Actualitate - Eveniment
Doi morți în casă la Petroșani
Doi oameni, mamă și fiu, au fost găsiți fără suflare de o rudă, vineri dimineață. Tragedia a cutremurat întreg cartierul care nu înțelege ce s-a întâmplat. Criminaliștii și medicii legiști urmează să stabilescă ce s-a petrecut în acel apartament.
O femeie de 91 de ani și fiul său de 67 de ani au murit în casa în care locuiau pe strada Saturn, în blocul nr. 11. Trupurile celor doi au fost găsite fără viață de cel de al doilea fiu al femeii și din primele date reiese că femeia a murit din cauze naturale, iar fiul său și-a pus streangul de gât, imediat după ce a văzut că mama sa nu mai trăiește. „A murit mama și băiatul s-a spânzurat după ușă la țeava de gaz. Atâta știm. Femeia era bolnavă și bătrână”, spune o vecină.
Criminaliștii au deschis un dosar și urmează ca, în baza datelor de la medicină legală, să stabilească ce s-a întâmplat în apartamentul de la etajul I, vineri dimineață. Trupurile neînsuflețite au fost preluate de serviciul de medicină legală și transportate la morga Spitalului de Urgență din Petroșani.
Actualitate
FOTO: 190 de sancțiuni aplicate de polițiști în minivacanța de 24 ianuarie
Peste 190 de sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză aplicate de polițiști în cadrul acțiunilor vizând reducerea riscului rutier, în perioada 24 – 26 ianuarie 2025
Peste 250 de polițiști din cadrul structurilor operative au fost angrenați, zilnic, în perioada 24-26 ianuarie a.c., în acțiunile menite să crească gradul de siguranță a cetățeanului și să asigure menținerea climatului de ordine și siguranță publică.
Polițiștii au acționat în sistem integrat, la nivelul întregului județ, atât în cadrul unor activități de prevenire și descurajare a faptelor ilegale, cât și prin acțiuni de combatere a faptelor antisociale și de impunere a legii.
În minivacanța ocazionată de Ziua Unirii Principatelor Române, polițiștii au intervenit pentru gestionarea promptă a tuturor evenimentelor din domeniul ordinii și siguranței publice, deplasându-se în teren în vederea luării măsurilor legale în cazul a 84 de sesizări înregistrate prin numărul de urgență 112.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere și asigurarea unui climat de siguranță pe drumurile publice, poliţiştii au acționat în teren pentru fluidizarea circulației, în special către și dinspre stațiunile turistice de pe raza județului, în zonele de agrement și în zona adiacentă lăcașelor de cult.
Acțiunile polițiștilor rutieri au avut drept scop principal impunerea regimului de viteză legal stabilit, pe drumurile din județ fiind utilizate 21 de aparate radar, dar și aparate de testare a consumului de alcool sau droguri.
În cadrul activităților preventive, peste 80 de polițiști rutieri au acționat în trafic, pe principalele artere din județ, iar pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit au fost aplicate 194 de sancțiuni contravenționale, în trei dintre situații fiind luată și măsura complementară a suspendării temporare a dreptului de a conduce autovehicule pentru depășirea limitei maxime de viteză admise pe tronsonul de drum cu mai mult de 50 de km/h.
Astfel, cei trei conducători auto care reprezentau un potențial pericol pentru siguranța rutieră au fost scoși, temporar, din trafic.
De asemenea, pentru constatarea unor infracțiuni la regimul circulației, pe lângă suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală.
”Ca și exemplificare, doar în cursul zilei de ieri, polițiștii au scos din trafic 4 conducători auto care reprezentau un pericol, fiind depistați la volan deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice, pe raza localităților Brad, Hațeg și Lupeni. Aceștia au fost opriți de polițiștii rutieri și testați cu aparatul etilotest, care a indicat concentrație alcoolică, în aerul expirat, care a impus recoltarea de probe biologice de sânge și întocmirea unor dosare de cercetare penală.
Precizăm că, în această perioadă, nu au fost înregistrate incidente de natură să afecteze grav climatul de ordine și liniște publică al cetățenilor”, arată IPJ Hunedoara.
FOTO: IPJ Hunedoara
Actualitate
CNAS și Patriarhia Română realizează o serie de emisiuni TV dedicate informării pacienților oncologici
În cadrul Protocolului încheiat între Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instituția noastră derulează o campanie de comunicare către populație cu privire la conștientizarea riscului de boală oncologică și abordarea integrativă a patologiei oncologice.
În acest sens, postul Trinitas TV găzduiește o serie de emisiuni cu frecvență lunară destinate persoanelor care necesită servicii de prevenție, diagnostic, tratament, evaluare, monitorizare și supraveghere a afecțiunilor oncologice.
În cadrul acestor emisiuni, specialiștii din sistemul național de sănătate vin cu recomandări și răspunsuri la întrebările pacienților oncologici, ce pot fi transmise către CNAS pe adresa de email dialogpacienti@casan.ro.
Informații detaliate despre drepturile pacienților oncologici, modalitățile de acces la serviciile medicale, dar și despre prevenirea și depistarea bolilor oncologice într-un stadiu incipient, în care șansele de vindecare sunt mai mari, vor fi difuzate în cadrul emisiunii care va fi transmisă în data 30 ianuarie a.c., începând cu orele 20.00.
Protocolul vizând colaborarea dintre Patriarhia Română și CNAS a fost semnat în data de 30 aprilie 2024 și se înscrie în îndeplinirea obligațiilor CNAS prevăzute de Legea nr. 95/2006[1] de informare a pacienților, de consultanță și asistență în domeniul asigurărilor sociale de sănătate, fără să dubleze activitățile sau rolurile pe care le au alte instituții și organisme în implementarea Planului Național de Prevenire și Combatere a Cancerului în România.
FOTO: Arhivă
Actualitate
Conexiune rapidă cu Autostrada A1. Încep demersurile pentru proiectul TransRegio Hunedoara – Sântuhalm
Proiectul strategic TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1 a intrat într-o nouă etapă, odată cu semnarea ordinului de începere pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Acest proiect ambițios promite să modernizeze infrastructura rutieră, asigurând o legătură directă și rapidă între municipiile Deva și Hunedoara și Autostrada A1, contribuind semnificativ la dezvoltarea economică a județului Hunedoara.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
VIDEO| Incendiu puternic într-o gospodărie din Băcia. Un cal și 25 de păsări de curte au pierit
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Lucrările la viitorul Muzeu al Fierului din Hunedoara avansează într-un ritm susținut
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Piese din tezaurul dacic al României, furate dintr-un muzeu din Olanda. Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice, dispărute
-
Actualitatecu o zi in urma
Povestea brățărilor spiralice din aur de la Sarmizegetusa Regia. Descoperite și furate din „pământul dacilor”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Băiat de 15 ani, prins de polițiști la volanul unei mașini. Aventură nocturnă pe străzile din Geoagiu
-
Stiri nationalecu 3 zile in urma
CNAS: Analizele și investigațiile medicale decontate peste valoarea de contract
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Proiectul educațional „Construim meserii”. 1.800 de elevi din patru județe, între care și Hunedoara, implicați
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Bărbat arestat preventiv, după ce și-ar fi lovit soția cu pumnii și picioarele, pe o stradă din Hunedoara