Actualitate
Petru Mărginean a prezentat proiectele, pe fonduri europene, pentru 2016-2020
Petru Mărginean, primarul municipiului Deva, împreună cu echipa sa, a prezentat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, toate proiectele pe care dorește să le implementeze pentru perioada 2016-2020. Este vorba despre 23 de proiecte, ce vor atrage peste 40 de milioane de euro, bani europeni.
În perioada 2012-2015, valoarea proiectelor europene, implementate în municipiul Deva, a fost de până în 23 de milioane de euro, iar în perioada 2007-2013 de 13 milioane de euro. Pentru perioada 2016-2020 primarul Petru Mărginean își propune mai multe proiecte, pe fonduri europene, în valoare de peste 40 de milioane de euro.„Trebuie doar ca echipa și proiectele să fie foarte bine întocmite. Contează ca și cetățenii să ne susțină. Știm cu toții că dezvoltarea unui oraș, a unui municipiu, constă și în atragerea de fonduri europene. Astfel că, prioritățile noastre încep cu Cetatea Devei, care trebuie finalizată în întregime, pentru că până acum sunt gata incintele doi și trei. Mai rămâne incinta unu, unde vom încerca să facem, în mijlocul cetății, și un amfiteatru, unde se vor organiza diferite spectacole. Ne propunem să fim un reper al eficienței, coerenței actului decizional și transparenței administrative, să susţinem crearea unei comunităţi active și dinamice, să atragem investiţii și să generăm proiecte de importanță strategică pentru oraș și cetăţeni, iar toate acestea să conducă la creșterea calității vieții în municipiul Deva”, a declarat Petru Mărginean.
23 de proiecte pentru modernizarea Devei
Pe lista de priorități a edilului șef, al reședinței de județ, mai sunt și modernizarea Pieței Stadionului, a Centrului Civic, unde sunt monumente istorice, anveloparea unor școli, dezvoltarea și mobilitatea urbană a intrării în Deva, din ambele sensuri. De asemenea, se dorește și contruirea unui bazin olimpic, în prelungirea Complexului Acvatic de la poalele cetății. Anveloparea blocurilor este, în continuare, un proiect pe care primarul dorește să îl extindă la cât mai multe imobile.
Devenii pot propune, online, proiecte
„Sondajul are scopul de a consulta cetățenii asupra priorităților. Noi aici am făcut o analiză vis-a-vis de planurile de finanțare și am schițat proiectele majore pentru Deva. Urmează această consultare cu cetățenii și vom lansa un sondaj, la începutul săptămânii viitoare, pe site-ul Primăriei Municipiului Deva. Aici, cetățenii vor avea posibilitatea de a da un grad de importanță fiecărui proiect de pe listă, dar vor avea posibilitatea de a propune și un altul. Dacă proiectul propus de ei va va fi susținut de mai mulți cetățeni care vor accesa acest site, noi vom face o analiză asupra sursei de finanțare și după aceea îl vom adăuga listei inițiale”, a precizat Radu Dragomir, consilier primar Deva.
Actualitate
Comunicat de presă – Anunț demarare implementare proiect „DEZVOLTARE HOTEL STRAJA LUPENI”
Actualitate
L-ați văzut? Bărbat din Vulcan, dat dispărut de fiica sa
Polițiștii fac verificări pentru depistarea unui bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Vulcan, dat dispărut de fiica sa. Tânăra a cerut ajutorul oamenilor legii, cărora le-a spus că nu a mai putut lua legătura cu tatăl ei dinainte de Crăciun.
„Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată, în data de 09 ianuarie a.c., în jurul orei 13:30, de către o femeie de 24 de ani, cu privire la faptul că nu mai știe nimic de tatăl său, Crăciun Florin Sorin (foto), din data de 21 decembrie 2024. Potrivit verificărilor efectuate de polițiști, hunedoreanul de 47 de ani, domiciliat în municipiul Vulcan, ar fi fost văzut ultima dată de către un bărbat, în ziua de 02 ianuarie a.c., în zona unui magazin din localitate. Când a fost văzut ultima dată, bărbatul purta pantaloni de culoare neagră, cămașă de culoare alb – negru și bocanci de culoare gri-verzui. Polițiștii continuă cercetările și verificările pentru stabilirea tuturor datelor necesare identificării acestuia”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Semnalmente: înălțime 1,50-1,60 metri, părul grizonat, ochi căprui.
Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea bărbatului dispărut, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate
Tarife majorate, de la 1 ianuarie. Cât de scumpă este apa și canalizarea la Deva, comparativ cu alte zone din țară
Tarifele pentru apa consumată, dar și pentru canalizare, s-au majorat, de la 1 ianuarie 2025. Operatorul regional de apă a modificat prețul pentru serviciul de furnizare apă/canalizare. Astfel, prețul pentru un metru cub de apă crește la 9,07 lei, fără T.V.A., față de 7,92 lei/mc exclusiv T.V.A cât a fost înainte, iar tariful pentru canalizare – epurare este de 5,62 de lei/metru cub, fără T.V.A., de la 5,14 lei/mc exclusiv T.V.A.
Într-o informare publicată pe site-ul companiei, reprezentanții societății arată că, în prezent, Apa Prod Deva implementează „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara” în valoare de 1.354.148.932,51 lei. „Parte integrantă a Contractului de Finanțare a proiectului aflat în derulare este și alinierea la prevederile stabilite în Strategia de tarifare care reprezintă condiția obligatorie de finanțare a proiectelor de investiții în infrastructura de apă realizate din fonduri publice de stat sau europene, astfel că, începând cu data de 01.01.2025, vă informăm că tarifele pentru serviciul de furnizare apă/canalizare se modifică, după cum urmează: Apă potabilă produsă, transportată și distribuită: 9.07 lei/mc, Canalizare – epurare: 5.62 lei/mc. Tarifele nu conțin TVA 9%. Strategia de tarifare prevede ajustarea anuală a tarifelor atât în termeni reali, cât și cu rata inflației, conform deciziei A.N.R.S.C. nr.303/04.12.2024. Vă asigurăm că S.C. APA PROD S.A. Deva depune toate eforturile pentru ca serviciile furnizate utilizatorilor să se ridice la standarde de calitate, în acest sens, atragerea de fonduri nerambursabile fiind esențială pentru îmbunătățirea și eficientizarea activității noastre”, se arată în informarea de pe site-ul companiei, semnată de conducerea Apa Prod S.A. Deva.
Reamintim faptul că, ultima majorare a tarifelor la apă și canalizare, operată de Apa Prod SA Deva, a avut loc în urmă cu un an, la data de 1 ianuarie 2024.
Cea mai scumpă apă din țară, la Buzău
Potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), cel mai mare tarif pentru apa potabilă consumată – 10,06 lei/ mc, se plătește la Buzău, urmat de județul Bacău – 9,88 lei/mc, județele Vaslui, Brăila și Ploiești -9,66 lei/mc, Galați -9,30 lei/mc, Iași – 9,26 lei/mc, Mediaș -9,24 lei/mc, Deva – 9,07 lei/mc, Turda – 9,01 lei/mc, fără TVA.
La polul opus, cel mai mic tarif pentru apa potabilă consumată îl practică operatorul Aquatorontal SRL din județul Timiș – 3,52 lei/mc fără TVA. De asemenea, locuitorii din Orăștie plătesc mai puțin decât cei din Deva pentru apa potabilă consumată, tariful practicat de Activitatea Goscom SA Orăștie fiind de 5,73 lei/mc fără TVA, urmați de cei din Râmnicu Vâlcea – 5,72 lei/mc fără TVA.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu 17 ore in urma
Cod galben de vânt și viscol la munte
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Reduceri fiscale pentru donatorii de sânge, aprobate de Consiliul Local Petrila
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenționare meteo – Cod galben de vânt puternic în Munții Apuseni și în Carpații Orientali