parcuri naționale și naturale din România, fiind un loc esențial pentru conservarea biodiversității și promovarea turismului sustenabil.

FOTO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT

Citeste mai mult ...

Actualitate