Actualitate
Echipamente medicale performante, donate de Episcopia Devei, la Pediatrie
Mai multe echipamente medicale performante, achiziționate de Episcopia Devei şi Hunedoarei din donațiile făcute de enoriași, precum și din sponzorizările primite, au ajuns, ieri, la secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Deva. Potrivit purtătorului de cuvânt al Episcopiei Devei și Hunedoarei, urmează ca, în cel mult trei săptămâni, alt aparat medical performant să fie procurat pentru secția de Ortopedie a spitalului.
Secția de Pediatrie a Spitalului Județean din Deva a fost dotată, începând de ieri, cu trei trei aparate medicale performante: un aparat EKG, un defibrilator, precum și un ecograf Doppler de ultimă generație. Aceste echipamente medicale au fost achiziționate de Episcopia Devei și Hunedoarei, din banii donați de enoriași, precum și din sponzorizările primite. Pe lângă aparatura medicală donată, reprezentanții episcopiei au mai achiziționat, pentru aceeași secție, și 200 de lenjerii de pat noi nouțe, cu care vor fi înlocuite cele vechi. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am găsit înţelegere din partea conducerii spitalului şi ne-a dat posibilitatea ca în această perioadă să împletim, pe de o parte, osteneala Postului şi slujbele specifice Postului Mare, cu săvârşirea unor lucruri, după cum spune Scriptura, aducătoare de mângâiere şi, în cazul nostru, de sănătate”, a precizat Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, în cuvântul său de învăţătură rostit cu prilejul acestui eveniment.
Un nou aparat, donat secției de Ortopedie
Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei și Hunedoarei, preotul Gabriel Miricescu, prezent la evenimentul desfășurat la spitalul din Deva, a precizat că „această acțiune face parte dintr-un proiect prin care ne-am propus să sprijinim activitatea medicilor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva. În perioada următoare, vom mai achiziţiona și un aparat de radiografie ortopedică, pe care îl vom dona secţiei de Ortopedie a spitalului. De acest echipament, medicii au nevoie stringentă, deoarece permite efectuarea de radiografii chiar în timpul operaţiilor”. Acest aparat va ajunge la secția de Ortopedie a spuitalului din Deva în aproximativ trei săptămâni.
Actualitate
Pași importanți pentru dezvoltarea fotbalului județean
Zilele trecute Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara a organizat o importantă sesiune de lucru. Sesiunea, intitulată “Pași importanți pentru dezvoltarea fotbalului județean”, a avut loc la Facultatea de Inginerie din Hunedoara.
Se trece la alt nivel
Unul dintre principalele puncte dezbătute a fost legat de certificarea fotbalului amator, o etapă esențială pentru dezvoltarea și performanța echipelor afiliate la AJF. Astfel, s-a discutat despre importanța certificării, fără de care câștigătoarea Ligii a 4-a nu va putea participa la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a. De asemenea, reprezentanții cluburilor au fost informați și despre imposibilitatea echipelor din Liga a 3-a de a se înscrie în sezonul 2025-2026 dacă nu îndeplinesc cerințele minime pentru categoria Bronz. Totodată, cei de la AJF Hunedoara se raliază politicii Federației Române de Fotbal (FRF) în ce privește reducerea birocrației și trecerea la digitalizare. „Ne aliniem procedurilor FRF și susținem digitalizarea fotbalului prin eliminarea fișelor sportivilor în format fizic și alocarea vizelor, legitimarilor și transferurilor exclusiv în format digital, iar din sezonul următor trecem la raportul electronic, un pas înainte pentru eficiență și transparență! Mulțumim tuturor participanților pentru implicare și Facultății de Inginerie din Hunedoara pentru sprijinul acordat. Împreună ducem fotbalul din județul nostru la un nou nivel!”, au transmis cei de la AJF Hunedoara.
Mingi pentru cluburi
La finalul acțiunii „Pași importanți pentru dezvoltarea fotbalului hunedorean”, au fost distribuite mingile achiziționate prin proiectul finanțat de FRF, intitulat „Împreună pentru dezvoltarea fotbalului hunedorean”. Acest sprijin oferit de FRF este o contribuție valoroasă pentru echipele din județ, demonstrând un angajament ferm pentru dezvoltarea fotbalului la nivel local. Mulțumim FRF pentru parteneriatul constant și tuturor celor implicați în creșterea fotbalului hunedorean!”, au anunțat reprezentanții AJF Hunedoara.
Actualitate
“Barza Domnului Ministru”, o comedie spumoasă cu o distribuție de excepție, la Deva
Piesa de teatru „Barza Domnului Ministru” se va juca la Deva, într-o distribuție de excepție. Actorii Adriana Trandafir, Mihai Ciucă, Laura Cosoi/Monica Vîlcu, Ioana Ancea și Gabriel Fătu vor urca pe scena Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din municipiu.
Spectacolul va avea loc în data de 10 martie 2025, de la ora 19:00, în sala mare a instituției culturale. „Noua premieră a Teatrului Principal din București este o adaptare după André Roussin, în regia lui Lucian Iancu, scrisă în anul 1951, care înlănţuie o suită de situaţii pline de haz, în care qui-pro-quo-urile se succed rapid, iar personajele dau replici scânteietoare, într-o comedie explozivă. În ,,Barza Domnului Ministru”, intrăm în familia Jaquet, care urmează a fi blagoslovită cu noi membri. Olympe, soția politicianului Charles, rămâne însărcinată exact când acesta ia măsuri legislative în direcția drepturilor sexuale și reproductive. Georges, băiatul celor doi, așteaptă un copil cu secretara tatălui său. Thèrése, fata în casă, este și ea însărcinată, la fel și Annie Jaquet, fiica politicianului și a lui Olympe. Teatrul Principal propune una dintre cele mai spumoase comedii ale repertoriului francez, plină de încurcături, cu tot soiul de aventuri şi năzbâtii ale personajelor”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de la sediul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, după următorul program: luni și vineri, între orele 11:00 – 14:00, și miercuri, între orele 14:00 – 17:00, precum și online de pe www.teatrulprincipal.ro. Informații la telefon: 0721.055.037
Actualitate
În căutarea urmelor lăsate în zăpadă de animale, în Parcul Național Retezat
Rangerii din Parcul Național Retezat au pornit în căutarea urmelor lăsate în zăpadă de animalele sălbatice care viețuiesc în această arie protejată. Acțiunea de monitorizare se desfășoară în această perioadă.
“În această perioadă a anului, în Parcul Național Retezat se desfășoară activități de monitorizare a urmelor în zapadă pentru carnivorele mari și alte specii de faună sălbatică de interes conservativ. Aceste monitorizări contribuie la înțelegerea dinamicii populațiilor și a distribuției speciilor în habitatele naturale din Retezat, oferind date importante pentru managementul biordiveristății din Parcul Național Retezat. Aceste eforturi asigură o mai bună înțelegere a relației dintre fauna sălbatică și habitat, contribuind la menținerea echilibrului ecologic al unuia dintre cele mai valoroase parcuri naturale din Europa. Misiunea Administrației Parcului Naţional Retezat este de a gestiona și conserva Parcul Naţional Retezat ca un loc unde natura să-şi urmeze cursul firesc, ale cărui valori să fie recunoscute de publicul larg, localnici şi oameni de ştiinţă, unde turiştii responsabili sunt bineveniţi, iar utilizarea durabilă a resurselor naturale este reglementată”, au informat reprezentanții Administrației Parcului Naționaț Retezat (APNR).
Parcul Naţional Retezat este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva. Datorită habitatelor sale diverse, naturale sau puțin modificate de intervenția umană, Parcul Național Retezat adăpostește un număr de 55 de specii de mamifere, peste 23 la sută din mamiferele terestre ale Europei.
Foto: APNR
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Tânăr din comuna Pui, dat dispărut de tatăl său – UPDATE: A fost găsit
-
Actualitatecu 3 zile in urma
31 de elevi care absentau de la cursuri, depistați de polițiștii hunedoreni. Acțiuni cu efective mărite pentru siguranță în școli
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| Incendiu la Hunedoara. O casă a fost distrusă de flăcări
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Bolile cronice, în creștere alarmantă în județul Hunedoara: hipertensiunea și diabetul, în top
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Oaspeți de iarnă pe cele patru lacuri de acumulare din Geoparcul UNESCO Țara Hațegului
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Elevi de la mai multe școli din județ s-au întrecut la Concursul de Informatică „Aurel Vlaicu”
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Hunedoara: Parcarea din zona Cora devine cu plată
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Polițiștii avertizează: Tehnica de tip „Spoofing”, o altă metodă de înșelăciune