Actualitate
Un hotel și o casă de cultură închise, de ISU, în județ
Tragedia din clubul bucureștean Colectiv, în urma căreia 46 de tineri și-au pierdut viața, a făcut ca pompierii din întreaga țară să demareze ample controale la unitățile de alimentație publică. La nivelul județului Hunedoara, după o săptămână în care au verificat zeci de astfel de unități, pompierii au luat și unele măsuri „drastice”, respectiv au închis un hotel și o casă de cultură, ambele din Valea Jiului.
Casa de cultură din Petroșani a fost închisă pentru 60 de zile, după ce, în urma unor controale efectuate, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara au constat că instalaţia de stingere a incendiilor lipsea, iar hidranţii interiori erau dezafectați. Sala de spectacole a casei de cultură din Petroşani are o capacitate de 700 de locuri şi este cea mai mare din Valea Jiului. Astfel, pentru neregulile contstate reprezentanții ISU Huneodara au decis să o închidă pentru 60 de zile. În plus, administratorul a încasat și o amendă cuprinsă între 30.000 şi 100.000 de lei, acesta având posibilitatea de a o achita, la jumătate, în termen de 48 de ore.
O altă unitate închisă temporar este un renumit hotel, tot din Petroșani. Acolo pompierii au constatat că nu există instalaţii de stingere a incendiilor, motiv pentru care au dispus închiderea temporară a funcţionării construcţiei. De asemenea, administratorul a încasat și o amendă „grasă”, iar după ce va remedia deficiențele va trebui să solicite avizul ISU pentru a putea redeschide.
Amenzi de zeci de mii de lei
În cursul săptămânii trecute, inspectorii de prevenire din cadrul inspectoratului, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara şi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal”, au efectuat nouă controale de prevenire la operatori economici cu specific de alimentaţie publică (cluburi, baruri, discoteci), din Deva, Petroşani şi Haţeg, autorizate sau neautorizate din punct de vedere al securităţii la incendiu. „În urma controalelor au fost constatate un număr de 14 deficienţe în domeniul apărării împotriva incendiilor, fiind aplicate 10 avertismente şi 6 amenzi contravenţionale, în cuantum de 37.000 de lei, iar în cazul unui operator economic a fost dispusă măsura complementară de oprire a funcţionării construcţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, maior Anemona Doda. Cele mai frecvente abateri de la normele legale sunt legate de nereguli cu caracter tehnic, identificate în obiectiv, din punct de vedere al prevenirii situaţiilor de urgenţă, dar şi deficienţe privind organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor.
Potrivit reprezentantului ISU, controalele au urmărit în mod special respectarea prevederilor documentaţiilor tehnice care au stat la baza edificării acestor construcţii în ceea ce priveşte numărul maxim de persoane, asigurarea căilor de evacuare corespunzător numărului de persoane, înlăturarea improvizaţiilor de la instalaţiile electrice şi de la mijloacele de încălzire, verificarea coşurilor pentru evacuarea fumului, funcţionarea iluminatului de siguranţă pentru evacuare, funcţionarea instalaţiilor de semnalizare/ stingere a incendiilor (după caz), asigurarea dotării cu mijloace de primă intervenţie (stingătoare).
Actualitate
L-ați văzut? Bărbat din Vulcan, dat dispărut de fiica sa
Polițiștii fac verificări pentru depistarea unui bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Vulcan, dat dispărut de fiica sa. Tânăra a cerut ajutorul oamenilor legii, cărora le-a spus că nu a mai putut lua legătura cu tatăl ei dinainte de Crăciun.
„Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată, în data de 09 ianuarie a.c., în jurul orei 13:30, de către o femeie de 24 de ani, cu privire la faptul că nu mai știe nimic de tatăl său, Crăciun Florin Sorin (foto), din data de 21 decembrie 2024. Potrivit verificărilor efectuate de polițiști, hunedoreanul de 47 de ani, domiciliat în municipiul Vulcan, ar fi fost văzut ultima dată de către un bărbat, în ziua de 02 ianuarie a.c., în zona unui magazin din localitate. Când a fost văzut ultima dată, bărbatul purta pantaloni de culoare neagră, cămașă de culoare alb – negru și bocanci de culoare gri-verzui. Polițiștii continuă cercetările și verificările pentru stabilirea tuturor datelor necesare identificării acestuia”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Semnalmente: înălțime 1,50-1,60 metri, părul grizonat, ochi căprui.
Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea bărbatului dispărut, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate
Tarife majorate, de la 1 ianuarie. Cât de scumpă este apa și canalizarea la Deva, comparativ cu alte zone din țară
Tarifele pentru apa consumată, dar și pentru canalizare, s-au majorat, de la 1 ianuarie 2025. Operatorul regional de apă a modificat prețul pentru serviciul de furnizare apă/canalizare. Astfel, prețul pentru un metru cub de apă crește la 9,07 lei, fără T.V.A., față de 7,92 lei/mc exclusiv T.V.A cât a fost înainte, iar tariful pentru canalizare – epurare este de 5,62 de lei/metru cub, fără T.V.A., de la 5,14 lei/mc exclusiv T.V.A.
Într-o informare publicată pe site-ul companiei, reprezentanții societății arată că, în prezent, Apa Prod Deva implementează „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara” în valoare de 1.354.148.932,51 lei. „Parte integrantă a Contractului de Finanțare a proiectului aflat în derulare este și alinierea la prevederile stabilite în Strategia de tarifare care reprezintă condiția obligatorie de finanțare a proiectelor de investiții în infrastructura de apă realizate din fonduri publice de stat sau europene, astfel că, începând cu data de 01.01.2025, vă informăm că tarifele pentru serviciul de furnizare apă/canalizare se modifică, după cum urmează: Apă potabilă produsă, transportată și distribuită: 9.07 lei/mc, Canalizare – epurare: 5.62 lei/mc. Tarifele nu conțin TVA 9%. Strategia de tarifare prevede ajustarea anuală a tarifelor atât în termeni reali, cât și cu rata inflației, conform deciziei A.N.R.S.C. nr.303/04.12.2024. Vă asigurăm că S.C. APA PROD S.A. Deva depune toate eforturile pentru ca serviciile furnizate utilizatorilor să se ridice la standarde de calitate, în acest sens, atragerea de fonduri nerambursabile fiind esențială pentru îmbunătățirea și eficientizarea activității noastre”, se arată în informarea de pe site-ul companiei, semnată de conducerea Apa Prod S.A. Deva.
Reamintim faptul că, ultima majorare a tarifelor la apă și canalizare, operată de Apa Prod SA Deva, a avut loc în urmă cu un an, la data de 1 ianuarie 2024.
Cea mai scumpă apă din țară, la Buzău
Potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), cel mai mare tarif pentru apa potabilă consumată – 10,06 lei/ mc, se plătește la Buzău, urmat de județul Bacău – 9,88 lei/mc, județele Vaslui, Brăila și Ploiești -9,66 lei/mc, Galați -9,30 lei/mc, Iași – 9,26 lei/mc, Mediaș -9,24 lei/mc, Deva – 9,07 lei/mc, Turda – 9,01 lei/mc, fără TVA.
La polul opus, cel mai mic tarif pentru apa potabilă consumată îl practică operatorul Aquatorontal SRL din județul Timiș – 3,52 lei/mc fără TVA. De asemenea, locuitorii din Orăștie plătesc mai puțin decât cei din Deva pentru apa potabilă consumată, tariful practicat de Activitatea Goscom SA Orăștie fiind de 5,73 lei/mc fără TVA, urmați de cei din Râmnicu Vâlcea – 5,72 lei/mc fără TVA.
Actualitate
Percheziții în trei județe, printre care și Hunedoara, într-un dosar de proxenetism. Mai multe tinere ar fi fost racolate pentru practicarea prostituției
Au fost efectuate percheziții în trei județe, printre care și Hunedoara, la persoane bănuite de proxenetism și constituirea unui grup infracțional organizat. Membrii grupului sunt suspectați că ar fi racolat tinere pentru practicarea prostituție pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, Germaniei și Austriei.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău, au efectuat, astăzi, 19 percheziții domiciliare, în județele Buzău, Ilfov și Hunedoara, la 12 persoane, cu vârste între 20 și 43 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și proxenetism în formă continuată.
„Din actele de urmărire penală a rezultat că, începând cu anul 2020 și până la finalul anului 2024, persoanele în cauză, majoritatea în relații de rudenie, ar fi constituit un grup infracțional organizat, în scopul obținerii de beneficii materiale substanţiale, prin săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Astfel, membrii grupului ar fi racolat 21 de tinere, profitând în cele mai multe cazuri de starea de vulnerabilitate a acestora (provenite din familii numeroase, lipsite de mijloace materiale de subzistență, neșcolarizate și cu experiență redusă de viață), pe care le-ar fi determinat și cărora le-ar fi înlesnit practicarea prostituției pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, Germaniei și Austriei, cu scopul de a beneficia de foloasele patrimoniale obținute în acest mod. Persoanele cercetate ar fi acționat în mod coordonat, colaborând constant în identificarea locațiilor și organizarea transportului victimelor. Pentru a se asigura că vor intra în posesia sumelor de bani, iar activitatea infracțională se desfășura eficient, membrii grupării de criminalitate organizată ar fi locuit împreună cu persoanele vătămate sau în imobile situate în apropiere”, a informat Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Sume de bani, unități de stocare a datelor, înscrisuri, și alte mijloace de probă, ridicate
În urma celor 19 percheziții efectuate, în județele Buzău, Ilfov și Hunedoara, au fost descoperite și ridicate 12.650 de euro, 96.700 de lei, unități de stocare a datelor, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă. De asemenea, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a șapte imobile, evaluate la peste 500.000 de euro și a opt autovehicule, în valoare de aproximativ 150.000 de euro.
La capătul perchezițiilor, nouă persoane au fost reținute, iar față de alte trei a fost dispusă măsura controlului judiciar.
“La data de 8 ianuarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău au dispus reținerea a 9 persoane și a fost dispusă măsura controlului judiciar față de alte 3 persoane. Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău, cu propunerea de arestare preventivă a persoanelor reținute”, a mai informat IGPR.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Ploiești și București, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, Inspectoratului de Poliție Județean Buzău și al jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Buzău, Ilfov, Prahova și Hunedoara.
„Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, precizează reprezentanții IGPR.
-
Actualitatecu o zi in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu o zi in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Stiri nationalecu o zi in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu o zi in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu o zi in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Actualitatecu 8 ore in urma
Cod galben de vânt și viscol la munte
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Reduceri fiscale pentru donatorii de sânge, aprobate de Consiliul Local Petrila
-
Actualitatecu o zi in urma
Atenționare meteo – Cod galben de vânt puternic în Munții Apuseni și în Carpații Orientali