Actualitate
13 arme au fost confiscate de polițiștii hunedoreni, în primele trei luni ale acestui an

Un număr de 13 arme, dintre care cinci letale și opt neletale, au fost indisponibilizate de polițiști, în primele trei luni ale acestui an, conform unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Potrivit sursei citate, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat, în perioada ianuarie – martie 2025, peste 300 de controale pe linie de arme și muniții și aproximativ 50 de controale pe linie de explozivi și substanțe periculoase, în vederea prevenirii și combaterii faptelor de natură contravențională și penală din acest domeniu.
“În urma acestor activități, au fost indisponibilizate 13 arme, dintre care 5 arme letale și 8 arme neletale supuse autorizării, precum și peste 3.000 de elemente de muniție. Pe linie de explozivi, deșeuri și substanțe periculoase, polițiștii au ridicat în vederea indisponibilizării 10 kilograme de articole pirotehnice, peste 380 de litri și aproximativ 50 de kilograme de produse de protecție a plantelor devenite deșeuri periculoase, cu risc pentru sănătatea publică și mediul înconjurător. În urma controalelor și verificărilor, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 22.000 de lei. Armele și elementele de muniție au fost indisponibilizate ca măsură complementară a sancțiunilor contravenționale aplicate sau în vederea continuării cercetărilor în cadrul dosarelor penale instrumentate de polițiști”, se arată în comunicatul IPJ Hunedoara.
Peste 2.600 de posesori de arme, înregistrați în județ
Datele IPJ Hunedoara arată că, la finalul lunii martie 2025, la nivelul județului, erau înregistrați peste 2.600 de posesori de arme – persoane fizice, care dețin în total peste 1.000 de arme neletale și aproximativ 4.300 de arme de foc letale.
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara reamintește cetățenilor că deținerea, păstrarea și utilizarea armelor și a substanțelor periculoase trebuie să respecte prevederile legale în vigoare, iar nerespectarea acestora atrage răspunderea contravențională sau penală.
Actualitate
“Cel mai puternic pompier”: 27 de salvatori hunedoreni s-au întrecut la Orăștie

Un număr de 27 de salvatori hunedoreni s-au întrecut, la Orăștie, în cadrul competiției „Cel mai puternic pompier”.
Concursul s-a desfășurat pe trei categorii de vârstă, iar participanții au avut de trecut probe dificile prin care au trebuit să demonstreze abilitățile în mânuirea accesoriilor, ridicarea greutăților și parcurgerea unor trasee cu un grad ridicat de dificultate, cu și fără aparat de respirat.

Foto: ISU Hunedoara
La final, au fost desemnați cei mai buni dintre ei.
Câștigătorii concursului sunt:
– la categoria până la 29 ani- sld. Marius David (Detașamentul Orăștie)
–la categoria 30-39 ani-plt.adj. Mihai Bucur (Detașamentul Orăștie)
-la categoria peste 40 ani-plt.adj. Gheorghe Mureșan (Secția Ilia)
Aceștia vor reprezenta Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara la etapa națională a competiției.
„În misiunile de salvare, pompierii pot întâlni diferite provocări care trebuie depășite rapid și cu profesionalism. Pentru a-și menține condiția fizică la un nivel ridicat, salvatorii din subunitățile de intervenție ale ISU Hunedoara se pregătesc zilnic, iar aptitudinile precum forța, viteza, rezistența și îndemânarea sunt testate periodic și în cadrul unor competiții. (…) Felicitări tuturor pompierilor participanți!”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Actualitate
Copiii de la Centrul „Rudolf Steiner” Hunedoara, oaspeți de suflet la Barajul Valea de Pești, în Săptămâna Verde

Barajul Valea de Pești a fost, astăzi, gazda unei vizite cu totul speciale, în cadrul activităților organizate cu prilejul Săptămânii Verzi. Elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Rudolf Steiner” din Hunedoara au fost primiți cu căldură de echipa de la Secția Hidrotehnică Petroșani – Apele Române Jiu, într-un eveniment dedicat educației pentru mediu și incluziunii sociale.
Vizita a fost mai mult decât o simplă lecție în aer liber. A fost o adevărată întâlnire între suflete, în care curiozitatea copiilor, zâmbetele lor și întrebările sincere au reamintit tuturor cât de esențială este apropierea de natură – și unii de ceilalți. Reprezentanții Apelor Române Jiu le-au vorbit celor mici despre importanța apei, despre responsabilitatea față de mediu și despre diversitatea care ne îmbogățește ca societate.
„Fiecare zâmbet a fost o lecție. Fiecare întrebare – un pas spre înțelegere. Copiii aceștia minunați ne-au arătat ce înseamnă curajul, empatia și dorința de a învăța. Le mulțumim lor și profesorilor care îi ghidează, pentru această experiență care ne-a atins inimile”, au transmis organizatorii de la SHI Petroșani.
Astfel de inițiative, în care educația ecologică se împletește cu incluziunea și solidaritatea, sunt tot mai necesare într-o societate care își dorește un viitor mai verde și mai echitabil. Iar Barajul Valea de Pești s-a transformat, pentru o zi, într-un spațiu al învățării, al deschiderii și al umanității.
FOTO: FACEBOOK APELE ROMÂNE JIU
Actualitate
Campanie de informare privind igiena personală în comunitățile rome din Deva: Peste 40 de persoane au participat la activități educative

Peste 40 de persoane – copii, părinți și bunici – din cinci comunități ale minorității rome din Deva au participat recent la o acțiune de informare și promovare a igienei personale și colective, organizată de Compartimentul Local pentru Romi din cadrul Primăriei Deva, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială Deva.
Întâlnirile s-au desfășurat în zonele Carierei, Uzo Balcan, Rempes, malul Mureșului și Nicolae Grigorescu și au avut drept obiectiv creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța igienei și a sănătății, dar și dezvoltarea unor abilități esențiale pentru menținerea curățeniei în gospodării și comunitate.
Participanții au primit informații utile despre igiena corporală, îngrijirea părului, a unghiilor, a hainelor și încălțămintei, dar și despre curățenia locuinței, pornind de la ideea fundamentală că o viață sănătoasă începe cu un mediu curat.
Copiii au fost în centrul activităților, beneficiind de explicații adaptate vârstei din partea mediatorului sanitar, care le-a prezentat importanța respectării normelor de igienă atât acasă, cât și la școală. Informațiile au fost însoțite de materiale educative atractive, menite să transforme învățarea într-o experiență plăcută și ușor de reținut.
Totodată, participanților li s-a reamintit rolul esențial al medicului de familie în monitorizarea stării de sănătate și prevenirea bolilor. Aceștia au fost încurajați să păstreze o relație constantă cu medicul de familie, care asigură îngrijirea medicală primară pentru întreaga familie.
Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Deva au subliniat că astfel de acțiuni se desfășoară periodic în comunitățile defavorizate, având ca scop integrarea socială și creșterea nivelului de educație, prin formarea de deprinderi sănătoase și utile în viața de zi cu zi. Aceste demersuri reflectă angajamentul administrației locale în sprijinirea categoriilor vulnerabile și promovarea unui stil de viață sănătos în toate cartierele orașului.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Percheziții în Deva, Orăștie și în alte două localități din județ, într-un dosar de trafic de droguri. Patru persoane, reținute
- Actualitatecu o zi in urma
Tânăr lovit de o mașină în Hațeg, în timp ce circula cu trotineta electrică. Șoferița, cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă
- Actualitatecu o zi in urma
Acțiuni ale poliției în Simeria și Deva: Un tânăr condamnat încarcerat și un taximetrist prins băut la volan
- Comunitatecu 2 zile in urma
Muncă și distracție în comuna Șoimuș
- Actualitatecu 2 zile in urma
Lupta pentru barajul de promovare în Liga 3 continuă
- Actualitatecu 2 zile in urma
UPDATE: Tânărul de 20 de ani, din Orăștie, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru furt
- Actualitatecu 2 zile in urma
Al șaselea și ultimul transport agabaritic ajunge la Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 22 de ore in urma
Șofer surprins cu 130 km/h în localitate, pe Bulevardul Decebal din Hunedoara