Connect with us
Data: 13/12/2024
.

Actualitate

Șeful CNADNR, în vizită pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva. Ce a constatat?

Publicat

pe

Directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Cătălin Homor, a mers, la sfârșitul săptămânii trecute, în inspecție pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva. Însoțit de o echipă de specialiști din cadrul companiei, acesta a verificat stadiul lucrărilor pe cele trei loturi de autostradă încă nefinalizate. Lucrurile par să meargă strună, însă doar pe o parte din șoseaua de mare viteză care va face legătura între cele două orașe, Lugoj și Deva.

Pe lotul 2 (sectorul Dumbrava – Holdea, cu o lungime de 28 kilometri) al autostrăzii Lugoj – Deva sunt în continuare probleme. Cel puțin asta a constatat șeful CNADNR la finalul vizitei sale, motivul pentru care acesta le-a dat un ultimatum italienilor de la „Salini Impregilo Spa”. Aceștia au la dispoziție două săptămâni să se apuce serios de treabă.Așa cum am promis că vom monitoriza toate proiectele importante ale companiei, am fost pe șantierele de la Lugoj – Deva și am discutat, la fiecare lot în parte, cu reprezentanții noștri în teren, cu antreprenorii și cu toți cei implicați în realizarea acestor proiecte. Din câte știm cu toții, la lotul 2, responsabili fiind cei de la SC Salini Impregilo Spa, avem probleme. Cu toate aceste probleme, create și apărute în timp, le-am solicitat, sper pentru ultima oară, să se alinieze normalitații unui ritm de lucru necesar pentru realizarea obiectivului. Suntem într-un contract cu această firmă și le-am solicitat ca, în două săptămâni, să-și recabilibreze activitatea pe șantier”, a declarat Cătălin Homor, directorul CNADNR.

Maraton” pe lotul 3

Oficialul companiei de stat spune că lucrurile stau mai bine pe lotul 3 de autostradă (sectorul Ilia – Holdea, 21 kilometri lungime). „Pe lotul 3 am constatat că lucrurile s-au îmbunătățit. Este ca un maraton. Se lucrează peste tot, poate nu chiar la nivelul la care ar trebui, dar e mult mai bine decât înainte. Pentru lotul 4 (n.red. sectorul Ilia – Deva, 22 kilometri lungime), din cele patru secțiuni, două sunt executate în mare parte și două sunt oprite, sistate, ne zbatem să le obținem autorizațiile până în luna iulie”, a mai spus Homor.

De asemenea, șeful CNADNR a parcurs și sectorul afectat al lotului 3 din autostrada Orăștie – Sibiu, în cazul căruia, la începutul lunii aprilie a fost demarată o procedură pentru achiziția unei expertize tehnice, în aceeași perioadă fiind constituit și grupul de lucru în vederea refacerii acestui lot. Această lucrare va fi executată în regie proprie. „Pentru proiectul Orăștie – Sibiu, am dat drumul la șantierul în regie proprie, dar timpul nefavorabil ne-a ținut puțin pe loc. Sunt începute deja lucrările de pregătire ale șantierului și, din momentul în care proiectul va fi aprobat în Comisia Tehnico-Economică, va intra la capacitate maximă în procesul de reconstrucție”, a afirmat Cătălin Homor.

Advertisement

Mai urmează și alte vizite

Șeful CNADNR a dat asigurări că vizitele pe șantiere se vor înmulți și că ritmul și monitorizarea proiectelor vor fi principalele direcții pentru perioada următoare. „Pot să confirm că vizitele pe șantiere vor fi din ce în ce mai dese și nu numai atât, dar mă și aștept ca și cei responsabili de la fața locului să-și asume termenele de contract și dozarea ritmului de lucru pentru predarea la timp a proiectului. Odată cu reorganizarea companiei și implementarea noii organigrame, cred că, nu mai este nimic care să ne mai stea în cale sau să avem motive de a găsi scuze pentru întârzieri”, a conchis Homor.

Advertisement

Actualitate

Ultimul weekend fotbalistic al anului pe stadioanele din județ

Publicat

pe

Redactat de

Acest sfârșit de săptămână va fi ultimul din acest an în care microbiștii hunedoreni pot urmări meciurile din tribune. În acest weekend în județul Hunedoara vor putea fi urmărite meciuri din Ligile 2 și 4.

Corvinul joacă acasă în zi de sărbătoare

În Liga 2 Corvinul Hunedoara a noua clasată, cu 24 de puncte și golaveraj + 2 din 15 jocuri, va întâlni, pe teren propriu, într-un meci contând pentru etapa a XVII-a, pe Concordia Chiajna (locul X, 23 de puncte, cu golaveraj + 8 din 15 jocuri). Meciul este programat duminică, 15 decembrie, de la ora 13:30, și va fi televizat, în direct, pe DigiSport 1 și PrimaSport 1. Întâlnirea se dispută în zi de sărbătoare pentru clubul hunedorean, care împlinește 103 ani de existență. Suporterii corviniști se vor întâlni duminică, la ora 11:50, la Teatru, unde va fi prezentată Cupa României, trofeu cucerit în acest an. Apoi, de la ora 12:30, va fi marșul aniversar al suporterilor, pe traseul Teatru – Pietonala Corvin – Stadion, care așteaptă un rezultat bun în meciul cu Chiajna.

De sâmbătă până luni

Etapa, una în care stă Metalul Buzău (VII, 25p, 16j), din cauza retragerii celor de la Viitorul Târgu Jiu, va începe sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 11:00. După toate probabilitățile, meciul CS Mioveni – FCU Craiova (XI, 23p, 15 j) nu se va disputa, întrucât argeșenii, cu 15 meciuri jucate și care sunt pe ultimul loc, cu – 10 puncte, fiind penalizați cu 18 puncte pentru neplata salariilor, nu se vor prezenta, iar echipa urmează să se retragă din campionat. În schimb se vor disputa alte șase meciuri, fiind vorba despre Chindia Târgoviște (XIV, 16p, 15j) – AFKC Miercurea Ciuc I; 38p, 15j), CSC Șelimbăr (XIX, 13p, 15j) – FC Bihor (XVI, 14 p, – 6, 15j), Unirea Ungheni (XVII, 14p, – 7, 15j) – CSM Focșani (XVIII, 14p, – 10, 16j), CS Afumați (VI, 26p, + 3, 15j) – Steaua București (II, 34p, 16j), FC Voluntari (V, 26p, + 9, 15j) – CSC Dumbrăvița (XV, 15p, 16j) și AFC Câmpulung (XX, 7p, 15j) – FC Argeș (VIII, 24p, + 5, 15j). Tot sâmbătă, dar de la ora 12:00, este programat meciul Ceahlăul Piatra Neamț (XIII, 22p, + 2, 15 j) – ACSM Reșița (IV, 27p, 16j). Duminică joacă doar Corvinul, iar etapa și sezonul se încheie luni, 16 decembrie, de la ora 17:00, când este programată întâlnirea Metaloglobus București (III, 29p, 15j) – CSM Slatina (XII, 22p, + 14, 15j).

Advertisement

Și Liga 4 intră în vacanță

La finele acestei săptămâni se desfășoară și meciurile etapei a XVII-a a sezonului regular din Liga 4 de fotbal Hunedoara. Cinci din cele șase meciuri ale etapei sunt programate sâmbătă, 14 decembrie, cu începere de la ora 13:00, iar cel de-aș șaselea se va juca duminică, 15 decembrie, cu începere de la aceeași oră 13:00. Capul de afiș al zilei de sâmbătă este întâlnirea Retezatul Hațeg (III, 30p, + 23) – Gloria Geoagiu (II, 37p), celelalte meciuri programate atunci fiind Dacia Orăștie (V, 29p) – Inter Petrila (VIII, 19p), CSM Vulcan (VII, 24p) – Aurul Brad (IV, 30p, + 17), Unirea DMO (I, 43p) – Victoria Călan (IX, 14p) și CFR Simeria (VI, 26p) – Minerul Uricani (XII, 0p). Ultimul meci al rundei și al anului este cel de duminică, dintre Șoimul Băița (X, 13p) și CSM deva (11, 6p). Mai este de menționat că Inter Petrila, Șoimul Băița, Gloria Geoagiu și CFR Simeria au câte un meci mai puțin disputat.


Cupa Moș Crăciun

Și viitorii fotbaliști vor evolua în acest sfârșit de săptămână, dar în sală, în cadrul unei noi ediții a Cupei Moș Crăciun, competiție amicală organizată de către Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara, în parteneriat cu Facultatea de Ingineri Hunedoara, Corvinul Hunedoara, CSC Sântămăria Orlea, Damian Militaru Petroșani și Jiul Petroșani. “Peste 500 de copii de la 50 de echipe înscrise se vor întrece pe teren, la șase categorii de vârstă, în așteptarea Moșului! Fotbalul din Hunedoara este în continuă dezvoltare, iar această competiție reflectă pasiunea și dedicarea față de sportul rege! Vă așteptăm să susțineți micii campioni și să simțiți magia sărbătorilor alături de noi! Hai la Cupa Moș Crăciun și fii parte din povestea fotbalului hunedorean”, au transmis cei de la AJF Hunedoara. La categoriile de vârstă U13 și U12 se va juca, sâmbătă, 14 decembrie, în sala de la Sântămăria Orlea, iar la U11 și U8 meciurile se vor disputa, duminică, 15 decembrie, la sala de sport a Facultății de Inginerie din Hunedoara. Competiția se va încheia sâmbătă, 21 decembrie, la sala de sport a Colegiului Economic Hermes din Petroșani, cu întrecerea celor de la grupele U10 și U9. Toate cele trei turnee au ora de începere 9:00.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Deputatul hunedorean Iulius Marian Firczak, din partea U.C.R.R., a primit Certificatul doveditor al noului mandat

Publicat

pe

Redactat de

Rutenii vor fi reprezentați, în continuare, în Parlamentul României. Deputatul hunedorean Iulius Marian Firczak, din partea Uniunii Culturale a Rutenilor din România (U.C.R.R.), a primit Certificatul doveditor al mandatului de deputat, obținut în urma alegerilor parlamentare din data de 1 decembrie 2024.

 

În cadrul unei ceremonii, ce a avut loc, miercuri seară, la sediul Biroului Electoral Central (BEC) din București, reprezentanții minorităților naționale în Parlamentul României au primit Certificatele care atestă calitatea de deputat, acestea fiind înmânate de președintele BEC, judecătorul Adrian Glugă.

Al treilea mandat în Parlamentul României

Deputatul hunedorean Iulius Marian Firczak, din partea U.C.R.R., își va continua munca în Parlamentul României. „Sunt onorat şi bucuros că am primit încrederea rutenilor, şansa de a-i reprezenta în Parlamentul României pentru un al treilea mandat. Eu, de felul meu, sunt o persoană optimistă și sper ca următorul mandat să fie unul care să aducă reformele importante de care țara are nevoie pentru a putea să continuăm parcursul de dezvoltare și de recuperare a diferențelor de standard de viață, de venituri ale cetățenilor, în comparație cu Uniunea Europeană și să ajungem, chiar dacă am depășit țări importante din jurul nostru, suntem pe locul 11 la nivel european, cred că putem să creștem într-un ritm mult mai rapid și fiecare cetățean să simtă, de la an la an, că trăiește mai bine în Uniunea Europeană și în siguranță în spațiul euro-atlantic. Aceasta este dorința pentru următorul mandat”, a declarat deputatul Iulius Marian Firczak, din partea U.C.R.R..

Advertisement

 

Iulius Marian Firczak a fost ales deputat din partea UCRR, prima oară în 2016. Acesta a obținut un al doilea mandat în Camera Deputaților în anul 2020, iar acum, după alegerile parlamentare din data de 1 decembrie 2024, va începe un al treilea mandat de parlamentar. Grupul minorităților naționale din noul Legislativ al țării, care se va reuni pe data de 20 decembrie 2024, va avea 19 reprezentanți.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Componenta socială, importantă pentru administrația din Ghelari

Publicat

pe

Redactat de

Comuna Ghelari, un important centru minier în trecutul nu foarte îndepărtat, dar, în același timp, și o frumoasă așezare din Ținutul Pădurenilor, se întinde pe o suprafață de aproximativ 50 de kilometri pătrați și are în jur de 2.000 de locuitori. Aceștia trăiesc în patru sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Govăjdia, Plop și Ruda.

Fonduri europene pentru persoanele vulnerabile

Administrația publică locală din Ghelari acordă o atenție deosebită componentei sociale a vieții de zi. Pentru persoanele vulnerabile din comună edilii vin cu o veste bună. „Informăm, și pe această cale, că persoanele vulnerabile din comună, a căror listă nominală poate fi consultată, individual, la sediul Primăriei Ghelari, pot beneficia de schema de granturi sub formă de bonuri valorice, pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor prin izolare termică ori anvelopare), și/sau pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile, respectiv instalare de panouri fotovoltaice și/sau sistem de stocare a energiei. Valoarea acestora, una nerambursabilă și fără cote de cofinanțare este de 10.000 sau 20.000 de Euro, după caz. Mai multe detalii se pot afla la sediul nostru și la numerele de telefon 0768.520.649 sau 0729.047.687”, a declarat primarul comunei hunedorene Ghelari, Iancu Emerson Toma.

Facilități fiscale

Primarul din Ghelari vine și cu alte vești bune pentru concetățenii săi, fiind vorba despre oferirea unor facilități fiscale, în conformitate cu reglementările legale în vigoare.„În conformitate cu prevederile legale în vigoare se instituie unele faciltăți fiscale și se aprobă procedura de anulare a acesoriilor și majorărilor aferente obligaților bugetare principale până la data de 31.08.2024 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabili, persoane fizice și juridice. Aceștia pot achita impozitele și taxele restante până la data de 19.12.2024, perioadă în care vor beneficia de toate reducerile prevăzute în actele normative mai sus enunțate. Menționez că anularea majorărilor și accesoriilor se aplică doar contribuabililor care achita debitele integral. Pe această cale doresc să mai anunț, pentru ceilalți contribuabili că programul de lucru cu publicul pentru încasări a compartimentului Taxe și Impozite se încheie pe 20 decembrie, la ora 10:00”, a spus Emerson Iancu Toma, primarul comunei Ghelari.

Autobuz școlar

O altă veste bună vine și pentru elevii din Ghelari. „La capitolul educație doresc să anunț că, de anul viitor, elevii din comuna Ghelari vor beneficia de un microbuz de transport școlar. Acest microbuz este complet electric, cu o autonomie de 294 km și o capacitate de 16 locuri, incluzând spații dedicate persoanelor cu dizabilități. Vehiculul este dotat cu sisteme moderne de protecție, încălzire și aer condiționat, fiind gândit pentru a oferi confort și siguranță”, a precizat primarul comunei Ghelari, Emerson Iancu Toma.

Târg de Crăciun

Și la Ghelari se fac pregătiri de Sărbători, urmând a fi organizate câteva acțiuni deosebite. „La elevii din comună va veni, și în acest an, Moș Crăciun. Le vom oferi cadouri, într-un cadru festiv, la Căminul cultural din localitatea de reședință, pe 19 decembrie. Tot atunci și în aceeași locație copii vor organiza și un târg de Crăciun, ocazie cu care doritorii pot să și achiziționeze produsele pe care le vor prezenta cei mici. Elevii vor organiza, cu această ocazie, și un spectacol, în care colindele vor fi la loc de cinste, și vă așteptăm, cu mare drag, la acest eveniment”, a lansat o invitație de nerefuzat Emerson Iancu Toma, primarul comunei hunedorene Ghelari.

Locuri ce merită a fi văzute

Pe raza comune Ghelari, care oferă o panoramă superbă spre Munții Poiana Ruscă, pot fi văzute mai multe monumente istorice, respectiv biserica de zid, crucea memorială și cuptorul de reducere a minereurilor de fier, toate în Ghelari, biserica din Ruda și furnalul de la Govăjdia, dar și impresionanta biserică ortodoxă din centrul de comună, cunoscută drept „Catedrala Pădurenilor”.

Advertisement

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate