Connect with us
Data: 18/04/2025
.

Actualitate

43 de milioane de lei, prin PNI „Anghel Saligny”, pentru rețelele de apă și canalizare din comuna Ghelari. „Este o investiție foarte mare și importantă” – primarul Iancu Emerson Toma

Publicat

pe

Comuna Ghelari va primi 43 de milioane de lei, bani alocați prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, care vor fi utilizați pentru implementarea unui proiect major ce vizează rețele de apă și canalizare. Este vorba despre Proiectul „Alimentare cu apă, stații de tratare și sistem de canalizare, stații de epurare a apelor uzate, inclusiv canalizare pluvială și sistemele de captare a apelor pluviale”.

 

Primarul comunei Ghelari, Iancu Emerson Toma, spune că este vorba despre o investiție foarte importantă, majoră. „Proiectul vizează localitățile Ghelari, Ruda, se va ajunge și la Mănăstire, practic, se schimbă toată rețeaua de apă, cu stație de tratare, cu tot ce trebuie. Urmează semnarea contractului de finanțare, la Ministerul Dezvoltării, se va demara licitația și, sperăm că, în primăvara anului viitor, să se dea ordinul de începere a lucrărilor. Canalizarea se va schimba, inclusiv în partea unde există deja, în zona de centru și a blocurilor, unde tot timpul sunt probleme și se înfundă deoarece acolo nu s-a mai investit nimic dinainte de anii ’90. Totul va fi nou, schimbat. (…) Este o veste bună pentru comuna Ghelari și mă bucur că fiecare casă va beneficia de apă și canalizare”, a declarat edilul -șef al comunei Ghelari.

Odată cu realizarea acestei investiții, primarul Iancu Emerson Toma spune că se va rezolva problema cu canalizarea și apa în comuna Ghelari. Putem să spunem că, acesta este unul dintre proiectele majore din comuna noastră. Este o investiție foarte mare care se va derula pe câțiva ani, dar vor scăpa de problemele pe care le avem, la ora actuală, cu rețeaua de apă, veche și colmatată, și la fel și cu canalizarea unde, de asemenea, avem probleme, în special, în zona blocurilor”, a mai spus primarul comunei Ghelari, Iancu Emerson Toma.

Continuă demersurile pentru înființarea unui centru after-school, la Ghelari

În paralel, administrația publică locală din Ghelari mai are și alte proiecte de investiții, pregătite și depuse spre finanțare. Unul dintre acestea vizează reabilitarea termică a grădiniței din Ghelari, pe care administrația publică locală dorește să o aducă la standardele cele mai moderne. În același timp, la Ghelari se dorește înființarea unui centru de tip after-school, pentru a veni, astfel, în întâmpinarea părinților și copiilor din comună, un spațiu modern în care micuții își vor putea petrece timp de calitate, după ce ies de la școală.

Actualitate

FOTO: Accident pe A1. Un autoturism a intrat în parapet

Publicat

pe

Redactat de

Un accident rutier, soldat cu două persoane rănite, s-a produs, în această seară, pe Autostrada A1, pe teritoriul județului Alba, dar în zona de intervenție a Detașamentului Orăștie.

Pentru gestionarea situației de urgență creată în urma accidentului, la fața locului au acționat: un echipaj de intervenție și unul SMURD din cadrul Detașamentului Orăștie, un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, dar și un echipaj de pompieri din Sebeș, județul Alba.

La locul producerii evenimentului rutier, echipajele au constatat că un autoturism, în care se aflau 2 persoane, a intrat în coliziune cu parapetul care desparte cele două sensuri de mers.

În autovehiculul implicat în accident se aflau 2 persoane, ambii fiind găsiți în afara autoturismului, conștienți și cooperanți.

Pentru ambii ocupanți ai autovehiculului a fost necesară acordarea primului ajutor medical, ulterior aceștia au refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Circulația auto pe autostrada A1 a fost restricționată, circulându-se doar pe banda de urgență a sensului de mers Orăștie-Sebeș. Totodată, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, dar și curățarea carosabilului.

Advertisement

FOTO: ISU Hunedoara

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Accident pe DN 66, în municipiul Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în Petroșani, în cartierul „Aeroport”, pe Drumul Național 66,

La evenimentul rutier, care s-a produs în urma coliziunii dintre două autoturisme, pompierii Detașamentului Petroșani au acționat de urgență cu un echipaj de intervenție și cu unul medical SMURD.

În urma impactului, o femeie și un bărbat, conducătorii auto ai celor două autovehicule în care nu se mai aflau alți pasageri, au avut nevoie de primul ajutor medical de urgență.

Ulterior, ambele persoane rănite au fost transportate de către ambulanțele SMURD și SAJ, la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Petroșani.

După transportul celor doi conducători auto la unitatea medicală, pompierii petroșeneni au asigurat măsurile PSI care se impun în astfel de situații și au acționat și pentru curățarea carosabilului pe suprafața căruia, în urma coliziunii, s-au scurs lichide inflamabile.

FOTO: ISU HUNEDOARA

Advertisement

Citeste mai mult ...

Actualitate

Victorie la scor pentru Corvinul

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Într-un meci contând pentru etapa a IV-a a play-out-ului din Liga 2, grupa a, Corvinul Hunedoara a întâlnit, pe teren propriu, pe Metalul Buzău. Pentru corviniști, care sunt, practic, în vacanță, meciul a însemnat o nouă victorie la scor.

5-0 cu Metalul Buzău

Hunedorenii au deschis relativ repede scorul, în minutul 14, prin Lehaire, care a înscris, din apropiere, cu latul, fructificând o centrare a lui Bradu. Scorul se dublează în minutul 39, după o acțiune identică, pe post de servant fiind Pârvulescu, iar pe cel de finalizator Albino, și Corvinul intră la cabine cu 2-0.  Mitanul secund începe perfect pentru trupa lui Florin Maxim, iar Pîrvulescu, pe contraatac, la o fază la care au mai contribuit Neacșa și Grigore, face ca tabela să arate scor de neprezentare. În minutul 77 corviniștii își măresc avantajul, prin reușita lui Gîrbiță, din marginea careului mic, după o angajare a lui Lehaire. Scorul final, de 5-0 pentru Corvinul a fost stabilit în minutul 80, de către Câmpan, din 5 metri, care a reluat în plasă după o transversală a lui Cărăuș. După acest succes, Corvinul continuă să conducă grupa, cu 38 de puncte, iar cei de la Buzău sunt pe trei, cu 29 de puncte și, în ciuda eșecului de la Hunedoara, au scăpat de emoții, fiind favorizați de alte rezultate. În rest, pe doi este FCU Craiova, care a învins, acasă, cu 4-0, pe a patra clasată, Unirea Ungheni, care are 29 de puncte, și aceste două echipe nemaiavând griji cu retrogradarea. Pe cinci, și cu un final de sezon fără griji, este FC Bihor, cu 26 de puncte, după remiza, 1-1, de pe terenul penultimei clasate, CSM Focșani (18 puncte), care va lupta cu “lanterna roșie”, CSC Dumbrăvița (15 puncte), care a stat în această rundă, pentru evitarea retrogradării directe. Etapa viitoare, penultima, una în care stă Ungheniul, Corvinul joacă la Oradea, cu FC Bihor, Buzăul primește vizita Craiovei, iar Dumbrăvița primește vizita Focșaniului, în derby-ul suferinței. Va retrograda direct ultima clasată, iar penultima va juca un baraj de menținere în Liga 2 cu ocupanta poziției similare din grupa B.

Advertisement

Foto: FC Corvinul 1921 Hunedoara

Citeste mai mult ...

ANGAJARE

Alpaccess angajeaza schelari in Deva. Oferim: contract pe durata nedeterminata, tichete de masa. Relatii la telefon: 0752.421.764.

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate