Actualitate
11 tineri polițiști, repartizați la IPJ Hunedoara
Forțe proaspete în rândul polițiștilor hunedoreni. Un număr de 11 absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” au fost repartizați la Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) IPJ Hunedoara.
Începând de astăzi, 18 iulie, la sediul IPJ Hunedoara, în urma unei ceremonii de repartizare a absolvenţilor unităţilor de învăţământ şi-au început activitatea un număr de 11 absolvenţi ai promoţiei iulie 2022, ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.
Tinerii poliţişti au fost repartizaţi în funcţie de specializarea absolvită, în cadrul structurilor de criminalistică, juridic, investigarea criminalităţii economice şi investigaţii criminale. Timp de un an, fiecare dintre ei se vor afla sub îndrumarea unui tutore profesional, un poliţist cu experienţă care să îi sprijine în activităţile din noua lor carieră.
În cadrul ceremoniei de repartizare, tinerilor poliţişti le-au fost prezentate unităţile unde îşi vor desfăşura activitatea, precum şi misiunile pe care le vor avea de îndeplinit.
Cu această ocazie, conducerea IPJ Hunedoara le-a urat succes în noua carieră, subliniind totodată că, începând de astăzi sunt obligaţi ca prin activitatea lor să transpună în realitate deviza „Siguranţă şi încredere”.
Actualitate
Siguranța elevilor în trafic, prioritate pentru polițiști: Patrule școlare pentru prevenirea accidentelor rutiere
Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, prin Serviciul Rutier, a lansat o inițiativă de înființare a patrulelor școlare, care să contribuie la fluidizarea traficului și la siguranța elevilor în zonele aglomerate din apropierea școlilor. Acțiunea vine ca răspuns la creșterea traficului rutier în orele de vârf din apropierea unităților de învățământ, atunci când elevii și părinții se deplasează spre sau dinspre școală.
Proiectul este realizat în parteneriat cu unitățile școlare, autoritățile locale și comunitățile de părinți, având ca scop asigurarea unei protecții sporite pentru elevi, mai ales în momentele în care aceștia traversează drumurile publice din zonele școlare. Patrulele școlare sunt formate din câte șase elevi voluntari, coordonați de un profesor, și sunt instruite de polițiști rutieri să dirijeze traficul, să supravegheze traversarea pietonilor și să monitorizeze respectarea regulilor de circulație.
Prima patrulă școlară a început să funcționeze astăzi în proximitatea Școlii Generale „Mircea Sântimbreanu” din Brad, unde elevii voluntari și-au asumat rolul de a sprijini siguranța colegilor lor. Activitatea patrulelor este permanent supravegheată de polițiștii rutieri, oferindu-le acestora ocazia de a contribui la menținerea unui trafic rutier mai sigur pentru comunitate.
Pentru a deveni patrule școlare eficiente, elevii voluntari vor participa la cursuri de instruire susținute de polițiști, unde vor învăța să gestioneze situațiile de trafic și să devină un exemplu în respectarea regulilor rutiere. În paralel, vor fi desfășurate campanii de informare și distribuire de materiale educative în școli, menite să crească gradul de conștientizare în rândul tinerilor cu privire la importanța siguranței în trafic.
Proiectul va fi extins treptat în tot județul Hunedoara, polițiștii rutieri propunându-și să facă din patrulele școlare un element permanent în apropierea instituțiilor de învățământ, asigurând astfel un mediu rutier mai sigur pentru toți elevii.
FOTO: IPJ HUNEDOARA
Actualitate
Anunt Vanzare Apartament BLOCUL NOU VICTORIA RESIDENCE DEVA,
Actualitate
Proiect internațional pentru protecția mediului în zonele miniere, lansat de Universitatea din Petroșani în parteneriat cu Universitatea din Bologna
În luna februarie, Universitatea din Petroșani lansează un proiect inovator de protejare a mediului în regiunile miniere, derulat în colaborare cu Universitatea din Bologna, Italia. Proiectul, care include și organizarea unei conferințe la Petroșani, urmărește atât stabilirea unei cooperări internaționale durabile, cât și dezvoltarea unor soluții viabile pentru provocările ecologice din Valea Jiului.
„Avem un parteneriat și un proiect cu o universitate din Bologna, tematica fiind orientată către mediul înconjurător din zonele miniere. Conferința pe care o organizăm la Petroșani ne va permite să ne cunoaștem partenerii italieni și să le prezentăm situația locală, dar și să beneficiem de experiența lor în proiecte similare. Ne propunem să atragem specialiști nu doar din mediul universitar, ci și din domeniul economic, astfel încât să identificăm soluții sustenabile pentru problemele de mediu din sectorul minier,” a declarat rectorul Universității din Petroșani, Prof. Univ. Dr. Ing. Radu Sorin Mihai.
Conferința reprezintă un prim pas în stabilirea unui schimb de expertiză între cele două universități, oferind o platformă de discuție amplă asupra impactului activităților miniere asupra mediului și oportunități de intervenție. „Este prima conferință de acest fel organizată la Petroșani. Chiar dacă am mai avut mese rotunde pe această temă, colaborarea cu specialiști din Italia va aduce o perspectivă valoroasă,” a adăugat rectorul.
Prin acest proiect, Universitatea din Petroșani își reafirmă angajamentul de a susține inițiativele internaționale de mediu, deschizând noi direcții de colaborare academică și economică, în sprijinul dezvoltării durabile a regiunilor miniere din România.
FOTO: ARHIVĂ
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Autospecială de poliție, avariată după o urmărire ca-n filme
-
Actualitatecu o zi in urma
Diamond, unul dintre cei mai valoroși câini de salvare, a plecat într-o misiune fără întoarcere
-
Actualitatecu o zi in urma
Circulația rutieră pe o porțiune din Bulevardul Libertății, din Hunedoara, se închide temporar
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Digitalizarea educației în Călan: Licitație pentru echipamente digitale la Liceul Tehnologic ”Ovid Densusianu”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenție la „metoda îmbrățișării”! Femeie reținută, după ce ar fi lăsat fără bani mai multe persoane, prin această “tactică”
-
Actualitatecu o zi in urma
Persoane din județele Hunedoara și Cluj locuiau în colibe improvizate pe un teren viran din Timișoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Dispută pentru un loc de parcare. Un șofer, intimidat cu un pistol airsoft
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Nicolae al României, în vizită la Hunedoara. Proiectul “Istoria Regalității în Școli”, prezentat de însuși nepotul Regelui Mihai