Connect with us
Data: 22/04/2025
.

Actualitate

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989. Eroii – martiri, comemorați la Deva

Publicat

pe

Eroii Revoluţiei din Decembrie 1989 au fost comemoraţi, astăzi, 22 decembrie, printr-un ceremonial ce a avut loc la Monumentul Eroilor Martiri din Parcul „I. C. Brătianu” (Parcul Opera), din centrul municipiului Deva. Manifestarea solemnă a reunit revoluționari, oficialități locale și județene, reprezentanți ai instituțiilor și ai partidelor politice și simpli cetățeni, care au asistat la ceremonialul organizat în amintirea celor care au pierit sub gloanțe în timpul revoltelor din stradă din decembrie’89.

35 de ani de când s-a strigat „Libertate!”

Ceremonialul dedicat sărbătoririi „Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății și Comemorării Eroilor Martiri căzuți pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989” a început la ora 12:00, cu intonarea Imnului Național al României, solemnul eveniment fiind prezentat de colega noastră, Ioana Popescu.

Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, împreună cu un sobor de preoți ai Bisericii Ortodoxe Române și ai Bisericii Române Unite cu Roma-Greco Catolică, a săvârșit o slujbă de pomenire și a rostit un cuvânt despre jertfa eroilor care au murit la Revoluția din Decembrie 1989.

După un moment de reculegere, au luat cuvântul reprezentanți ai revoluționarilor și ai autorităților județene și locale, iar toți cei care au vorbit la microfon, în fața mulțimii adunate, au evidențiat importanța zilei de 22 decembrie.

Advertisement

“Cinstim astăzi victoria, a 35-a aniversare a victoriei Revoluției din Decembrie 1989, care s-a realizat prin jertfa eroilor martiri, prin tenacitatea răniților și reținuților Revoluției și prin curajul luptătorilor. Iată, doamnelor și domnilor, suntem aici în fața domniilor voastre cei care aici, la Deva și în județul Hunedoara, am înlăturat odiosul și anti-românescul regim comunist, care a funcționat din 1945 până în 1989. Sigur că, a fost un moment semnificativ în viața țării noastre pentru că noi am deschis drumul către democrație, am făcut în așa fel încât România este astăzi în familia țărilor democratice, având un nume respectat și prețuit. Și, în același timp, suntem în acele structuri care asigură suveranitatea și integritatea teritorială a României. Tocmai de aceea, permiteți-mi să amintesc cu tristețe că, iată, la 35 de ani – anul de grație 2024, legislativul românesc nu a găsit de cuviință să organizeze o ședință solemnă pentru 1 Decembrie – “Ziua Națională a României” și sărbătoarea Marii Uniri și, totodată, o ședință solemnă pentru aniversarea celor 35 de ani de la victoria Revoluției Române din Decembrie 1989. Cred că, din nefericire, acum în decembrie 2024, suntem într-un moment de cumpănă exact așa cum a fost în anul 1989. Dar, eu am avut întotdeauna speranțe, am crezut în înțelepciunea poporului român și sunt sigur că va trebui să trecem și peste acest moment greu, să continuăm drumul țării noastre în democrație și libertate. De asemenea, trebuie să aduc mulțumiri Instituției Prefectului – Județul Hunedoara, Garnizoanei din Deva, Primăriei Municipiului Deva, Fanfarei din Sebeș care ne-a onorat la această aniversare și, nu în ultimul rând, preacucernicilor părinți care, ca de fiecare dată, pășesc pe drumul pe care l-a deschis Preasfințitul Gurie, onorându-ne, de fiecare dată, la 22 decembrie. Și pentru că suntem în pragul sărbătorii Crăciunului, permiteți-mi să vă urez multă sănătate, multe bucurii și pentru că și Noul An se apropie să ne croim speranța că țara noastră va păși în continuare în prosperitate, în bucurie, că cetățenii României vor fi în continuare liberi să-și exprime opiniile și fiecare să trăiască în limitele firescului așa cum își dorește. Doamne ajută! Multă sănătate, Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a transmis dr. Gheorghe Firczak, președintele Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Decembrie 1989 Deva -Hunedoara.

Prezent la eveniment, primarul municipiului Deva, Lucian Rus, a transmis în mesajul său: „22 Decembrie este o zi plină de semnificații, o zi care a marcat un moment istoric și esențial pentru România (…) o zi în care speranța, curajul și dorința de libertate a românilor au înfruntat un regim opresiv, iar sacrificiul eroilor și martirilor căzuți pentru dreptate și democrație nu va fi uitat niciodată. Astăzi ne înclinăm cu respect și recunoștință în fața celor care, în urmă cu 35 de ani, au avut tăria de a se ridica pentru a schimba destinul acestei națiuni. Eroii Revoluției Române au dat dovadă de un curaj extraordinar, sacrificându-și viața pentru libertate, pentru ca noi, astăzi, să trăim într-o țară liberă, să avem dreptul de a vorbi, de a alege, de a visa. (…) În aceste momente de aducere aminte trebuie să ne reconfirmăm angajamentul față de principiile libertății și a demnității umane, să fim mândri de ceea ce am realizat până acum și să continuăm să construim un viitor mai bun, așa cum eroii noștri au visat (…) Dumnezeu să ne binecuvânteze pe noi toți, pe țara noastră pentru care acești eroi martiri au luptat fără să se gândească la ei ca indivizi, ci au făcut-o din suflet pentru noi toți românii, pentru țara noastră, România. Așa să ne ajute Dumnezeu.! La mulți ani pentru o Românie liberă!”.

Vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Ioan Demeter, a transmis mesajul președintelui instituției, Laurențiu Nistor, adresat cu prilejul „Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății”. “22 Decembrie este o zi cu o semnificație profundă în istoria recentă a României – „Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății”. Este o zi în care comemorăm curajul, sacrificiul și lupta pentru demnitate a celor care, în decembrie 1989, au schimbat cursul istoriei noastre. Revoluția din 1989 nu a fost doar un moment de răsturnare politică, ci și unul de renaștere a speranței, alături de aspirația către o societate liberă și democratică. 22 decembrie este o zi a memoriei, dar și o zi a angajamentului că nu vom lăsa niciodată ca libertatea să fie umbrită și că vom rămâne uniți în fața oricăror provocări. Vă îndemn să purtați în inimă idealurile Revoluției Române, astăzi și întotdeauna. Glorie eroilor noștri!”.

 

 

 

 

La rândul său, prefectul județului Hunedoara, Florina Doris Visirin, le-a transmis celor prezenți mesajul său: „M-am născut în Republica Socialistă România, sub dictatura comunistă. În decembrie 1989 eram doar un copil, dar suficient de mare încât să înțeleg ce se întâmplă și să-mi doresc, ca toată lumea, libertatea. În acele zile din acea iarnă am trecut prin tot amalgamul de emoții prin care am trecut cu toții. Am simțit spaimă, furie, disperare, frică, entuziasm, neputință, speranță și, în final, bucuria mult sperată a eliberării. Descătușarea. Și am trecut prin atâtea ca popor de atunci și până azi. L-am avut pe Ion Iliescu și minerii, dar și pe Ion Rațiu, Corneliu Coposu și regele Mihai, și am dobândit, prin lupta argumentelor, drepturi și libertăți universale, consfințite prin Constituție. I-am avut pe Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Octavian Paler, trupa Divertis, Valeriu Sterian, dozatoarele tec, televizoare color, și cărți, multe cărți vândute la tarabe în aer liber. Am repus Biserica la locul ei secular și am redescoperit importanța și strălucirea spiritualității ortodoxe. Și am putut călători prin Europa și prin lume, să vedem cu ochii noștri locuri despre care auzisem doar din povești, am putut atinge pietrele Columnei lui Traian, ne-am putut trimite copiii să învețe la școlile unde au învățat Mihai Eminescu și Lucian Blaga și am putut demonstra că suntem buni, că suntem europeni, că ne merităm locul pe continent. Câtă bucurie a fost să putem face toate astea. Câtă bucurie ne-au lăsat acei tineri care au murit pentru a rupe lanțurile comunismului și pentru a destrăma cortina de fier. Și cumva, toată această bucurie s-a transformat în normalitate și, deși nu a trecut mult timp de atunci, parcă așa ne-am născut, liberi. Și, acum trei săptămâni, am revăzut-o pe Ana Blandiana, la 82 de ani, în Piața Universității, demonstrând pentru democrație. Și toate acele emoții pe care le-am simțit în iarna de acum 35 de ani au revenit, la fel de intense, la fel de copleșitoare. Furie, disperare, frică, entuziasm, speranță. Speranța că, orice am greșit în acești 35 de ani, vom putea repara, pentru că suntem suficient de puternici și de maturi încât să înțelegem și să îndreptăm. Ne-am născut, cu toții, în decembrie 1989. Suntem încă tineri, nu ne întoarcem din drum și, dacă va trebui, vom muri din nou pentru libertate”.

Coroane depuse la Monumentul Eroilor Martiri

Advertisement

Manifestarea s-a încheiat cu depuneri de coroane la monumentul dedicat eroilor Revoluției din anul 1989.

Ziua de 22 Decembrie a devenit simbol național și a fost declarată de Parlamentul României prin Legea nr. 273 din 7 decembrie 2011, “Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății”.

Actualitate

Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 23 – 25 aprilie, în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, în perioada 23 -25 aprilie 2025, în câteva localități din județul Hunedoara.

Ziua / Data

Localitatea, strada afectată

Orar

Miercuri, 23 Aprilie 2025

Advertisement
Vulcan, str. Catedralei, Schitul Sf. Nicolae

09:00 – 17:00

Joi, 24 Aprilie 2025

Bacea, Cuieș, Ulieș, Gothatea, Gurasada (parțial), Boiu de Jos, Boiu de sus, Cărmăzănești, Dănulești

09:00 – 16:00

Vulcan, str. Catedralei, Schitul Sf. Nicolae

09:00 – 17:00

Toplița

Advertisement

09:00 – 17:00

Vineri, 25 Aprilie 2025

Hășdat (parțial: circuitul spre biserica)

09:00 – 17:00

Vulcan, str. Catedralei, Schitul Sf. Nicolae

09:00 – 17:00

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”, transmit reprezentanții companiei.

Advertisement

Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Activități de tragere în poligonul de la Bârcea Mică

Publicat

pe

Redactat de

În poligonul cu destinație specială de la Bârcea Mică, de lângă Deva, vor avea loc, mâine, activități de tragere.

“Unitatea Militară 02332 aduce la cunoștința cetățenilor că marți, 22 aprilie 2025, între orele 09:00-15:30, va efectua activități de tragere în poligonul cu destinație specială Bârcea Mică. Accesul populației în zona poligonului este interzis în timpul executării activității de tragere”, se arată într-un comunicat transmis de Compartimentul de presă al Primăriei Muncipiului Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Acțiuni ferme ale polițiștilor rutieri în trafic: șoferi fără permis, viteze excesive și conducere sub influența alcoolului sancționate drastic

Publicat

pe

Redactat de

 

Polițiștii rutieri hunedoreni au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o serie de acțiuni intensificate în trafic. Controalele au vizat prevenirea accidentelor rutiere și identificarea celor care pun în pericol siguranța circulației publice. În urma acestor activități, au fost constatate mai multe încălcări ale legislației rutiere.

Un tânăr, în vârstă de 18 de ani, a fost surprins, sâmbătă, la volanul unui autoturism pe DJ 687C, în localitatea General Berthelot, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie. Un caz similar a fost depistat la Hațeg, unde un alt tânăr, tot de 18 ani, a fost prins conducând un autoturism, chiar dacă avea dreptul de a conduce suspendat.

În aceeași zi, pe DN 76, la Vălișoara, a fost depistat un conducător auto în vârstă de 24 de ani, care, potrivit polițiștilor, nu poseda permis de conducere valabil pe teritoriul României și nu avea dreptul legal de a conduce pe teritoriul țării. Viteza cu care se deplasa – 107 km/h într-o zonă limitată la 50 km/h – a atras atenția radarului, iar polițiștii l-au oprit și au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

Tot sâmbătă, pe raza comunei Lăpugiu de Jos, un bărbat de 55 de ani a fost depistat conducând un autoturism fără numere de înmatriculare. Verificările au arătat că vehiculul nu era înmatriculat, faptă ce a condus la întocmirea unui dosar penal pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat. De asemenea, la Lupeni, un tânăr de 25 de ani a fost surprins de polițiști conducând fără a deține permis de conducere. Și în acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

Advertisement

La Petrila, un bărbat de 49 de ani a fost depistat în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar cercetările continuă pentru stabilirea alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.

Un alt caz de conducere sub influența alcoolului a fost descoperit de polițiști duminică, 20 aprilie, în municipiul Vulcan, unde un bărbat de 50 de ani, din Vulcan, a fost înregistrat de aparatul etilotest cu o valoare de 0,53 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care s-au recoltat probe biologice, în cauză fiind întocmit dosar penal.

Polițiștii transmit un mesaj ferm: nu va fi tolerată nicio abatere care ar putea pune în pericol viețile participanților la trafic. Astfel de acțiuni vor continua, iar cei care ignoră legea vor fi trași la răspundere conform prevederilor legale.

Citeste mai mult ...

ANGAJARE

Alpaccess angajeaza schelari in Deva. Oferim: contract pe durata nedeterminata, tichete de masa. Relatii la telefon: 0752.421.764.

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate