Connect with us
Data: 09/01/2025
.

Actualitate - Eveniment

Închisoare cu executare pentru fostul inginer RAR, Banciu

Publicat

pe

Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au pronunțat, astăzi, soluția în dosarul în care fostul angajat al RAR Hunedoara, Valentin Banciu (foto), este judecat pentru conflict de interese. Acesta a fost condamnat la trei ani e închisoare și 10 ani interzicerea unor drepturi.

Instanța de la Alba Iulia l-a condamnat pe Valentin Banciu, în vârstă de 50 de ani, pentru fiecare infracțiune comisă în parte. Astfel, pentru luare de mită în formă continuată a primit pedeapsă de trei ani de închisoare, în timp ce pentru conflict de interese a primit o pedeapsă de un an de închisoare. Pedepsele au fost contopite, iar în final Banciu a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea de trei ani de închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani, constând în interzicerea exerciţiul drepturilor, care va începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

Trebuie să achite peste 6.000 de lei

Magistrații au mai dispus ca Banciu să restituie unui martor suma de 2.000 de lei, iar altuia, suma de 1.200 de lei. De asemenea, Banicu a fost obligat să achite statului suma de 3.500 de lei cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Curții de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, hotărârea instanței nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

Ilegalitățile comise de Banciu

Advertisement

Valentin Banciu a fost arestat preventiv anul trecut, în iulie, fiind acuzat de conflict de interese. Acesta, în calitate de angajat la RAR Hunedoara, verifica starea tehnică a autovehiculelor, iar atunci când constata nereguli sau defecţiuni, îi îndruma pe posesorii autovehiculelor să le remedieze la service-ul administrat de soţia sa, indicându-le să ia legătura cu Ilie Huciu – angajat la service. Huciu încasa banii, remedia fictiv defecţiunile, iar maşinile se întorceau la Banciu, care elibera avizul necesar din punct de vedere tehnic. Potrivit anchetatorilor, toate sumele de bani încasate de Ilie Huciu erau predate ulterior șefului său. Anchetatorii au stabilit că Banciu a derulat această afacere aproximativ trei ani.

Advertisement

Actualitate

Extinderea canalizării în Aninoasa: Trei oferte depuse pentru modernizarea infrastructurii urbane

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Aninoasa a lansat recent licitația pentru extinderea rețelei de canalizare pe trei dintre principalele artere ale orașului: străzile Uzinei, Izvorului și Jiului.

La licitație au fost depuse trei oferte, iar procesul de evaluare a acestora este în plină desfășurare. Conform programului stabilit, evaluarea tehnică și calificarea ofertelor va fi finalizată până pe 31 ianuarie 2025, urmând ca după această etapă să aibă loc analiza financiară a propunerilor.

Cu un buget estimat de 913.496 lei, proiectul reprezintă o etapă importantă în modernizarea infrastructurii orașului Aninoasa și va adresa direct nevoile de îmbunătățire a condițiilor de viață ale locuitorilor. Extinderea rețelei de canalizare este o prioritate pentru administrația locală, care își propune să asigure servicii publice de calitate, în conformitate cu standardele de mediu și sănătate publică. Investiția va sprijini dezvoltarea durabilă a zonei și va contribui la creșterea calității vieții cetățenilor, facilitând în același timp procesul de urbanizare și modernizare al orașului.

După finalizarea evaluării tehnice și financiare, autoritățile vor desemna câștigătorul licitației, iar lucrările vor putea începe într-un interval scurt, în conformitate cu cerințele proiectului.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Sfântul Ioan Botezătorul: Aproape două milioane de români își sărbătoresc onomastica

Publicat

pe

Redactat de

În România, ziua de 7 ianuarie, dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, este sărbătorită cu mare evlavie, iar numărul celor care poartă acest nume este impresionant.

Potrivit statisticilor, aproape două milioane de români își serbează onomastica cu ocazia acestei zile, dintre care mai mult de un milion sunt bărbați, iar restul sunt femei.

Cel mai frecvent întâlnit prenume este Ion, purtat de aproximativ 347.000 de bărbați, urmat de Ioan, cu 456.000 de purtători. Varianta feminină, Ioana, numără aproximativ 389.000 de femei, iar alte forme ale numelui, precum Ionel și Ionuț, sunt de asemenea destul de populare.

Chiar dacă aceste nume au fost extrem de populare în trecut, se observă o ușoară scădere în ultima perioadă a numărului de bebeluși care primesc numele Ion sau variantele acestuia, în ciuda tradiției puternice. De exemplu, în 2014, doar 237 de copii au fost botezați Ion, un număr semnificativ mai mic față de anii anteriori, când acest nume era mult mai frecvent întâlnit.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Mintia: Provocările și perspectivele unei investiții energetice strategice

Publicat

pe

Redactat de

Proiectul termocentralei pe gaz de la Mintia, o investiție majoră în infrastructura energetică a României, continuă să capteze atenția autorităților și a specialiștilor din domeniu.

Cu o capacitate instalată de 1.750 MW, această centrală se află în centrul unei strategii naționale de diversificare a surselor de energie și de reducere a dependenței de importuri. Începerea funcționării primei părți a centralei, estimată pentru 2025, va adăuga aproximativ 1.000 MW la producția de energie a țării, un pas important pentru asigurarea unei surse stabile de energie în perioadele de vârf.

Termocentrala de la Mintia va fi una dintre cele mai mari de acest tip din Europa, dar această realizare vine cu provocările sale. Proiectul a întâmpinat întârzieri semnificative de-a lungul anilor, iar punerea în funcțiune a capacităților complete ale centralei este încă departe de a fi finalizată. Deși acest proiect este văzut ca o soluție pentru asigurarea unei producții constante de energie, nu există garanția că Mintia va rezolva complet problemele structurale ale sistemului energetic românesc, care se confruntă cu o serie de provocări legate de modernizarea și diversificarea surselor de energie.

În contextul în care România se află pe cale să investească în parcuri solare, eoliene și în creșterea capacității de stocare a energiei, Mintia va juca un rol important, dar nu poate fi considerată soluția completă pentru provocările pe termen lung ale sectorului energetic. Capacitățile noi adăugate vor contribui cu siguranță la acoperirea consumului, dar integrarea acestora într-un sistem energetic modern și flexibil rămâne o misiune complicată.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a subliniat că soluția pentru facturi mai mici nu presupune o intervenție constantă a statului în piață, ci creșterea capacității de producție a energiei. În acest sens, parteneriatele cu sectorul privat vor fi esențiale, dar succesul acestora depinde de coordonarea eficientă între actorii publici și privați și de implementarea unor strategii pe termen lung care să răspundă nevoilor reale ale pieței și ale consumatorilor.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate