Connect with us
Data: 25/01/2025
.

Actualitate - Eveniment

La Râușor se dorește amenajarea unei noi pârtii de schi

Publicat

pe

Stațiunea Râușor, una dintre cele mai frumoase destinații turistice montane din județul Hunedoara, ar mai putea avea o pârtie de schi. După ce, la sfârșitul anului trecut, autoritățile locale au inaugurat acolo noua bază de agrement, ce cuprinde mai multe terenuri sportive, un parc, dar și un patinoar natural, acum, la început de 2016, reprezentanții administrației publice locale s-au gândit să facă noi investiții în această stațiune, tot mai căutată de turiștii din toată țara.

O nouă pârtie de schi la Râușor, dar și amenajarea mai multor locuri de parcare pentru turiștii care urcă în stațiune, se numără printre dorințele pe care autoritățile locale din Râu de Mori le au și își propun să se și materializeze în acest an, cu scopul de a transforma această zonă montană de agrement într-una și mai modernă. Și asta după ce, în decembrie 2015, la Râușor a fost inaugurată o bază nouă de agrement. Administrația publică locală din comună a considerat că nu e suficient ca turistului care urcă la munte să i se ofere doar un pat bun, o porție delicioasă de mâncare și aer curat, ci trebuie create și alternative pentru petrecerea timpului liber. Prin urmare, primarul Niculiță Mang a decis construirea, la Râușor, a unei baze moderne de agrement, bază care a fost inaugurat la finalul lui 2015. Astfel, turiștii care merg acum la Râușor au la dispoziție patru terenuri sportive, dintre care trei multifuncționale, precum și un patinoar natural, toate construite cu ajutorul banilor europeni pe care administrația publică locală din Râușor a reușit să îi obțină.

Vrem să construim și două parcări”

Niculita Mang Primar Rau de Mori 23.12.2015 (1)Cu toate acestea, Niculiță Mang, primarul din Râu de Mori, spune că mai e nevoie de câteva investiții în stațiune. „La Râușor mai avem de lucru. Vrem să mai amenajăm încă o pârtie de schi. Dar, cel mai important și prioritar, ar fi să mai construim acolo și câteva locuri de parcare. Ne-am gândit, ca anul acesta, să încercăm să amenajăm vreo două parcări în acea zonă montană de agrement. Și asta pentru că au fost ceva probleme. Numai în week-end-ul care a trecut, la Râușor a fost plin de turiștii, iar oamenii nu au prea avut unde să își lase mașinile”, a declarat, ieri, primarul din Râu de Mori.

Edilul local mai spune că și pentru patinoarul natural inaugurat, luna trecută, în stațiune mai e nevoie de o mică investiție. „Pentru patinoar trebuie să mai achiziționăm un șlefuitor pentru gheață. De asemenea, vom cumpăra și patine ce urmează să fie închiriate turiștilor care aleg să își petreacă zilele libere în această zonă de agrement de pe raza comunei noastre (…) Vom face tot ce putem, cu bani de la bugetul local”, a mai spus Niculiță Mang.

Stațiunea Râușor se află pe versanții nordici ai Masivului Retezat. În momentul de față, Râușorul are o singură pârtie de schi, singura din Parcul Național Retezat și care e recunoscută ca fiind una dintre cele mai bune din zona de vest a țării, cu o lungime de o mie de metri și o diferență de nivel de 380 de metri. Zona este una tot mai căutată de turiștii din întreaga țară, care se pot caza în unități moderne. Conform autorităților locale, la Râușor există peste 300 de locuri de cazare.

Advertisement

Alte proiecte pentru anul în curs

În altă ordine de idei, administrația publică locală din Râu de Mori nu a neglijat nici celelalte aspecte importante pentru comunitate. Pentru acest an, edilii locali și-au propus să continue cu asfaltările în trei sate ale comunei, respectiv Sibișel, Valea Dâljii și Clopotiva. De asemenea, cu sprijinul fondurilor europene, reprezentanții Primăriei Râu de Mori mai vor să modernizeze drumul care face legătura între satele Valea Dâljii și Ohaba Sibișel. Tot cu ajutorul banilor de la UE, se mai intenționează modernizarea căminului cultural din centru de comună, acestea fiind doar câteva dintre proiectele pe care edilii din Râu de Mori le au în plan pentru 2016.

Advertisement

Actualitate

Sindicatele din minerit amenință cu proteste

Publicat

pe

Redactat de

Sindicatul Muntele cere soluții urgente pentru respectarea drepturilor angajaților CEVJ

Președintele Sindicatului Muntele, Darius Câmpean, a făcut public un mesaj în urma unei întâlniri cruciale cu ministrul energiei, Sebastian Burduja, pentru discutarea aplicării controversatei „ordonanțe trenuleț” în cadrul Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ).

În cadrul discuțiilor, s-a convenit necesitatea unei întâlniri la nivel guvernamental, care să implice reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și Ministerului Energiei, pentru identificarea unei soluții care să răspundă revendicărilor angajaților.

”În urma întâlnirii ce a avut loc între Sindicatul Muntele CEVJ și Ministrul Energiei, domnul Sebastian Burduja în ceea ce privește aplicarea ordonanței trenuleț în Complexul Energetic Valea Jiului, s-a ajuns la concluzia că este necesară o întâlnire la nivelul Guvernului cu reprezentați ai ministerului finanțelor și ai ministerului energiei pentru a găsi o soluție.

Principala doleanță a Sindicatului Muntele este respectarea Contractului Colectiv de muncă și a Contractului Individual de muncă al fiecărui angajat din cadrul CEVJ, având în vedere că activitatea noastră este una regresivă urmând ca locurile noastre de munca să dispară până în 2032, în urma unui acord între Statul Român și Comisia Europeană.
Ținând cont de aceste aspecte considerăm că CCM-ul și CIM-urile angajaților CEVJ trebuiesc respectate. Dacă nu se va ajunge la o soluție în cel mai scurt timp vom demara strângerea de semnături pentru declanșarea grevei în tot Complexul Energetic Valea Jiului”, este mesajul transmis de Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele, prin intermediul Confederației Sindicale Meridian.
FOTO: Arhivă
Citeste mai mult ...

Actualitate

Două tinere dintr-un centru din Orăștie, căutate de oamenii legii

Publicat

pe

Redactat de

Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată, în cursul zilei de azi, 23 ianuarie a.c., în jurul orei 17.00, de reprezentanții unui centru de minori din localitate, aparținând D.G.A.S.P.C. Hunedoara, cu privire la faptul că două tinere, de 16 ani, respectiv 17 ani au plecat din centru.

Potrivit primelor verificări, minorele sunt înscrise la Liceul Tehnologic ,,Nicolaus Olahus” din localitate, însă astăzi nu s-ar fi prezentat la cursuri.

Acestea ar fi avut bilet de voie până la ora 18.00, fără a se întoarce însă în centru până în prezent.

Semnalmente Faghiura Renata-Florina: înălțime 1,60 m, 50 kg., ochi căprui, păr brunet (breton), constituție atletică.

La momentul plecării, aceasta purta cămașă de culoare alb-negru, fustă roz, adidași de culoare albă.

Semnalmente Doghi Irina Antonela: înălțime 1,65 m, 55 kg., ochi căprui, păr șaten, constituție atletică.

Advertisement

La momentul plecării, aceasta purta o geacă de culoare albă, pantaloni roz, adidași de culoare alb-roșu-albastru.

Cele două minore sunt cunoscute cu plecări repetate din centru.

Persoanele care dețin și pot oferi informații, care să ducă la depistarea celor două minore, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

Citeste mai mult ...

Actualitate

„Ziua Unirii Principatelor Române”, sărbătorită la înălțime. “Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română!”, în Pasul Vâlcan

Publicat

pe

Redactat de

Ziua Unirii Principatelor Române” va fi marcată și la mare înălțime. Iubitori ai muntelui sunt invitați să se prindă în „Hora Unirii” la peste 1.600 de metri altitudine, în Pasul Vâlcan.

 

Evenimentul, organizat de Asociația de Turism Montan „Promontana” Vulcan, împreună cu Primăria Municipiului Vulcan, va avea loc mâine, 24 ianuarie, punctul de întâlnire fiind stația de îmbarcare a telegondolei din Vulcan, la ora 10:00. De acolo, participanții vor urca la cota 1.612, în „Panteonul” din Pasul Vâlcan, chiar la ”granița” județelor Hunedoara și Gorj. Cu steaguri tricolore, pe platoul acoperit de zăpadă, aceștia se vor prinde în tradiționala Horă a Unirii, pentru a marca împlinirea a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.

Peste 130 de persoane și-au anunțat deja participarea la acest eveniment, organizat pentru al cincilea an, de „Ziua Unirii Principatelor Române”.

“Promontana Vulcan, împreună cu Primăria Municipiului Vulcan, vă invită, și în acest an, să sărbătorim împreună “Ziua Unirii” în Pasul Vâlcan. „Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română…” Hai să ducem tradiția mai departe și, de la an la an, să fim cât mai mulți, o viață avem romani, si-o cinste. Așadar, pe 24.01.2025, ne întâlnim la ora 10.00 la stația de îmbarcare telegondola Vulcan, apoi ne vom deplasa spre zona monumentului din Pas unde vom face Hora Unirii. Transportul cu gondola va fi gratuit! Participarea fiecaruia se face pe propria raspundere. Deplasarea de la gondola la locul de desfasurare dureaza aproximativ 2 ore si in conditii de iarna, deci sa fiti pregatiti cu echipament corespunzator. Nu uitați…”Minunile sunt săvârșite de către oamenii uniți.””, au transmis reprezentanții Asociației Promontana Vulcan.

Advertisement

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate