Connect with us
Data: 26/03/2025
.

Actualitate

36.000 de euro, valoarea maximă a investițiilor străine din județ

Publicat

pe

Luna noiembrie a anului trecut, ultima pentru care au fost centralizate, de către statisticieni, datele din teritoriu, pare să fi fost benefică pentru economia hunedoreană din punct de vedere al investițiilor străine.

Conform datelor făcute publice de către Direcția Județeană de Statistică (DJS), investitorii străini, în ultima lună a toamnei lui 2016, par a-și fi desfăcut „ariciul” de la buzunare.

Nu-i mult, dar e mai bine decât 100 de lei

Astfel, DJS Hunedoara informează că, în luna noiembrie 2016, înmatriculările de societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris, conform datelor puse la dispoziție de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, au fost în numǎr de opt, cu un capital social subscris de 162.700 de mii lei, respectiv 36030,5 euro. Această sumă, care nu este una deloc mare, dacă este să fim drepți, reprezintă, din păcate, recordul investițional din județul Hunedoara. Cu toate acestea, suma pare a fi una astronomică, dacă ne raportăm la cele care au fost aduse în județ în ultimele luni de către investitorii străini. Bunăoară, dacă în iulie s-au înregistrat participări la capitalul subscris de circa 10.000 de lei, sau cu ceva mai mult de 2.200 de euro, în august și septembrie situația înregistrată a fost una de-a dreptul hilară. În respectivele două luni ale anului trecut, mai sus menționat, participarea străină la capitalul subscris a fost una mai mult decât derizorie, de 27 de euro sau, mai pe românește spus, de doar 100 (o sută, n. red) de lei!!! În luna octombrie, față de cele două anterior menționate, valoarea aportului participației străine la capitalul subscris în societățile comerciale deschise pe raa județului Hunedoara a fost mult mai mare, de 1.200 de lei, sau de aproape 270 de euro, dar și acele sume erau, de asemenea, de tot râsul.

Advertisement

Actualitate

Jurnalistul Nicolae Gavrea lansează o nouă carte despre sport

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Joi, 27 martie, de la ora 17:00, Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva va fi gazda unui eveniment editorial de excepție. Colegul nostru de breaslă, jurnalistul sportiv Nicolae Gavrea, își va lansa o nouă lucrare din domeniul său de activitate.

„Jurnal Olimpic. Paris, 2024”

Evenimentul va fi unul care, cu siguranță, îi va bucura pe iubitorii sportului din județul Hunedoara, dar nu numai. Nicu, colegul nostru, propune publicului cartea intitulată „Jurnal Olimpic. Paris, 2024”. Este o lucrare în care jurnalistul și comentatorul sportiv Nicolae Gavrea propune publicului o rememorare a zilelor petrecute la ultimele Jocuri Olimpice de anul trecut. Cititorii vor putea afla cum s-au văzut întrecerile desfășurate atât la Paris, cât și bazele sportive învecinate capitalei Franței, cele de la Saint-Denis, Le Bourget, Nanterre, Versailles și Vaires-sur-Marne, prin ochiul jurnalistului aflat în mijlocul sportivilor implicați direct în evenimente. În plus, Nicu povestește, cu mare însuflețire, zile petrecute în mijlocul delegației României, precum și bucuria trăită, împreună, la fața locului la câștigarea celor nouă medalii tricolore, dintre care trei de aur, patru de argint și nouă de bronz, la canotaj, natație, gimnastică și haltere. Pe lângă toate acestea, Nicolae Gavrea mai relateză despre interesantele sale întâlniri nu doar cu sportivii, ci și cu compatrioți din Franța și cu reprezentanți ai Ambasadei României la Paris. De asemenea, jurnalistul scrie și despre vizitele la interesantele obiective culturale ale Parisului, dar și despre cum au fost percepute Jocurile de lumea extra-sportivă. „Competiția de la Paris a focalizat atenția întregii planete și a generat puternice comentarii pro și contra deoarece Franța și-a propus să uimească lumea cu cea mai îndrăzneață și originală ceremonie de deschidere din istoria Jocurilor Olimpice și se pare că a reușit acest lucru. Aceste jocuri s-au desfășurat sub deviza „Singuri mergem mai repede, împreună mergem mai departe!”. Este o deviză care îndeamnă la solidarizare pentru cauze nobile și, mai ales, utile omenirii”, spune autorul.

Advertisement

La a patra „ispravă”, și nu se oprește aici

Cartea ce va fi lansată joi după-masă este a patra lucrare semnată de Nicolae Gavrea, membru al Asociației Internaționale a Presei Sportive. Au mai purtat semnătura sa alte două volume sub semnul celor cinci cercuri înfrățite, respectiv „Rio 2016. Jurnal Olimpic”, cartea sa de debut, și fascinantul „Jurnal Olimpic, Tokyo, 2021. Olimpiada în pandemie”, între care a fost și lucrarea sa de suflet intitulată, mai mult decât sugestiv „Gimnastelor, cu dragoste”.

În cadrul evenimentului de lansare a cărții, una care va fi citită pe nerăsuflate, ca și celelalte, organizat de către Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, al cărei membru este Nicu Gavrea, autorul va avea un dialog cu cei prezenți, va vorbi despre zilele petrecute la Jocurile Olimpice, va răspunde la întrebări și, în final, va susține o sesiune de autografe. Și nu este niciun secret că Nicu ne „amenință”, încă de pe acum, cu o nouă carte sportivă, care se anunță a fi la fel de captivantă, cea dedicată următoarelor Jocuri Olimpice, cele de la Los Angeles, din 2028.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Noutăți din handbalul juvenil hunedorean

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Echipele hunedorene de handbal junioare își continuă parcursul în campionatele naționale, unele evoluând deja în primele turnee semifinale. În schimb CSȘ Petroșani, care are asigurată calificarea în primul turneu semifinal al junioarelor 2, de pe prima poziție, mai are de jucat în sezonul regular.

Petroșănencele, care conduc în seria G, cu 18 puncte, sunt mari favorite în deplasarea de la Traian Vuia Reșița, ultima clasată, cu 2 puncte, partida din penultima rundă fiind programată miercuri, 26 martie, de la ora 16:00. În această rundă, în care stă penultima clasată, Alpha Oradea (locul VI), cu 2 puncte, petroșănencele ar putea afla și celelalte trei echipe care le vor însoți în primul turneu semifinal, lucru ce depinde de rezultatele din meciurile Unirea Sânnicolau Mare (II, 13p) – Banatul Timișoara (V, 11p) și Millenium Giarmata (IV, 12p) – Cîțu Timișoara (III, 12p).

 

Advertisement

Pe de altă parte, la junioare 1, LPS Cetate Deva a jucat în primul turneu semifinal și a încheiat pe ultimul loc, după ce au pierdut meciurile cu gazdele de la Gloria Bistrița, cu CSȘ Sibiu și cu LPS Târgu Mureș.

Devencele vor juca în al doilea turneu semifinal, pentru locurile 17-32, urmând a face parte, după toate probabilitățile, dintr-o grupă cu Millenium Giarmata, LPS Sebeș și Traian Vuia Reșița. La aceeași categorie de vârstă un turneu semifinal s-a jucat la Deva, ordinea în clasament fiind SCM Râmnicu Vâlcea, Transilvania Brașov, Milleniul Giarmata și HC VM Zalău. Reamintim că, la junioare 3, CSM Vulcan a ratat, de puțin, calificarea între primele 16 din țară și va juca pentru locurile 17-32, într-o grupă în care, foarte probabil, va avea ca adversare pe Chimia Râmnicu Vâlcea, LPS Satu Mare și CSȘ 2 Baia Mare. La aceeași categorie de vârstă CSȘ Petroșani a terminat sezonul regular pe 5 și a părăsit competiția.

Citeste mai mult ...

Actualitate

DAS Deva: Ce riscă asociațiile de proprietari care nu convoacă Adunarea Generală

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Direcția de Asistență Socială Deva reamintește asociațiilor de proprietari din municipiul Deva obligația de a organiza adunarea generală – cel puțin o dată pe an, în primul trimestru.

Recomandarea vine în contextul în care multe dintre asociațiile de proprietari se confruntă, la acest moment, cu probleme care pot fi clarificate doar în cadrul adunării generale – în primul rând, stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli, dar și expirarea mandatelor sau demisii ale unor persoane din conducerea asociației, punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești sau realizarea unor investiții care presupun costuri semnificative (de exemplu, reabilitarea termică a blocurilor de locuințe).

Conform legii asociațiilor de proprietari, responsabilitatea convocării adunării generale îi revine președintelui asociației sau comitetului executiv.

Advertisement

Sunt însă prevăzute și situații în care adunarea generală poate fi convocată de 20% din numărul proprietarilor membri ai asociației – mai ales atunci când asociația nu are președinte și/sau comitet executiv.

În același context, legea stipulează sancțiuni dacă președintele asociației și membrii comitetului executiv nu își îndeplinesc atribuțiile ce le revin. Astfel, neconvocarea adunării generale, conform prevederilor legii, se sancționează cu amendă de la 200 de lei la 1.000 de lei.

Hotărârile luate în cadrul adunării generale a asociației de proprietari sunt obligatorii pentru toți proprietarii – chiar dacă aceștia nu au calitatea de membri ai asociației și chiar dacă nu participă la adunarea generală.

Proprietarii de apartamente și reprezentanții asociațiilor de proprietari din municipiul Deva pot solicita sprijin, îndrumare sau consiliere în privința drepturilor și obligațiilor ce le revin în administrarea proprietății comune la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi, între orele 8:00 – 16:30 sau vineri, între orele 8:00 – 14:00.

Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva

Advertisement
Citeste mai mult ...

Angajăm Bucătar/Ajutor bucatar

Căutăm o persoană pasionată de gătit, pentru a se alătura echipei noastre!
Detalii job:
– Locatie: Deva
– Program: 6 – 17
– Cerinte:
– Cu / Fara experientă în bucătăria românească
– Cunoștințe în pregătirea diverselor preparate tradiționale
– Abilitatea de a lucra în echipă și de a respecta normele de igienă

Oferim:
– Un mediu de lucru plăcut și profesionist
– Salariu atractiv
– Stabilitate și posibilități de dezvoltare
Pentru a aplica, vă rugăm să ne contactați / trimiteti cv-ul pe nr de whatsup 0733402167 sau la adresă de e-mail officebord13@yahoo.com .
Vă asteptăm în echipa Bord13 !

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate