Connect with us
Data: 22/01/2025
.

Actualitate

19 persoane reţinute în dosarul de evaziune cu prejudiciu de peste 9 milioane de euro

Publicat

pe

Un număr de 19 persoane au fost reţinute, de procurori, în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste nouă milioane de euro, între care şi câțiva hunedoreni, unul dintre aceștia afacerist din Petroșani. Aceste persoane vor fi prezentate, astăzi, Tribunalului Mehedinţi, cu propunerea de arestare preventivă, pentru acuzaţii de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, subcomisarul Nicolae Lohon, în urma audierilor au fost reţinute, pe bază de ordonanţă, 19 persoane, între care şi omul de afaceri Georgică Cornu, administratorul unor firme deţinute de acesta, Lucian Caraiman, fiind, în schimb, lăsat în libertate în urma audierii. Şi Nicolae Semen, cumnatul primarului din Baia de Aramă, a plecat de la sediul IPJ Mehedinţi după audierile de marţi, care au durat până târziu în noapte, acesta fiind administratorul firmei Trans Exfor care a aparţinut primarului Rafael Dunărinţi, până în anul 2009.

Autoturisme de lux și importante sume de bani, ridicate de anchetatori

În urma percheziţiilor efectuate marţi dimineaţă în Bucureşti, Hunedoara și alte nouă judeţe, anchetatorii au indisponibilizat un număr de 16 autoturisme a căror valoare depăşeşte 600.000 de euro, printre acestea fiind două BMW X5, două Porsche Cayenne şi un VW Touareg.
De asemenea, în urma percheziţiilor, de la cele 49 de persoane aduse la audieri, la sediul IPJ Mehedinţi, a fost ridicată suma de 700.000 de lei – cash – şi s-au indisponibilizat bunuri imobile în valoare de 360.000 lei.

Operațiuni comerciale fictive

Advertisement

Din cercetări, a rezultat faptul că, în perioada 2008-2014, 101 persoane, în calitate de asociaţi, administratori sau împuterniciţi ai 88 de societăţi comerciale, ar fi eludat obligaţiile fiscale.
De asemenea, aceştia sunt bănuiţi că ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziţia de material de construcţii, piese şi componente auto, în valoare totală de peste 22,5 milioane de euro (peste 1 miliard de lei), pentru care ar fi dedus ilegal T.V.A. şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit.
Prin aceste operaţiuni fictive, ar fi prejudiciat bugetul general consolidat cu peste 9 milioane de euro (peste 460 de milioane de lei).
Ulterior, prin intermediul societăţilor controlate, cei în cauză ar fi efectuat mai multe tranzacţii financiare, respectiv depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de „rularea” acestor valori prin conturile bancare ale societăţilor. Astfel, aceştia ar fi disimulat provenienţa şi circulaţia banilor.

Advertisement

Actualitate

Tânăr prins conducând fără permis pe DN 7, în Simeria

Publicat

pe

Redactat de

Un tânăr de 23 de ani, din județul Mureș, a fost depistat conducând fără permis pe DN 7, în zona orașului Simeria, luni, 21 ianuarie 2025, în jurul orei 21:00.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, în timpul unui control de rutină, polițiștii au oprit autoturismul condus de tânăr și, în urma verificărilor în bazele de date, au descoperit că acesta nu deține permis de conducere.

În cauză, autoritățile au deschis un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui vehicul fără permis, infracțiune care poate atrage sancțiuni severe conform legislației în vigoare.

Polițiștii reamintesc importanța respectării legislației rutiere și avertizează că astfel de abateri reprezintă un risc major pentru siguranța traficului. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor acestui incident.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

Actualitate

Scandal între vecini în Hațeg: Doi frați reținuți după o altercație violentă pentru un loc de parcare

Publicat

pe

Redactat de

O dispută aparent banală legată de un loc de parcare a degenerat într-o altercație violentă între patru vecini din Hațeg. Incidentul s-a petrecut în seara de 21 ianuarie 2025, în jurul orei 20:00, și a implicat doi frați, de 27 și 29 de ani, și alți doi frați, de 42 și 45 de ani, toți locuind în același cartier.

Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, cei doi frați mai tineri au fost agresați fizic de cei doi vecini mai în vârstă. În urma altercației, victimele au solicitat îngrijiri medicale și au fost transportate la o unitate medicală din Hațeg pentru evaluare și tratament.

Poliția Orașului Hațeg a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „loviri sau alte violențe.” În urma cercetărilor și a probatoriului administrat, autoritățile au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor doi frați în vârstă de 42 și 45 de ani. Aceștia au fost duși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Deva și urmează să fie prezentați procurorului de caz pentru dispunerea măsurilor legale.

Cazul scoate în evidență cum neînțelegerile între vecini pot escalada rapid, ajungând să necesite intervenția autorităților. Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

Actualitate

Muzeul Trenulețelor din Hunedoara, închis temporar

Publicat

pe

Redactat de

Muzeul Trenulețelor “Valentin Banciu”, din municipiul Hunedoara, este închis temporar. Publicul va putea să admire spectaculoasele exponate ale acestui muzeu unic în România, cel mai probabil, în primăvară, într-o nouă locație mai mare și mai aproape de Castelul Corvinilor.

“Dragi prieteni! Dorim să vă anunțăm faptul ca Muzeul este închis temporar! Urmează să deschidem într-o nouă locație mai mare și mai aproape de castel unde vă vom surprinde cu foarte multe noutăți și surprize. Sperăm că putem deschide porțile în decursul lunii martie a acestui an, dar vă vom ține la curent! Vă mulțumim pentru înțelegere și abia aștept să ne revedem cu noul proiect! Doamne ajută!”, au transmis reprezentanții muzeului.

“Muzeul Trenulețelor” de la Hunedoara a fost deschis în urmă cu cinci ani, fiind una dintre principalele atracții turistice din municipiul de pe Cerna. Muzeul găzduiește piese din impresionanta colecţie a regretatului pilot de raliuri hunedorean Valentin Banciu, decedat în 2018, la vârsta de 54 de ani. Vizitatorii expoziției inedite au posibilitatea să admire o lume în miniatură, foarte spectaculoasă şi plină de culoare, în care piesele de rezistență sunt trenulețele.

 

Sursa foto: Muzeul Trenulețelor „Valentin Banciu”/Facebook
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate