Connect with us
Data: 08/01/2025
.

Actualitate

S-a dat liber la „combinaţiii electorale” (III)

Publicat

pe

Alegerile locale au trecut, iar rezultatele sunt, într-o foarte mare măsură, cunoscute. Primarii, vechi sau noi, îşi vor prelua mandatul în decurs de câteva zile.

După ce primarii din judeţ sunt cunoscuţi, 22 dintre cei 69 fiind noi în funcţie, a început bătălia pentru stabilirea majorităţilor în consiliile locale (CL).

Simplu…

Am prezentat, în numerele anterioare, situaţiile de posibile combinaţii în legislativele municipale. Pentru astăzi vă prezentăm situaţia consilierilor locali din cele şapte oraşe hunedorene. La Cl Aninoasa situaţia este simplă, din cei 13 consilieri 7 fiind de la PSD, partid care are majoritatea simplă pentru desemnarea viceprimarului şi trecerea unor alte proiecte fără a avea nevoie de sprijin din altă parte. La nevoie, însă, în cazurile în care se cere majhoritatea calificată, social – democraţii se pot baza pe voturile celor de la APH (Alianţa pentru Hunedoara, cu UNPR în prim plan), care au doi consilieri, dar şi de la ALDE, cu unul, sau chiar al independentului Adrian Albescu, iar PNL, cu doar două voturi în CL Aninoasa, va face doar figuraţie. Şi mai simplu se prezintă lucrurile în CL Aninoasa, unde, din 15 consilieri, PSD are 11, PNL 3, iar unul, Ioan Stănescu, este independent, social – democraţii având asigurată atât majoritatea simplă, cât şi cea calificată. Cam la fel stau lucrurile şi în CL Petrila unde, din 19 consilieri, PSD are 12, PNL 6, iar Cristian Oros este independent. PSD are, la Petrila, o majoritate simplă confortabilă şi îşi asigură şi viceprimarul, iar la cea calificată, va miza fie pe votul consilierului independent, fie pe lipsa de la şedinţe a unuia dintre liberali, metodă practicată peste tot, sau, în caz de nevoie, pe „negociere punctuală”. Fără complicaţii îşi va desemna PSD viceprimarul şi la Simeria, unde are 10 consilieri din 17. Mai mult, cu votul consilierului de la ALDE, PSD va avea şi majoritatea calificată, în vreme ce PNL, cu 6 membri în CL Simeria, va face, ca şi în oraşele din Valea Jiului, simplu act de prezenţă.

…dar şi mai complicat

Advertisement

În celelalte trei oraşe hunedorene situaţia este ceva mai complexă. La Haţeg, bunăoară, din 17 consilieri, 9 sunt de la PNL şi 8 de la PSD. Astfel, liberalii îşi vor desemna viceprimarul, iar la majoritatea calificată se va merge pe cele două variante de mai sus, absenţa sau „negocierea punctuală”. La Călan, din 17 membri, în CL vor fi 8 de la PNL, 4 de la PSD, 3 de la PER (Partidul Ecologist Român) şi 2 de la ALDE. Teoretic, PNL ar putea face majoritate cu PER, cum probabil se va şi întâmpla, şi va negocia numirea viceprimarului cu ecologiştii, sau va da postul acestora. La fel se poate face o majoritate între PNL şi ALDE, în aceleaşi condiţii de mai sus, deşi partidul lui Tăriceanu ar trebui, teoretic, să susţină PSD. Se poate face şi o majoritate, chiar calificată, între PNL, PER şi ALDE, lucru care este posinil cu multe compromisuri, dar nimic nu este exclus. De asemenea, PER ar putea face parte şi dintr-o majoritate cu PSD şi ALDE, lucru mai greu de crezut, fiind vorba despre trei partide pentru o singură funcţie. Situaţia cea mai interesantă este la Geoagiu, unde cei 15 consilieri sunt împărţiţi, în mod egal, câte 5, de ALDE, PSD şi PNL. ALDE cu PSD ar trebui să dea majorităţile, dar cum candidatul liberal- democrat l-a învins pe primarul în funcţie, este greu de crezut că o astfel de majoritate se va realiza. O altă alianţă greu de înfăptuit este cea dintre PSD şi PNL, ambele formaţiuni dorindu-şi, în mod firesc, măcar postul de viceprimar. Cel mai probabil cei de la ALDE vor face majoritatea cu PNL, urmând a le ceda postul de viceprimar, dar vom afla în curând ce se va întămpla în CL Geoagiu şi în legislativele din celelalte oraşe hunedorene.

Advertisement

Actualitate

Trei hunedoreni au fost reținuți, după ce ar fi sustras parfumuri și bijuterii din casa unei vârstnice din Aiud

Publicat

pe

Redactat de

Trei bărbați, în vârstă de 28 de ani, 30 de ani, respectiv 52 de ani, din județul Hunedoara, au fost reținuți de polițiștii din Aiud după ce ar fi intrat în casa unei vârstnice din localitate, de unde ar fi sustras parfumuri și bijuterii din aur și din argint,  prejudiciul total creat fiind de 20.560 de lei. 

Fapta s-ar fi consumat în noaptea de 7 ianuarie 2025, în jurul orei 01:00.

„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud a dispus, la data de 07.01.2025, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei inculpaţi de sex masculin din judeţul Hunedoara, în vârstă de 28 de ani, 30 de ani, respectiv 52 de ani, aflaţi în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunii furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) alin. (2) lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, doi dintre aceştia săvârşind fapta în stare de recidivă postexecutorie. Din probele administrate în cauză rezultă bănuiala rezonabilă că, în noaptea de 07.01.2025, în jurul orei 01:00, cei trei inculpaţi, au escaladat gardul împrejmuitor al locuinţei persoanei vătămate de sex feminin în vârstă de 73 de ani, situată în mun. Aiud, jud. Aiud, în timp ce aceasta se afla la domiciliu, după care au pătruns în locuinţă prin forţarea uşii de acces, de unde au sustras mai multe bunuri (parfumuri, bijuterii confecţionate din aur şi argint) şi o sumă de bani, cauzând un prejudiciu total în cuantum de 20.560 lei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.

Arestați preventiv pentru 30 de zile

Cei trei hunedoreni au fost prezentați astăzi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Aiud care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.

Advertisement

Punerea în mişcare a acţiunii penale şi formularea propunerii de luare a măsurii arestării preventive sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşirii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot in nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

O tânără de 24 de ani, dată dispărută, după ce a plecat de acasă, din Sântămăria -Orlea

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei tinere, în vârstă de 24 de ani, plecată de la domiciliul său, din comuna hunedoreană Sântămăria -Orlea.

Oamenii legii au fost sesizați de concubinul tinerei care le-a spus că aceasta ar fi plecat de acasă, în urmă cu două zile.

„Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată, în data de 08 ianuarie a.c., de un bărbat în vârstă de 46 de ani despre faptul că Muntean Roxana -Lăcrămioara  (foto), concubina sa, a plecat de acasă. În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că femeia de 24 de ani ar fi plecat de la domiciliul său din comuna Sântămăria-Orlea în data de 06 ianuarie a.c., în jurul orei 13:00. La momentul plecării, aceasta purta o geacă de culoare argintiu-verde, blugi de culoare neagră, ghete de culoare neagră. În continuare se fac cercetări și verificări în vederea stabilirii tuturor datelor necesare identificării acesteia”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Semnalmente

Tânăra dată dispărută are o înălțime de 1,60 m, o greutate de aproximativ 46 kg, păr brunet, lung, ochi căprui.

Advertisement

Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea femeii dispărute, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Alocațiile de stat pentru copii intră, joi, în conturi

Publicat

pe

Redactat de

Alocațiile de stat pentru copii intră, mâine, în conturi.

„Sumele aferente lunii decembrie 2024, reprezentând: alocația de stat pentru copii; indemnizația de creștere a copilului; stimulentul de inserție; indemnizația de acomodare, au fost decontate. Mâine, 09. 01.2025, toți beneficiarii, cu încasarea în conturi a acestor prestații sociale, din județul Hunedoara, vor avea banii în bănci”, au informat reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și și Inspecție Socială (AJPIS) Hunedoara.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate