Actualitate
DE LA POTENZA, LA DEVA. Schimb de experienţă între elevi hunedoreni şi italieni
Un grup format din 13 elevi şi două profesoare de la un liceu din localitatea Potenza, Italia, au petrecut o săptămână plină la Deva. Italienii au venit aici într-un schimb de experienţă ce face parte dintr-un proiect intercultural, desfăşurat în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Transilvania” din Deva. Pe parcursul celor şapte zile, elevii italieni au fost angrenaţi în mai multe activităţi şcolare, dar au vizitat şi cele mai importante obiective turistice din judeţ.
Elevii italieni au ajuns la Deva în urmă cu o săptămână, vizita lor în oraşul de la poalele cetăţii fiind, de fapt, un schimb cultural şi de tradiţii. Gazdele lor au fost elevi şi profesori de la Colegiul Tehnic „Transilvania” din oraş, unitate de învăţământ parteneră în proiectul din care a făcut parte schimbul de experienţă.
Vizită întoarsă
Pe parcursul întregii săptămâni, italienii au fost implicaţi în mai multe activităţi prin care au putut cunoaşte crâmpeie din cultura şi tradiţiile poporului român. Mai mult, elevii din Peninsulă au avut posibilitatea să vadă şi modul de viaţă al românilor, pe toată perioada cât a durat schimbul cultural ei fiind cazaţi în familiile elevilor de la liceul devean, implicaţi în acest proiect. „Acest schimb este foarte important pentru liceul nostru, mai ales pentru că avem clase care învaţă în regim bilingv limba italiană. Ori, având contact direct cu aceşti elevi care studiază în Italia, cu siguranţă că, pentru ei este un mare avantaj”, este de părere directorul Colegiului Tehnic „Transilvania” din Deva, Sorin Demeter. „Ideea schimbului a fost ca ei, fiind cazaţi în familie, să aibă posibilitatea să se integreze, să înţeleagă mai mult din cultura poporului pe care îl vizitează”, a adăugat, la rândul său, profesoara Daniela Sîntoma, care alături de colega ei, Ioana Herinean, s-au ocupat îndeaproape de acest proiect.
În mai, anul acesta, un grup de elevi de la Colegiul Tehnic „Transilvania” din Deva a petrecut o săptămână în Italia, la Potenza, vizita având acelaşi scop.
Pe parcursul săptămânii dedicate schimbului de experienţă, oaspeţii italieni au vizitat mai multe monumente istorice din judeţ, între care Castelul Corvinilor şi Cetatea Devei, dar şi Parcul Naţional Retezat.
„Aceste schimburi sunt importante”
Vizita elevilor din Peninsulă a fost benefică pentru ambele părţi. Elisabetta Grimaldi, unul dintre dascălii italieni sosiţi la Deva, consideră că astfel de schimburi îi face mai responsabili pe elevi, dar sunt un câştig şi pentru profesori. „Aceste proiecte ne oferă posibilitatea să cunoaştem o nouă ţară, noi obiceiuri, un nou mod de viaţă şi multe alte lucruri specifice poporului respectiv. E un lucru extrem de important într-o Europă care este din ce în ce mai unită, în zilele noastre. Pentru elevi e şi mai important pentru că au posibilitatea să cunoască cultura şi obiceiurile unui popor. Fiind cazaţi în familie şi frecventând o şcoală românească, învaţă foarte multe lucruri despre această ţară şi poporul ei. Şi pentru noi, ca profesori, astfel de schimburi reprezintă un câştig deoarece ne oferă posibilitatea să acumulăm informaţii noi, dar şi să învăţăm, poate, alte metode de predare. Copiii mi-au povestit că familiile în care locuiesc au fost primitoare şi generoase, că au avut posibilitatea să guste un mare număr de feluri de mâncare specifice româneşti şi au aflat modul în care colegii lor români îşi petrec timpul liber”, a afirmat Elisabetta Grimaldi, profesoara din Italia, care a ţinut să mulţumească conducerii liceului devean, dar şi cadrelor didactice de aici, pentru ospitalitatea de care au dat dovadă.
Au legat prietenii
Pe lângă cunoştinţele pe care le-au acumulat odată cu acest schimb de experinţă, elevii implicaţi în proiect au legat şi prietenii de o viaţă. „Acest schimb mi s-a părut o oportunitate foarte bună de a dezvolta capacităţile lingvistice. La mine a locuit Teodora Trifonova, o fată foarte bună, de naţionalitate bulgară, dar care a crescut în Italia de când avea opt ani. Am legat o prietenie cu ea care sper că va dura în timp. Când am fost în Italia am stat şi eu la ea, iar familia ei a fost foarte ospitalieră şi ne-am înţeles chiar foarte bine”, a spus Lorena Cînda, elevă la Colegiul Tehnic „Transilvania” din Deva.
La rândul lor, tinerii italieni s-au arătat impresionați de oraş, dar şi de locurile pe care le-au vizitat. „Familia la care am locuit eu a fost extrem de ospitalieră. Au fost foarte amabili şi foarte drăguţi cu mine şi m-au tratat ca şi cum aş fi fost copilul lor. Mi-a plăcut foarte mult, mai ales când am vizitat Castelul Corvinilor. La Deva, mi-a plăcut centrul istoric şi fântâna”, a mărturisit, zâmbind, Antonio Giuzio.
Elevii italieni şi-au pregătit bagajele, iar astăzi urmează să se întoarcă acasă, la Potenza.
Actualitate
FOTO| Târg caritabil de Crăciun, la CNP „Regina Maria” din Deva. Fondurile strânse, dăruite unei fetițe care are nevoie de o operație
A fost atmosferă de sărbătoare, vineri, în curtea Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva, unde a avut loc tradiționalul târg de Crăciun, organizat în scop caritabil. Și în acest an, evenimentul a adus împreună copii, părinți și bunici, alături de cadrele didactice. Decorațiuni, care mai de care mai frumoase, realizate cu multă imaginație, dar și delicii dulci și alte bunătăți de sezon, au fost scoase la vânzare. Toți banii strânși vor fi dăruiți unei fetițe de 10 ani, elevă la această unitate de învățământ, care are nevoie de o intervenție chirurgicală în străinătate.
Elevii au pregătit bunătăți dulci, ornamente de Crăciun și alte produse specifice sărbătorilor de iarnă
„Bazarul lui Moș Crăciun” s-a deschis în curtea Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva aproape de orele prânzului. Felicitări, oameni de zapădă, globuri, căsuțe, podoabe pentru bradul de Crăciun, confecționate de copii, cu mâinile lor și cu multă creativitate, din diferite materiale, dar și multe alte ornamente și decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă au umplut standurile claselor.
De la târg, nu au lipsit merele caramelizate, turta dulce, ceaiul cald, prăjiturile împachetate, ciocolată caldă cu bezele și multe alte bunătăți de sezon, iar copiii și-au făcut reclamă la propriile produse cum au știut ei mai bine. Elevi, profesori și părinți, toată lumea s-a implicat. S-au purtat negocieri, iar vânzarea a mers ca pe roate.
Eveniment cu o misiune nobilă
Toate fondurile rezultate în urma vânzării produselor în cadrul evenimentului vor fi direcționate pentru ajutorarea unei fetițe de 10 ani, elevă în clasa a treia, care are nevoie de o operație realizată în Turcia. Micuța Elena a fost diagnosticată cu Sindromul Pfeiffer, o afecțiune rară și complicată, iar intervenția chirurgicală este singura șansă pentru a avea o viață fără suferință. Cazul ei a fost prezentat și de Asociația Umanitară „Speranță pentru România”.
Pe lângă târgul organizat în curtea instituției de învățământ, luni seara va avea loc și un concert caritabil susținut de elevi și profesori ai Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva. Intitulat „Colindăm pentru oameni, dăruim pentru vieți”, concertul se va desfășura începând cu ora 18:00, la Teatrul de Artă din Deva.
„Ne bucurăm de prezența atâtor oameni făcători de bine în această perioadă a anului. Am organizat acest târg caritabil de Crăciun sau bazar, ca în fiecare an. Anul acesta, ne-am îndreptat atenția către o elevă din clasa a treia, pe care dorim să o sprijinim în demersurile sale medicale. În plus de această activitate, luni, organizăm un concert caritabil la Teatrul de Artă și, pe această cale, invit părinții și toți oamenii de bine care doresc să sprijine și să salveze o viață. Ne dorim ca în fiecare an să profităm de aceste momente frumoase, momente minunate, care ne aduc mai aproape de Dumnezeu și ne fac să îndeplinim ceea ce ne-am propus, iubirea față de oameni și ajutorarea lor”, a declarat, pentru SERVUS HD TV, profesorul Gabriel Tripa, directorul Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva.
Târgul caritabil de Crăciun de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva se organizează în fiecare an, înaintea sărbătorilor de iarnă, și este un eveniment îndrăgit de cei mici, cât și de cei mari, în cadrul căruia magia Crăciunului se împletește cu generozitatea și dorința de a dărui.
Actualitate
Deveanul acuzat de instigare publică în mediul online, pus sub control judiciar
Bărbatul de 53 de ani, din Deva, acuzat de instigare publică în mediul online, a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, bărbatul ar fi folosit rețeaua de socializare pentru a lansa un apel public la comiterea de acțiuni îndreptate în vederea suprimării vieţii persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadru Curţii Constituţionale.
“Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara efectuează cercetări într-o cauză având ca obiect comiterea infracţiunii de instigare publică, prev. de art. 368 alin. (1) din Codul penal, constând în aceea că suspectul B.M.L. a folosit reţeaua de socializare FACEBOOK pentru a lansa un apel direct şi public la comiterea de acţiuni îndreptate în vederea suprimării vieţii persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadru Curţii Constituţionale. Astfel, în data de 06.12.2024, inculpatul B.M.L, utilizând contul de FACEBOOK, a publicat un material video prin care instigă publicul la comiterea unor acte de violenţă extremă împotriva persoanelor din cadrul Curţii Constituţionale. În acest clip video, inculpatu1 B.M.L. a solicitat public omorârea personalului Curţii Constituţionale prin executarea „la zid” şi a cerut în mod direct sprijin pentru a obţine arme de foc necesare asasinatului, spunând că doreşte să realizeze personal execuţia”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
În cauză, au fost efectuate două percheziţii domiciliare, bărbatul fiind, în prima fază, reținut pentru 24 de ore. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus în cazul său luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.
„Punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie”, precizează procurorii.
Actualitate
Deva: Începe plata pentru personalul din secțiile de votare, de la alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024
Începând de marți, 17 decembrie 2024, va începe plata indemnizațiilor și a indemnizațiilor de protocol pentru președinții, locțiitorii, membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, operatorii de calculator ai acestora și informaticienii, aferente participării la alegerile pentru președintele României, Senat și Camera Deputaților din anul 2024, au informează reprezentanții Primăriei Municipiului Deva.
“Între 17 și 20 decembrie 2024, Primăria Municipiului Deva va efectua plățile pentru cele 46 de secții de votare care au funcționat în cadrul alegerilor menționate. Plățile vor fi realizate atât prin transfer electronic, cât și pentru persoanele care au optat să își ridice personal banii de la casieria Primăriei Municipiului Deva, situată în Piața Unirii, nr. 4, în camerele nr. 21 și nr. 23”, arată reprezentanții Primăriei Deva.
Reprezentanții Primăriei Deva mai transmit că indemnizațiile vor fi eliberate personal pe baza actului de identitate valabil (în original), sau, după caz, pe baza procurii notariale, în cazul în care persoana care ridică indemnizația nu este cea înscrisă în statul de plată. Persoana împuternicită va trebui să prezinte actul de identitate.
Programul pentru plata indemnizațiilor:
- Marți, 17 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
- Miercuri, 18 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
- Joi, 19 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
- Vineri, 20 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident tragic pe DN 68, în apropiere de Hațeg: Un șofer și-a pierdut viața
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu o zi in urma
Magia Crăciunului. Brăduți împodobiți de locatari, în scara blocului în care locuiesc, în Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incidente pe drumurile publice în județul Hunedoara: Viteza, alcoolul și fuga de la locul faptei pun în pericol siguranța circulației
-
Economiccu 2 zile in urma
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,11%, în noiembrie 2024
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Final de an bun pentru administrația din Pestișu Mic
-
Actualitatecu o zi in urma
20 de ani de la înființarea IGSU. Evenimente speciale organizate de ISU Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Dosar penal întocmit de polițiști, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor