Actualitate
Un nou stand de carte cu vânzare la biblioteca județeană din Deva
Locuitorii județului Hunedoara, iubitori de lectură, vor putea cumpăra, la preț redus, cărți de la două prestigioase edituri din România. Este vorba despre volume publicate de Grupul Editorial Semne-Artemis din București și Editura Cetatea de Scaun din Târgoviște. Acestea vor fi puse în vânzare în cadrul unui nou stand de carte organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara din Deva.
Standul de carte va fi deschis timp de o lună, începând din 27 iunie, în incinta Secției de Artă și Carte Franceză a instituției. Cititorii interesați vor avea de unde alege, pe standurile celor două edituri se va putea găsi o largă paletă de titluri atractive, pentru toate categoriile și vârstele.
Grupul Editorial Semne-Artemis este format din reunirea editurilor Artemis (fondată în 1991) și Semne (1994). Paleta tematică a cărților aduse pe piață este foarte amplă. Un loc de frunte în politica editorială a grupului îl ocupă reeditarea marilor clasici ai literaturii universale, în paralel cu promovarea literaturii române contemporane. Editura Cetatea de Scaun a fost înființată în anul 2002, la Târgoviște. Titlurile care predomină sunt din domeniul istoriei și arheologiei, deosebit de interesante, cu abordări inedite, bine documentate, scrise de istorici pasionați. Pe lângă cărți, cei interesați pot găsi și numere recente din publicația „Valahian Journal of Historical Studies”, revistă de istorie ce apare la Târgoviște.
Cei care vor vizita standul găzduit de biblioteca județeană vor putea achiziționa cărțile preferate la un preț cu 20 la sută, respectiv 30 la sută, redus din cost.
Actualitate
„Ziua Unirii Principatelor Române”, sărbătorită la înălțime. “Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română!”, în Pasul Vâlcan
„Ziua Unirii Principatelor Române” va fi marcată și la mare înălțime. Iubitori ai muntelui sunt invitați să se prindă în „Hora Unirii” la peste 1.600 de metri altitudine, în Pasul Vâlcan.
Evenimentul, organizat de Asociația de Turism Montan „Promontana” Vulcan, împreună cu Primăria Municipiului Vulcan, va avea loc mâine, 24 ianuarie, punctul de întâlnire fiind stația de îmbarcare a telegondolei din Vulcan, la ora 10:00. De acolo, participanții vor urca la cota 1.612, în Pasul Vâlcan, la Monumentul Eroilor, chiar la ”granița” județelor Hunedoara și Gorj. În zona denumită „Stâna din cot”, cu steaguri tricolore, pe platoul acoperit de zăpadă, aceștia se vor prinde în tradiționala Horă a Unirii, pentru a marca împlinirea a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.
Peste 130 de persoane și-au anunțat deja participarea la acest eveniment, organizat pentru al cincilea an, de „Ziua Unirii Principatelor Române”.
“Promontana Vulcan, împreună cu Primăria Municipiului Vulcan, vă invită, și în acest an, să sărbătorim împreună “Ziua Unirii” în Pasul Vâlcan. „Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română…” Hai să ducem tradiția mai departe și, de la an la an, să fim cât mai mulți, o viață avem romani, si-o cinste. Așadar, pe 24.01.2025, ne întâlnim la ora 10.00 la stația de îmbarcare telegondola Vulcan, apoi ne vom deplasa spre zona monumentului din Pas unde vom face Hora Unirii. Transportul cu gondola va fi gratuit! Participarea fiecaruia se face pe propria raspundere. Deplasarea de la gondola la locul de desfasurare dureaza aproximativ 2 ore si in conditii de iarna, deci sa fiti pregatiti cu echipament corespunzator. Nu uitați…”Minunile sunt săvârșite de către oamenii uniți.””, au transmis reprezentanții Asociației Promontana Vulcan.
Actualitate
La datorie în mini-vacanța de Ziua Unirii Principatelor Române
În perioada minivacanței dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, peste 250 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara vor fi mobilizați pentru a asigura ordinea și siguranța publică pe întreg teritoriul județului. Cu prioritatea fermă de a preveni orice incidente care ar putea tulbura liniștea cetățenilor, polițiștii hunedoreni vor acționa zilnic în cadrul unui dispozitiv bine pus la punct.
Echipajele mixte de ordine și siguranță publică vor lucra în colaborare strânsă pentru a asigura protecția cetățenilor și a preveni infracțiunile, inclusiv comportamentele antisociale ce pot apărea în zonele aglomerate sau în timpul manifestărilor publice. Vizând, de asemenea, siguranța rutieră, peste 40 de polițiști rutieri vor fi prezenți pe arterele principale, intervenind rapid în prevenirea accidentelor grave și gestionarea traficului intensificat.
Cu scopul de a descuraja abaterile în trafic, polițiștii rutieri vor folosi dispozitive radar și echipamente pentru depistarea consumului de alcool sau droguri la volan. De asemenea, se recomandă tuturor participanților la trafic să conducă defensiv, să respecte regulile de circulație și să fie atenți la starea tehnică a autovehiculelor.
Pentru a avea parte de o minivacanță în siguranță și fără evenimente neplăcute, cetățenii sunt îndemnați să respecte indicațiile autorităților și să fie vigilenți în trafic. În caz de urgență sau sesizare a unei fapte antisociale, cei implicați sunt încurajați să sune la Numărul Unic de Urgență 112 pentru a solicita intervenția rapidă a forțelor de ordine.
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara reiterează angajamentul său de a asigura un climat de siguranță și ordine în comunitatea locală și de a colabora cu cetățenii pentru buna desfășurare a evenimentelor legate de această importantă sărbătoare națională.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Vulpe salvată de pompierii hunedoreni în curtea unui liceu
Un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Hunedoara a intervenit astăzi pentru salvarea unei vulpi care a rămas captivă într-o groapă formată în urma surpării terenului. Incidentul a avut loc în curtea Colegiului Tehnic „Matei Corvin” din municipiul Hunedoara.
Conform reprezentanților ISU Hunedoara, echipa a acționat prompt și a reușit să elibereze animalul într-un timp foarte scurt. După salvare, pompierii au solicitat intervenția Serviciului de ecarisaj al Primăriei Municipiului Hunedoara pentru preluarea vulpii. Aceasta va fi ulterior eliberată în mediul său natural, departe de zonele populate.
Intervenția pompierilor a atras aprecieri din partea cadrelor didactice și a elevilor aflați în incinta colegiului, care au urmărit cu interes operațiunea de salvare. Evenimentul subliniază încă o dată rolul important al pompierilor nu doar în protejarea vieții umane, ci și în salvarea faunei locale.
FOTO: ISU HUNEDOARA
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Tânăr din comuna Pui, dat dispărut de tatăl său – UPDATE: A fost găsit
-
Actualitatecu 3 zile in urma
31 de elevi care absentau de la cursuri, depistați de polițiștii hunedoreni. Acțiuni cu efective mărite pentru siguranță în școli
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Bolile cronice, în creștere alarmantă în județul Hunedoara: hipertensiunea și diabetul, în top
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Polițiștii avertizează: Tehnica de tip „Spoofing”, o altă metodă de înșelăciune
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Hunedoara: Parcarea din zona Cora devine cu plată
-
Actualitatecu 2 zile in urma
24 ianuarie, zi liberă legală. Elevii nu merg la școală vineri
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Astăzi și mâine: Lucrări de detonare în poligonul cu destinație specială din Bârcea Mică
-
Actualitatecu o zi in urma
În căutarea urmelor lăsate în zăpadă de animale, în Parcul Național Retezat