Connect with us
Data: 26/03/2025
.

Actualitate

71 de ani de la instaurarea primului Guvern comunist al României (III)

Publicat

pe

De-a lungul timpului, județul Hunedoara a furnizat mai multe guverne, ca număr de miniștri, mai ales în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. Fie că au fost hunedoreni prin naștere, ori au avut legături strânse cu județul, cei despre care vom face vorbire au ocupat funcții înalte, în guverne de diferite coloraturi politice.

Hunedorenii nu au lipsit nici din guvernele comuniste, o perioadă care, ne place sau ba, nu poate fi ştearsă din istoria României. Primul premier „roşual României a fost dr. Petru Groza, cel născut la Băcia, care a condus patru Guverne, între 6 martie 1945 şi 2 iunie 1952. Pe lângă Groza, din aceste executive au mai făcut parte Romulus Zăroni, originar din Nădăştia de Sus, dar şi alte trei persoane care au avut strânsă legătură cu judeţul Hunedoara, despre unul dintre ei, Gheorghe Gaston Marin, pe numele său real Gheorghe Grosamann, făcând deja referire în episodul anterior.

Socrul Margaretei Pâslaru

În al patrulea Guvern Groza, între 8 decembrie 1949 şi 8 decembrie 1950, îl găsim, ca ministru al industriei uşoare, pe Alexandru Sencovici, sau Szenkovics Sandor, născut la Dej, în 1902. Acesta a fost ministru al industriei uşoare în Guvernele Gheorghe Gheorghiu Dej (1 şi 2 ) şi Chivu Stoica (1), din 2 iunie 1952 până în 19 martie 1957). De asemenea, a mai fost ministrul industriei bunurilor de consum în Guvernul Chivu Stoica (2), între 27 aprilie 1959 şi 20 martie 1961, revenind la cea uşoară în patru guverne conduse de Ion Gheorghe Maurer, în perioada 21 martie 1961 – 12 martie 1969. Apoi a îndeplinit funcţii pe linie de partid, fiins membru în Comitetul Central (CC)al Partidului Comunist Român (PCR) până în 1979 şi deputat în Marea Adunare Naţională până în 1980. Tocmai de această perioadă este legat Alexandru Sencovici de judeţul Hunedoara. La Plenara CC al PCR din 26-27 octombrie 1977, deși nu a fost pe ordinea de zi, la cererea lui Alexandru Sencovici,vechi ilegalist, a fost discutată și greva minerilor din Valea Jiului din 1-3 august din acelaşi an, eveniment care s-a lăsat, pe lângă condamnări ale celor ce au condus mişcarea de protest, cu demiteri pe linie de partid, de acestea fiind afectaţi şi unii miniştri hunedoreni, despre care vom mai face vorbire. Ca fapt divers, trebuie menţionat că Sencovici, maistru mecanic de meserie, a fost arestat, în 1950, când era ministru, pentru că frecventa Biblioteca Franceză şi că are o statuie, ridicată în 2013, în oraşul bihorean Marghita, pentru aportul pe care l-a adus în dezvoltarea acestei aşezări. Alexandru Sencovici, care a fost socrul cunoscutei cântăreţe Margareta Pâslaru, a decedat în 1995.

Șeful Securității

Advertisement

Petru Groza a fost în fruntea Guvernului, aşa cum aminteam mai sus, până pe 2 iunie 1952. Din 28 mai acel an, timp de cinci zile, practic, din acel Guvern a făcut parte şi, poate, cel mai temut ministru al Internelor, Alexandru Drăghici. Acesta și-a început cariera politică în 1946, când a fost ales deputat de Hunedoara din partea Partidului Muncitoresc Român, una dintre denumirile purtate de Partidul Comunist Român în istoria sa, în Marea Adunare Națională, fiind, apoi, și președintele Parlamentului din acea vreme, până în 1950. Drăghici a fost ministru de interne în două perioade, între 28 mai și 20 septembrie 1952 și, respectiv, între 19 martie 1957 și 27 iulie 1965. Între aceste perioade a fost ministru al Securității Statului, care se desprinsese de la Interne. Drăghici a fost acuzator public în cadrul Tribunalului Poporului, care îi judeca pe inculpații acuzați de crime de război sau ca dușmani ai statului român, și a făcut parte din comisia care l-a anchetat pe Lucrețiu Pătrășcanu și a intenționat să folosească trupele de grăniceri împotriva partizanilor din munți. În perioada când a fost ministru, efectivul trupelor de Securitate era de aproape 60.000 de persoane. Alexandru Drăghici a căzut în dizgrație în 1968, când Nicolae Ceaușescu începuse campania de îndepărtare ai fosștilor susținători ai lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Drăghici a fost acuzat de arestarea și anchetarea unor comuniști și degradat de la gradul de general – colonel la cel de soldat, cu care a fost trecut în rezervă, dar nu a fost judecat în perioada comunistă. După Revoluție s-a început urmărirea penală a lui Alexandru Drăghici pentru crimele produse în trecut, dar acesta a emigrat, în 1991, în Ungaria, la fiica sa, care se stabilise în țara vecină. În 1992 s-a cerut extrădarea lui Alexandru Drăghici, dar autoritățile ungare au refuzat să dea curs favorabil cererii, deoarece crimele comise au fost prescrise din punctul de vedere al jurisprudenței statului vecin. În 1993 Alexandru Drăghici a fost condamnat, în lipsă, pentru comandarea uciderii unui etnic turc, dar sentința nu a fost pusă în executare, acesta decedând în același an.

Advertisement

Actualitate

Jurnalistul Nicolae Gavrea lansează o nouă carte despre sport

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Joi, 27 martie, de la ora 17:00, Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva va fi gazda unui eveniment editorial de excepție. Colegul nostru de breaslă, jurnalistul sportiv Nicolae Gavrea, își va lansa o nouă lucrare din domeniul său de activitate.

„Jurnal Olimpic. Paris, 2024”

Evenimentul va fi unul care, cu siguranță, îi va bucura pe iubitorii sportului din județul Hunedoara, dar nu numai. Nicu, colegul nostru, propune publicului cartea intitulată „Jurnal Olimpic. Paris, 2024”. Este o lucrare în care jurnalistul și comentatorul sportiv Nicolae Gavrea propune publicului o rememorare a zilelor petrecute la ultimele Jocuri Olimpice de anul trecut. Cititorii vor putea afla cum s-au văzut întrecerile desfășurate atât la Paris, cât și bazele sportive învecinate capitalei Franței, cele de la Saint-Denis, Le Bourget, Nanterre, Versailles și Vaires-sur-Marne, prin ochiul jurnalistului aflat în mijlocul sportivilor implicați direct în evenimente. În plus, Nicu povestește, cu mare însuflețire, zile petrecute în mijlocul delegației României, precum și bucuria trăită, împreună, la fața locului la câștigarea celor nouă medalii tricolore, dintre care trei de aur, patru de argint și nouă de bronz, la canotaj, natație, gimnastică și haltere. Pe lângă toate acestea, Nicolae Gavrea mai relateză despre interesantele sale întâlniri nu doar cu sportivii, ci și cu compatrioți din Franța și cu reprezentanți ai Ambasadei României la Paris. De asemenea, jurnalistul scrie și despre vizitele la interesantele obiective culturale ale Parisului, dar și despre cum au fost percepute Jocurile de lumea extra-sportivă. „Competiția de la Paris a focalizat atenția întregii planete și a generat puternice comentarii pro și contra deoarece Franța și-a propus să uimească lumea cu cea mai îndrăzneață și originală ceremonie de deschidere din istoria Jocurilor Olimpice și se pare că a reușit acest lucru. Aceste jocuri s-au desfășurat sub deviza „Singuri mergem mai repede, împreună mergem mai departe!”. Este o deviză care îndeamnă la solidarizare pentru cauze nobile și, mai ales, utile omenirii”, spune autorul.

Advertisement

La a patra „ispravă”, și nu se oprește aici

Cartea ce va fi lansată joi după-masă este a patra lucrare semnată de Nicolae Gavrea, membru al Asociației Internaționale a Presei Sportive. Au mai purtat semnătura sa alte două volume sub semnul celor cinci cercuri înfrățite, respectiv „Rio 2016. Jurnal Olimpic”, cartea sa de debut, și fascinantul „Jurnal Olimpic, Tokyo, 2021. Olimpiada în pandemie”, între care a fost și lucrarea sa de suflet intitulată, mai mult decât sugestiv „Gimnastelor, cu dragoste”.

În cadrul evenimentului de lansare a cărții, una care va fi citită pe nerăsuflate, ca și celelalte, organizat de către Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, al cărei membru este Nicu Gavrea, autorul va avea un dialog cu cei prezenți, va vorbi despre zilele petrecute la Jocurile Olimpice, va răspunde la întrebări și, în final, va susține o sesiune de autografe. Și nu este niciun secret că Nicu ne „amenință”, încă de pe acum, cu o nouă carte sportivă, care se anunță a fi la fel de captivantă, cea dedicată următoarelor Jocuri Olimpice, cele de la Los Angeles, din 2028.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Noutăți din handbalul juvenil hunedorean

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Echipele hunedorene de handbal junioare își continuă parcursul în campionatele naționale, unele evoluând deja în primele turnee semifinale. În schimb CSȘ Petroșani, care are asigurată calificarea în primul turneu semifinal al junioarelor 2, de pe prima poziție, mai are de jucat în sezonul regular.

Petroșănencele, care conduc în seria G, cu 18 puncte, sunt mari favorite în deplasarea de la Traian Vuia Reșița, ultima clasată, cu 2 puncte, partida din penultima rundă fiind programată miercuri, 26 martie, de la ora 16:00. În această rundă, în care stă penultima clasată, Alpha Oradea (locul VI), cu 2 puncte, petroșănencele ar putea afla și celelalte trei echipe care le vor însoți în primul turneu semifinal, lucru ce depinde de rezultatele din meciurile Unirea Sânnicolau Mare (II, 13p) – Banatul Timișoara (V, 11p) și Millenium Giarmata (IV, 12p) – Cîțu Timișoara (III, 12p).

 

Advertisement

Pe de altă parte, la junioare 1, LPS Cetate Deva a jucat în primul turneu semifinal și a încheiat pe ultimul loc, după ce au pierdut meciurile cu gazdele de la Gloria Bistrița, cu CSȘ Sibiu și cu LPS Târgu Mureș.

Devencele vor juca în al doilea turneu semifinal, pentru locurile 17-32, urmând a face parte, după toate probabilitățile, dintr-o grupă cu Millenium Giarmata, LPS Sebeș și Traian Vuia Reșița. La aceeași categorie de vârstă un turneu semifinal s-a jucat la Deva, ordinea în clasament fiind SCM Râmnicu Vâlcea, Transilvania Brașov, Milleniul Giarmata și HC VM Zalău. Reamintim că, la junioare 3, CSM Vulcan a ratat, de puțin, calificarea între primele 16 din țară și va juca pentru locurile 17-32, într-o grupă în care, foarte probabil, va avea ca adversare pe Chimia Râmnicu Vâlcea, LPS Satu Mare și CSȘ 2 Baia Mare. La aceeași categorie de vârstă CSȘ Petroșani a terminat sezonul regular pe 5 și a părăsit competiția.

Citeste mai mult ...

Actualitate

DAS Deva: Ce riscă asociațiile de proprietari care nu convoacă Adunarea Generală

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Direcția de Asistență Socială Deva reamintește asociațiilor de proprietari din municipiul Deva obligația de a organiza adunarea generală – cel puțin o dată pe an, în primul trimestru.

Recomandarea vine în contextul în care multe dintre asociațiile de proprietari se confruntă, la acest moment, cu probleme care pot fi clarificate doar în cadrul adunării generale – în primul rând, stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli, dar și expirarea mandatelor sau demisii ale unor persoane din conducerea asociației, punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești sau realizarea unor investiții care presupun costuri semnificative (de exemplu, reabilitarea termică a blocurilor de locuințe).

Conform legii asociațiilor de proprietari, responsabilitatea convocării adunării generale îi revine președintelui asociației sau comitetului executiv.

Advertisement

Sunt însă prevăzute și situații în care adunarea generală poate fi convocată de 20% din numărul proprietarilor membri ai asociației – mai ales atunci când asociația nu are președinte și/sau comitet executiv.

În același context, legea stipulează sancțiuni dacă președintele asociației și membrii comitetului executiv nu își îndeplinesc atribuțiile ce le revin. Astfel, neconvocarea adunării generale, conform prevederilor legii, se sancționează cu amendă de la 200 de lei la 1.000 de lei.

Hotărârile luate în cadrul adunării generale a asociației de proprietari sunt obligatorii pentru toți proprietarii – chiar dacă aceștia nu au calitatea de membri ai asociației și chiar dacă nu participă la adunarea generală.

Proprietarii de apartamente și reprezentanții asociațiilor de proprietari din municipiul Deva pot solicita sprijin, îndrumare sau consiliere în privința drepturilor și obligațiilor ce le revin în administrarea proprietății comune la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi, între orele 8:00 – 16:30 sau vineri, între orele 8:00 – 14:00.

Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva

Advertisement
Citeste mai mult ...

Angajăm Bucătar/Ajutor bucatar

Căutăm o persoană pasionată de gătit, pentru a se alătura echipei noastre!
Detalii job:
– Locatie: Deva
– Program: 6 – 17
– Cerinte:
– Cu / Fara experientă în bucătăria românească
– Cunoștințe în pregătirea diverselor preparate tradiționale
– Abilitatea de a lucra în echipă și de a respecta normele de igienă

Oferim:
– Un mediu de lucru plăcut și profesionist
– Salariu atractiv
– Stabilitate și posibilități de dezvoltare
Pentru a aplica, vă rugăm să ne contactați / trimiteti cv-ul pe nr de whatsup 0733402167 sau la adresă de e-mail officebord13@yahoo.com .
Vă asteptăm în echipa Bord13 !

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate