35 de persoane care se îndreptau spre Germania au avut o călătorie cu peripeții. A fost necesară intervenția pompierilor hunedoreni.
Pompieri ai Detașamentului Deva au intervenit, în această după-amiază, cu o autospecială de tip microbuz, pentru a transporta călătorii aflați într-un autocar defect, care se deplasa spre Germania.
„La ieșirea de pe autostrada A 1, pe Drumul European E 68, în localitatea hunedoreană Ohaba, autocarul nu și-a mai putut continua deplasarea din cauza unei defecțiuni tehnice.
Cele 35 de persoane au fost transportate cu microbuzul ISU Hunedoara până la Căminul Cultural din satul Ohaba, pentru a fi în siguranță până la sosirea unui alt mijloc de transport care să le dea posibilitatea să-și continue călătoria”, informează ISU Hunedoara.
Printre cei care se aflau în autocar s-a aflat și un cățel care devenise neliniștit și speriat din cauza trecerii de la căldura din interiorul autovehiculului la temperatura exterioară, de aproape 1 grad Celsius.
Toți pasagerii au fost cazați în siguranță în clădirea încălzită a Căminului Cultural din satul Ohaba, comuna Lăpugiu de Jos, urmând ca firma de transport să trimită un alt autocar care să transporte călătorii spre destinația inițială.
